O tristețe slinoasă

I. – Ce faci, Cristina? întreabă Nina, trântindu-se în fotoliu cu un plictis familiar pe față. Colega ei de cameră privea din nou aceeași comedie românească. Iar te uiți la aia, n-ai înțeles-o? – Da’ lasă, că-mi mai spăl gândurile, ce să fac. Am gătat plăcinta. Ai găsit-o în dulap, ți-a plăcut? Nina o privea lung, întrebându-se în secret oare când își va lua prima ei casă și va scăpa de Cristina, să înceteze să-și mai ascundă porțiile de mâncare imense, colorate, pe care le consumă și să poată sta goală – indiferent de cameră, atelier sau sufragerie. Aceste două lucruri îi lipseau și viața părea mai banală, deși slăbise câteva kilograme de când era conștientă că alți doi ochi îi vor judeca fiecare mișcare. – Miroase bine. Nu am mâncat. Știi că ți-a venit pachetul azi? – Ce pachet, ăla cu cristale? întreabă colega de cameră, fără să se concentreze prea mult. Limbajul de lemn din film o face să se piardă în detaliile saturate ale ecranului. – Da. Pe la cinci, continuă Nina plictisită. Stai, ce cristale? Cristina, la treizeci de ani, era interesată de „ezoterism”; câteodată vorbeau pe balcon despre posibilitatea existenței a unui „zeu total" sau a altor creaturi mistice, născute din energiile oamenilor. Mintea ei, colorată ca ecranul televizorului, reunea idei simplificate din hinduism, creștinism și New Age. ,,Că doar nu s-a transmis mitologia până în ziua de azi degeaba. La fel și astrologia." Și terapia cu îngeri... Femeia purta haine perfect călcate și avea un comportament previzibil în viața de zi cu zi; era temătoare ca Nina o va crede inferioară. Ea citea cărți de psihologie și dezvoltare personală, uneori oferindu-i sfaturi teoretice Cristinei, urmate de exemple detaliate pe care nu le aplica niciodată în viața ei. Colega strecura indirect în discuții întrebări curioase, adresându-se Ninei: „noi suntem electricitate, dacă stai să te gândești. Pot freca un deget în părul tău și apoi să prind hârtia cu el, în aer. Dar totuși, cum să inventeze așa ceva? De camera Kirlian zic.” Alteori îi propunea discret Ninei sa devină mai spirituală, că poate asta o va ajuta să facă alegeri romantice potrivite. - În fine, zise Nina, văzând că femeia e atentă la film. Era tot nemernicul ăla de curier care se uita urât. Nu știu ce are cu mine. Sunt respectuoasă, sunt zâmbitoare, mă place toată lumea... Face o pauză și se uită în gol, cu fața schimonosită. - Am observat că bărbații sunt de treabă doar cu femeile mai slabe. Omul a zis că vine la două și ajunge la cinci jumate, când mă pun să dorm. - Aha... Dă-l naibii! comentează Cristina, fără să își ia ochii din televizor. - Dar știi ce am făcut? Nici nu i-am deschis. I-am zis atât, cu ușa întredeschisă: PIN-ul este 3727. Intră țânțarii în casă, d-aia nu deschid. Să nu creadă prostul că sunt și vreo ciudată. Nina revede momentul în gând și obrajii ei se înroșesc de frustrare și rușine. - Și când să iau pachetul, deschid mai mult și mă uit doar la colet, încruntată. Dar l-am văzut cu coada ochiului cum se uita mirat! M-a simțit foarte rece; apoi a șoptit mai blând ca niciodată „o zi bună” și a plecat și eu n-am zis nimic. În timp ce povestește, femeia simte o oarecare satisfacție. Am fost destul the good girl, toată viața mea. Mereu respectuoasă, mereu cu rușine. M-am săturat. Asta e adevărul! Silă, silă, silă. Cristina a început să fie atentă când Nina vorbea mai tare. - Eu înțeleg, fată, dar cred că îți dai toată energia acolo unde nu trebuie. Stop! Respectă-te! E un curier, n-o să-l mai vezi niciodată! Te legi de lucruri mici pentru că viața ta