Zburlea Ariana

nimic nu o să mă oprească nici noaptea nici gândul nici acele poveri transgeneraționale îmbătate cu insomnie leucocitele mele n-or să mă oprească nici moartea nici iubirea care se plimbă

am cunoscut un pictor care îngâna lumea-n pânze crezând că lumea se va enerva și va lucra puțin mai mult la ea. uneori, desena ca primitivii sori și mamifere pe spatele de caldarâm al

nu știi cum e să vii de la muncă, să calci asfaltul de parcă ai plămânul în talpă și doare felinarele să fie galbene ca înainte și să aibă limba lor, să crezi o secundă că mâine va fi mai

Lacrimi latră mut la lună. Locomotiva mă înnebunește și împușcă goluri pe treptele laringelui meu. Trupul tău era carne acum un minut, apoi s-a făcut umbră, sărind din baltă-n baltă pe

soarele se duce la culcare strălucirea somnului său cade pe mâini pătate de vermilion ca niște stigmate de dragoste. țin între degete o carte celan, apoi mazilescu pisica toarce și lasă

poze alb negru /checked memes febrile și aparent profundo-politico-filozofice, cu iz adolescentin ușor gălbui /checked pro orice-i bunica anti alinturi intra(adânc)textuale în comentarii cu alți

îmi pun carnea pe o pâine, albă ca fiertura uitată în chilia supusă unde micuța călugăriță a murit. pielea a prins fluturi perlați și ei și fără colți - miroase a cale și-a sfântă

de azi te-am uitat. nu mai sunt copilul cu frică de vântul turbat rugând fiecare vuiet să nu se întețească - mi-ai fi putut smulge copacii. acum am văzut miezul din soare și am zâmbit pentru

frământ, buni, frământ. captivă-n tablou, pe masă cazi uneori peste aluat de parcă vrei să mă mângâi. hai, vino să mă ajuți la frământat. pune unt din lumina unei stele zahăr pudră din părul

nu mai facem patul oricum e seară și știi că moșul nu ajunge la noi deși i-ar plăcea lampa din geam ce luminează ca luceafărul când pune capul pe pernă dar stăm între perne și noi, ca niște

sunt pedantă și când mă plimb printre morminte topesc zăpada cu tălpile albe și cerul nu-mi știe numele. n-ai fi crezut vreodată — piatra ta zace sfărâmată de ciocurile unor vrabii

ești iubitul meu, în sfârșit doamne, cât te-am dorit te-am căutat unde luna își coase rochie de doliu te-am căutat acolo unde șerpii se sărută în secret ești iubitul meu, în sfârșit dejavu din

cineva spală luna de parcă e un geam murdar. e o mână care face asta dinadins să-mi arate chipul tău și să ningă cu pielea ta, poate cuticule tăiate și mărgelele să înghețe a supunere, pe

te-am sărutat și m-am simțit ca atunci când fugeam și luna părea că mă urmărește. sarabanda cerului îmi făcea respirație gură la gură și în pieptul meu punea mistralele, zenitul iar eu,

Mă ridic din pat ca din groapă și mă îndrept spre aragaz. Cu mișcări letargice, pot simți cum apăs întunericul cu tălpile. În timp ce fierbe apa în ibric, privesc pe fereastră cu teama de a nu avea

păsările și-au pierdut crucea zborul lor tot lovindu-se de carnea ierbii iar pe mine cerul mă lovește harpă c-o singură coardă să ne-ntindem ochii pe ață, i-am zis iubirii vieții mele să

s-a făcut noapte în dragul meu oraș de provincie care deschide drumul spre mare babele au intrat în casă, bârfesc sfinții din calendarul ortodox stelele dorm ca niște copii de pripas și-n

ca aburul unui ceai căldura lunii respira prin mine. când zorii se certau cu bufnițele viorelele își rupeau polenul cu nervozitate în fața petalelor arogante de trandafiri, iar în albul

ascultam muzică pe o bancă în gara de nord lumea părea mai frumoasă pe blues mai sensibilă mai tristă mai mult decât o întâmplare așa cum trebuie să fie o planetă cu inima pe guler și zâmbeam,

prin somn vei auzi cântecele unei păsări de toamnă care intră-n iarnă ciocul ei furând cafea fierbinte de la fiecare pervaz până o va împăia gerul fără să știe fă-ți pernă din trupul meu și

Mama ei o ținea de mână în fața clădirii - o bătrână îngenuncheată de durere. Părea a fi Casa cu Lei din centrul vechi al Constanței. Se uită în jur, marea nu freamătă în orizont, nici vaietele

ecco, bellezza sei la mia schiava! din prima zi în care și-a lăsat copilul badanta și-a făcut doi dușmani bătrâna râzând ca o floare carnivoră când i se spală cana murdară de urină și

când ai venit te-ai așezat pe pat scaune nu aveam, eu mâncam în picioare și niciodată nu venea cineva la mine veselă, tacâmuri, toate la singular o săptămână mi-am băut cafeaua acolo în locul

femeilor le scrânteau gleznele de la tocuri de zece pe mihai bravu gel de duș cremă de duș parfum esență uleiuri gunoi plastic ars pământ ud asfalt prăfuit de motorină detergenții