Doi ani de liniște
Aproape Crăciunul. Afară ninge ca în povești. Nina scrie și pictează mai mult. În rest, voința ei a dispărut. Rutina nu se mai respectă ca înainte. Casa arată, din nou, ca ruina unui cerșetor. A
Doi ani de liniște
Nina intenționa să meargă la magazin, să cumpere alimente. În acea zi nu a fost în stare pentru că, într-adevăr, muncise și casa era foarte curată. De la așternuturi, la covoare și pereți, totul
Doi ani de liniște
Instalația din casă e mai veche decât bunicii mei răposați. Costurile ar fi imense, deci, în loc să o schimb, prefer să folosesc lumânări. După stingere, în urma lor apare fumul lăptos ca un voal de
Ilarion evadează
Fătul la opt sute patruzeci de luni: unghiile moi, trecut de cinci ani de nivelul maxim al speranței de viață în România. Se estimează că pentru cincizeci la sută dintre bărbații fumători care au
Guy nu știe cine este Guy
Cursul de ,,agățat pentru bărbați adevărați” era inutil și costisitor. Mai bine dădeam grămada de bani pe țigări sau materiale pentru artă, îngâna în sinea lui. Era înconjurat de grăsuți timizi în
Lumină de veghe
— Seară bună, domn’ Ilarion! Vorbim, vorbim! Se îndrepta spre camera lui. Pe hol trecea în grabă asistenta bătrână și grasă. Ilarion o privește și, când e aproape de umărul ei, vede în reluare un
Sânge viu
Ilarion se simțea plin de o dragoste diferită, copilărească. Mergea mai bine, respira mai liber. Chiar își ținea spatele drept și nu vedea în ochi decât strada pe care trebuia s-o traverseze până să
Sari, Ilarion! (fragment)
Când era furtună, stătea la fereastră și se holba direct în lumina fulgerelor. Mama îl trăgea înapoi, urlând, amenințându-l că va orbi. El își smucea nervos umărul cât căușul palmei și continua să
O tristețe slinoasă
I. – Ce faci, Cristina? întreabă Nina, trântindu-se în fotoliu cu un plictis familiar pe față. Colega ei de cameră privea din nou aceeași comedie românească. Iar te uiți la aia, n-ai înțeles-o? –
Scrisoare către tata
Îți scriu ca și când chiar ai citi. Ai scoate mâna albastră prin pământ și ai trage în groapă scrisoarea. Poate și o lumânare din multele pe care ți le las, așa, provizoriu. Pe întuneric, într-un
Șofrănița
În patul tare, ca o palmă de mort, Nina stătea cu el în gând până adormea. Apoi tresărea ca un nou-născut. Adormea iar, dar curând se trezea din nou. Nu știa ce să facă în privința dorinței, în
Când timpul a murit
Mă ridic din pat ca din groapă și mă îndrept spre aragaz. Cu mișcări letargice, pot simți cum apăs întunericul cu tălpile. În timp ce fierbe apa în ibric, privesc pe fereastră cu teama de a nu avea
Casa cu Lei
Mama ei o ținea de mână în fața clădirii - o bătrână îngenuncheată de durere. Părea a fi Casa cu Lei din centrul vechi al Constanței. Se uită în jur, marea nu freamătă în orizont, nici vaietele
Testul Rorschach
Testul Rorschach Pentru mine era cu adevărat prima vară. Ieșisem afară după doi ani de stat în casă, crezând că voi părea mai nebună în fața lumii sau că nu voi mai ști să-mi vorbesc limba. M-am
Clementine
Când apărea sezonul clementinelor, își cumpăra câteva, mergea acasă și, ca de obicei, se așeza în mijlocul patului. Desfăcea punga, descojea o clementină. Presăra cojile în poală și pe restul le
Călugărul
În căști se auzea ,,It must have been love”. Când mă plictiseam de melodiile din listă, repetate din școala generală până după facultate, preferam radio-ul. Deși nu iubisem recent, ceva din
Omnipotența dezolării
Întîlneam destul de des această femeie, o nălucă nefericită desprinsă dintr-un tablou al melancoliei; fiara din acest om atît de bun nu mai dorea să părăsească locul naiv al sufletului său. Se lăsa
Văduva și lămîile
Simt cum plutesc deasupra unei mări, ale cărei valuri se înclină cu grație către divin, cîteodată, dar și către odiosul profan. Nu pot ști cu exactitate ce înseamnă asta, dacă mi s-ar cere să explic
Văduva și lămîile
Însă în ochii ei candizi, odată plini de Dumnezeu, se citi înverșunarea scrisă cu slove de sînge și umbre pricinuite. Camera îi rămase într-un pustiu calm, mînat de o singulară certitudine – fata nu
Pignus amoris habes, Évora
Zorii zilei care urmau să se împrăștie și la fereastra Évorei n-au mai putut fi văzuți de ochii limpezi și triști ai acesteia. La sfînta oră a răsăritului ea încă dăinuia în lumea viselor, cu
Pignus amoris habes, Évora
Ziua de 18 septembrie aducea furtuna. Sunetele tuturor pașilor grăbiți din stradă se întețeau împreună cu ploaia, tot mai apăsător. Vuietul tunetelor răpea simțurile oamenilor adăpostiți,
Statuia
Mutase statuia în cimitir, la mormântul mamei copilului. Se găsea acum, printre ruine, o femeie sculptată cu grație într-un fundal marin, ușor pământiu, încleștat de o ceață râncedă. Statueta
Vînzătorul de lumînări
Lumina... Era un cuvînt neînsemnat pentru acele vremuri. Oamenii se depărtau unii de ceilalți, nemaivrînd să nască povești pe urmele lor. Munceau înzecit timorîndu-se nespus în confortul