n-arată bine. Trece tinerețea și încă nu ai făcut ce trebuia să faci. În timp ce colega ei vorbește, Nina se uită în jos și pe burtă i se așază un țânțar. Îl strivește cu putere, parcă dorind să își treacă pumnul prin stratul gros de grăsime; la un moment dat se oprește. Gândește că acolo va fi casa unui bebeluș într-o zi, deși are treizeci și cinci de ani și bănuiește în mod realist că nu va apuca să rămână gravidă vreodată. Încearcă o clipă de liniște. Oftează lung. Își trece degetele prin părul proaspăt vopsit blond. Își adună firele căzute, gândind că nu ar trebui să-l mai vopsească de trei ori pe lună. Acum două săptămâni a fost roșcată. Se plimbă mult, aiurea prin București, în căutarea admirației, a unei priviri-innuendo. Ajunge acasă și simte cum zeci de mii de ochi au trecut prin ea ca prin zid. Își amintește reacțiile discrete ale străinilor atunci când văd femei frumoase și suple, apoi le compară obsesiv cu reacțiile stârnite de prezența ei. Când un bărbat se uită la ea, îi caută microexpresiile. Ghicește acolo posibile întrebări despre „cum a ajuns așa batoză?”. Înghițitura în sec a masculului face mărul lui Adam să urce și să coboare încet sub piele, atunci când apare o femeie atractivă. Nina simte că acel gest are o încărcătură erotică extrem de puternică. Înghite și ea în sec uneori, crispată, în așteptarea unor astfel de semne banale în ochii altor femei. - Am obosit. Mă duc să mă culc, zise Nina cu mâinile pe genunchi, pregătită să se ridice. - Hai, du-te la somn. Nu vrei să mănânci întâi? întreabă colega din reflex. Cristina asta e proastă rău, se gândește ea cu ură. Continuă să meargă apăsat, părăsind sufrageria. Dacă nu scapă de energia negativă prin pictat coapse feminine într-un mod abstract (sau prin mâncat emoțional), preferă să se masturbeze sub pătură, întinsă casnic în pat. Totuși, își închipuie că poate fi atractivă în ochii cuiva, odată ce i se va descoperi vulva micuță și fermă, neatinsă vreodată de o mână străină. Această idealizare a așa-zisei purități, combinată cu imaginația bogată și insidioasă o face, pentru o secundă, să vadă frumusețe în trupul ei. În timp ce își mângâie încet sexul cu un leu de pluș, în mintea ei curg toate momentele când va deveni fata rea - nu va mai spune mereu „mulțumesc” bărbaților. În loc de zâmbet, va exersa un facies întunecat. Va omite mesajele oamenilor care nu depun efort, va bloca profilurile celor care nu afișează muzica preferată. Toate aceste lucruri vor fi făcute cu mândrie, pentru că, chiar dacă nu e slabă, recunoaște că e tot un simplu om și merită ceva mai bun. Mitroi..., șoptește ea stins și prelung în timp ce își apasă mai tare plușul între picioare. Pentru o clipă, se imagina cu acest bărbat la mare, în văzul tuturor. Să privească și alții cât de mult e dorită de artistul cu păr negru, înalt, un intelectual cu aură boemă. Toată candoarea și grija mămoasă față de el dispăreau atunci când Nina își dorea să fie jucăria lui umană. În acel moment, voia să fie o femeie ușoară și strâmtă. Mitroi să muște hipnotic din carnea ei, pipăindu-i apăsat, cu toate degetele, suprafețele mari de fund și sâni rozalii. Atunci simțea că se eliberează de toate convențiile pământului și putea fi ea însăși, cunoscând ce înseamnă pasiunea. Odată ce prinde orgasmul, tremurul dispare încet-încet; aruncă obiectul plăcerii la capătul patului. Îl privește și se întinde după el, apoi își așază jucăria de pluș pe față, începând să o adulmece. Se uită la blănița umedă în locul care i-a atins sexul, apoi în ochii de plastic goi și strălucitori ai leului de pluș. Simte