promisiune

nimic nu o să mă oprească nici noaptea nici gândul nici acele poveri transgeneraționale îmbătate cu insomnie leucocitele mele n-or să mă oprească nici moartea nici iubirea care se plimbă de mână dușmănos prin mine când se împiedică una Regine cresc în gura unui mort abandonat mama aproape că ar vrea să le țină de mână și ea leucocitele mele n-or să mă dea uitării în lume fără ultima bătaie a inimii care va renaște soarele ca un dop de șampanie pe un portativ de stele un soare pe care nu l-am putut înțelege niciodată până azi