Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@zburlea-arianaZA
Zburlea Ariana
@zburlea-ariana
Poezie

femeia care nu crede

1 min lectură·
Mediu
poți trăi două vieți
și să te reîncarnezi a treia oară
să fii un om bun și drept
cu un braț mereu pregătit
pentru îmbrățișare
să ai părul mătăsos, fără vină
pielea albă, fără semne din naștere
o voce care caută doar cuvintele potrivite
să nu deranjezi sclipirea din ochii celuilalt
și tot să nu trăiești vreodată
o poveste de dragoste
adevărată
unde ți se adulmecă dimineață perna
pe care ai salivat
unde absența ta e căutată în cele mai mici locuri
din viață
unde nimicul tău e băut
pe săturate
unde lipsa ta e ca un diapazon
într-o ureche bolnavă
a mai rămas o singură femeie în mine
care, după ce îi spun toate astea
îmi șoptește că nu se poate
și o învăț în fiecare seară
cu toată blândețea rămasă -
ba da, se poate
slavă domnului
se poate
36148
3

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
141
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Zburlea Ariana. “femeia care nu crede.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zburlea-ariana/poezie/14202839/femeia-care-nu-crede

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu✓
Oaza aceea mică, dar ivită. Raza aceea ca o pâlpâire. Credința în bine.
Toate acestea fac femeia să învețe că se poate!
Delicat și totodată puternic discurs pentru femeie, oricare ar fi aceea!
1
@calotescu-tudor-gheorgheTCTudor Gheorghe Calotescu✓
Mi-a placut! In minte m-a ramas ca o nedumerire diapazonul si urechea bolnava. Cert este ca suna interesant! In rest poezia emana o certitudine de genul ba se poate!
1
Distincție acordată
@sergiu-burlescuSBSergiu Burlescu✓
Am fost mișcat de această delimitarea tăioasă între perfecțiunea sterilă a sufletului și dragostea adevărată, care își caută sensul tocmai în micile, instinctivele și uneori dizgrațioasele chițibușuri ale intimității umane.
Deși povestea de dragoste absolută poate întârzia vieți la rând, fiecare cădere și fiecare absență nu fac decât să fortifice o temelie invizibilă, dându-ne blândețea de a crede că ceea ce nu am trăit aici va avea, în sfârșit, dreptul să încolțească dincolo.
1