o nimicnicie profundă și alege să se culce cu fața la geam, îmbrățișând strâns la piept jucăria ei preferată din copilărie. II. El e genul de bărbat care arată bine la orice vârstă. La cincizeci și patru de ani se vopsește, merge la solar și se epilează. Când vorbește, se simte o aroganță persistentă față de majoritatea oamenilor, dar devine firească pentru interlocutor. Carisma lui e naturală. Deschide orice subiect cu ușurință. E profesor de desen și expune local, câteodată, alături de Nina. Arta lor e foarte diferită pentru că Nina nu ar accepta să pară că a luat lecții de la Mitroi. Pentru lume, ei sunt doar niște prieteni foarte buni care împart spații alternative de expoziție. - Și ce ai făcut cu... - Cu ce? Bărbatul nu mai are răbdare și mușcă încă o dată din croissant. Nina soarbe cafeaua tare și încearcă să nu zâmbească tâmp. Se uită la cerul senin; e fericită de fapt că e cu Mitroi. Terasa e plină de cupluri. Miroase a platouri cu mic-dejun-uri proaspete, prăjituri și cappuccino. Pe stradă, parcă toți oamenii sunt întineriți, în denim și tricouri albe; majoritatea se grăbesc să ajungă la serviciu. - Ai zis că vrei să țintești mai sus. Ce se aude cu concursul ăla? - Am pierdut banii și tot. Credeai că mă duc până în State? Se oprește să ia o gură de espresso. Doar nu-s nebună, continuă Nina. - Deci tu ai câștigat un concurs internațional de pictură și nu te-ai prezentat la premiere, spuse Mitroi, cu accent pe nu. - Și bani de cazare de unde? De bilete dus-întors? întreabă Nina certăreț. - Știu că ar trebui să fie incluse astea, dar nu te-ai interesat ca lumea. - Nu știi nimic. Totul ar fi fost pe banii mei. Mă costa mai mult decât aș fi primit. - Și cât luai, dragă? - Cinci sute de dolari. Dă-i dracu', i-am și sunat, le-am dat și mail să întreb ce se întâmplă cu premiul meu. Până la urmă, eu sunt câștigătoarea. Mă și imaginam la TV, că dau interviuri, că o să dea bine în CV, spuse femeia chicotind. - Și? - Și s-a notat că-s absentă. Premiul a fost acordat altcuiva. - Băi, ăștia-s nebuni? Cum să dea premiul altcuiva? Trebuia trimis cumva prin poștă, nu știu. - Uite așa. Nina zâmbește amar. Nu știi ce crize am făcut. Dă-mi și mie o țigară, te rog. Era un concurs local mă, au doar o galerie micuță. Până la urmă, ce, crezi că era mare brânză? - Atunci nu mă mir deloc. Mitroi își mușcă buzele în treacăt, privindu-o, ștergându-se de firmituri cu șervețelul. În orice caz, nu trebuie lăsat așa. - Măcar să-mi trimită înapoi pânza. Nici nu știu ce se întâmplă cu ea. Bărbatul o privește din nou cu interes, observându-i bluza albă cu volănașe roz care îi descoperă umerii rotunzi și lăptoși. - This is a mad world, kiddo, adaugă el, presând țigara în scrumieră. Nina a strâns firimiturile de pe masă, vrând să plătească partea ei. El a refuzat vehement. Tocmai când voiau să se ridice, apare un bătrân care îl știa pe Mitroi drept ,,evreul". Era un colecționar care vorbea pompos și arhaic; nu prea cunoștea istoria artei, dar cumpăra orice i se părea cu potențial, inclusiv lucrările amicului Ninei. Îi plăcea semnătura lui mare în ebraică. - Maestre, să vă văd expus la Israel! Că tot mergeți pe acolo și pe la întâlnirile noastre nu vă mai văd... Oricum, ești ceva deosebit, râde amabil bătrânul. Mitroi nu are copii de crescut, nici soție sau o iubită de întreținut. Fiind liber și cu ceva bani, călătorește des în Israel. Crede că are o legătură specială cu acel loc. Se zvonea în sat că mama lui era evreică pentru că era singura măslinie între atâtea țărănci cu pielea roșie și unsuroasă; crede cu putere că are și el