Poezie
Marieta
2 min lectură·
Mediu
corpul era o pară
una dintre cele mai mari pere
ochii pictați adânc în cap
praf de copt la subraț
căpșune în obraji
povestea ei, o plăcintă râncedă
cu răvaș
unul pe care a uitat să-l citească
dar micul ei magazin
mirosea a migdale
doamna Marieta
eram prea mică, nu înțelegeam multe
când toți copiii aveau jocul lor și
nu mă regăseam, apoi
mi-ai deschis apetitul pentru un limbaj unic
iubirea de zahăr, de singurătate
iubirea de lumină amenințată
de tăișul nopții
când zahărul se întărește pe prăjituri
în frigider
dacă a murit, nu știu
n-am văzut-o de ani de zile
magazinul mic are geamurile văruite
în parc, banca îndoită de șoldurile ei
nu mai are suflet
aerul din jur - lumea interioară
a unui mut
azi, plăcinte se fac peste tot
și doar congelate
doamna Marieta
această figură cumva indie, cumva plină de groază
în tremurul șoldurilor ei
halatul alb, de cofetăreasă
nu știam exact
dacă mirosea de fapt a clor
sau migdale
mâncam plăcinte extra vanilate
și privirea ei de femeie grasă
ocrotea cu milă anticipată
privirea mea de copil gras
ce doamnă,
Marieta
parcă și numele ei îmi aduce aminte
de aceste ciudate cafenii
femeia asta va rămâne mereu cu mine
pentru că s-a născut să miroasă a migdale
și a tristețe
011094
0
recitește aici
când toți copiii aveau jocul lor și
nu mă regăseam, apoi
mi-ai deschis apetitul
se simte o deraiere - ar fi mers mai cursiv dacă ai înlocui ”apoi” cu dar, însă, poate chiar simplu cu tu
doamna Marieta
această figură cumva indie,
doamna marieta și indie - nu suna deloc autentic
aceste ciudate cafenii - nu ai făcut nici o referire anterioara, eu ca cititor ma intreb ce sunt
în fine, nu am venit cu buldozerul, dar am impresia ca treci printr-o perioada in care vrei schimbare si cumva fortezi