rădăcini semite și recunoaște cu greu că e născut și crescut în România. Nu știe limba, dar ascultă cu interes muzica tango în idiș. I s-a părut o idee excelentă să își semneze toate lucrările folosind alfabetul ebraic. Era mândru. Un detaliu care aparent iese în evidență în atâtea lucrări minore. Aceste particularități o încântă enorm pe Nina, fiindcă i se pare un om diferit. - Ești frumos rău cu cămașa roșie, exclamă ea. - Tu ești cam dulce, răspunse călduros, cu o privire către sânii generoși care săltau în timpul mersului. Mitroi intuia că Nina simte mai mult decât arată. Aveau deseori întâlniri bizare, în care doar se priveau și se atingeau noaptea prin locuri publice. În fiecare seară încerca să o ducă la el și să o ispitească să se dezbrace. Odată, când a pozat nud pentru el, a crezut că vor face dragoste. Ea, cu naturalețea unei călugărițe perverse, s-a îmbrăcat zâmbind și a plecat. ,,Eu nu vreau doar asta, băiete" erau cuvintele pe care le tot repeta la sfârșitul întâlnirilor. Amicul ei știe și că suferă de depresie. Toți banii ei merg la diverși terapeuți, pentru că îi place să repete unui nou psiholog povestea ei în care la optsprezece ani a fost refuzată sexual de singurul exemplar masculin care părea interesat de ea. De atunci a decis că se va oferi doar unei mari iubiri, dacă va exista cu certitudine și din partea lui, nu doar a ei. - Ești tu frumos, dar vei îmbătrâni... O să am grijă de tine, n-o să îți pun femeie de serviciu, sparge Nina tăcerea, râzând zgomotos. - O să speli tu cu mânuțele alea un impotent amărât? Nu căuta un răspuns. O să pozezi nud și atunci pentru mine? întreabă el ca să evite cât se poate subiectul relației. - De ce nu? Crezi că nu există femei care fac asta, până la sfârșit? Unde e iubire, totul e simplu, de fapt. Asta nu înțelegi tu. Bărbatul o ia de față și îi strânge obrajii și gura ca un bot de rățușcă. Singura ei sursă de tandrețe și eros. E topită pentru că îl simte sincer - face asta în fața altor oameni în plină zi. Se întreabă deseori, totuși, de ce nu se întâlnesc la două zile și dacă el chiar merge în Israel așa de des. De ce nu o ia și pe ea? Dar nu mai conta. Pentru că se simte dorită și valoroasă acolo, atunci, alege să petreacă după-amiaza la el. III. Pentru că era foarte cald, Nina a preferat să facă o baie. După un timp, bărbatul intră brusc peste ea și o privește goală, plină de spumă. Trupul ei cu pielea albă, umezită, pare o statuie de ceară uleioasă. O privește simțind cum inima vrea să sară din piept. Se apropie de ea și îi ia mâna, s-o lipească de inima lui. - Vezi ce simt pentru tine? În ochii Ninei joacă dorința, „nu mă atinge”, disperare, „dar dacă?”. Simte cum îi amorțește fiecare milimetru pătrat din sexul strâmt. Înghite în sec, ca bărbații care privesc femeile frumoase pe stradă. Și inima ei bate nestăvilit, și ar vrea să o oprească. Nu știe ce să spună, ce să facă. Își zice doar sieși: „Am treizeci și cinci de ani, sunt trecută. Mai contează puritatea? Că o să doară? Îl cunosc. Îl plac. Poate mă va iubi. Dar nu e nevoie. Dar pe cine am așteptat atât? Cum rămâne cu dragostea? Acea dragoste... Dar dacă nu voi mai găsi pe cineva ca el? Am tot, aici, acum. Mă simt iubită, chiar dacă nu... E atât de atrăgător, că aș putea să îl omor prin asfixiere cu un sărut”. - Mă simt ca o fetiță... spuse Nina, privindu-l angelic, incitant, aproape lăcrimând de sinceritate. - Ești o fetiță, spuse el cu vocea natural îngroșată de feromoni. Femeia simte că va avea un orgasm spontan, fără atingere. - Pot să vin? întreabă rugător bărbatul. S-au îmbăiat împreună, fără atingeri evidente, la cererea Ninei. L-a mângâiat pe tot corpul cu buretele, storcându-i spuma pe piept. El îi presează săpunul roz pe corpul cărnos într-un du-te-vino, urmărind toate curburile, atât pe cele aspre, cât și pe cele feminine. Ea îi privea pielea lucind de bronz, contrastând artificial cu trupul ei ca un lac de nuferi. Îl contempla și simțea plăcere, prinsă în dinamica lor preferată de pradă-vânător. Alterna mișcările tandre ale unei maici care nu a cunoscut vreodată păcatul, cu oftatul intenționat subtil și erotic. Simțea atunci că îl iubește și că l-ar distruge în același timp. Să îl fută, cum gândea cu vorbele ei, apoi să plece și să nu-l mai vadă niciodată. Să fie minunată, sfântă, bizară și câteva zile să tacă pur și simplu. Apoi să reapară și să repete povestea. Să vină el la ea, nu ea la el și să simtă în sfârșit cum crește iubirea. IV. În casă era liniște. Toate draperiile au fost trase. Candela cu ulei parfumat răspândea un iz de levănțică în tot apartamentul. Pensulele profesorului erau așezate în ordine pe un prosop verde pal, iar pereții erau acoperiți de schițe cu figuri asimetrice, conturate intens cu negru. Într-un dulap mic din colțul camerei zăceau sute de schițe erotice; femeia era portretizată ca o sclavă supraponderală în diverse poziții. Bărbatul a hotărât că Nina nu trebuie să știe niciodată despre aceste fantasme. Atmosfera era caldă și uscată, dar aerul condiționat făcea zgomot în bucătărie. Răcoarea ajungea cu greu în patul mic din atelier, unde cei doi se descopereau atent. Era atât de liniște încât zgomotele săruturilor se auzeau de pe hol. Tristețea, ca un zumzet în părul ciufulit al Ninei; chiar arăta ca o adolescentă. Se temea că ajunsese să-l iubească așa cum nu și-a imaginat. - De ce ești tristă? Nu ți-a plăcut? întreabă el simplu, ca după o întâmplare obișnuită. Nina se gândea că nimic nu mai contează. Nici dacă i-a plăcut sau a durut-o. Sau dacă a părut așa cum e - femeia plină de stângăcii, dar foarte imaginativă. A fost bine. Pielea ei mirosea, în sfârșit, a bărbat, așa cum spunea. Virginitatea ei a fost ca o tristețe slinoasă - o ratare. Dar devenise femeie. Una cu și mai multe întrebări. Părea că tot ce visase despre puritate a fost o autominciună stupidă. Plăcerea oferită de mângâierile și privirile lui a fost anestezia perfectă pentru operația chirurgicală râvnită de mult timp. Acum totul pare puțin mai normal decât înainte. ,,Doar puțin", spunea în sinea ei. - Nu știu de ce mă simt așa ciudat, e o tâmpenie... Nu știu ce am azi! Și dimineață la fel! Nina simțea că acest eveniment nu va schimba prea multe în legătura lor stranie. Bărbatul privea în gol, tăcând, încercând să se detașeze. Nu îi pronunța numele. Ea îi mângâia mâinile continuu și spunea că ar trebui să meargă la duș. Încerca să iasă din această deja-amintire, aducând în discuție ce va face în următoarea zi sau cum o să îi contacteze pe escrocii din State. Apoi se uita la el și simțea câtă putere a avut acel om asupra ei. Atunci realiza toți anii pierduți. Mitroi a simțit și el cu precizie ceea ce transmite Nina. A cuprins-o în brațe și capul ei s-a așezat ca într-un cuib pe pieptul lui. Mitroi credea că e o femeie frumoasă și complexă, dar nu se știe din ce motiv, nu putea empatiza cu ea până la capăt. Ce, nu s-au mai futut femeile?, gândea el ironic. După lungile discuții în care Nina i-a spus totul despre ea, despre traumele și neajunsurile ei, Mitroi nu știa cine e Nina de fapt și de ce a fost atât de greu să facă pasul asta. V. Era o duminică senină, în miezul zilei. Clopotele bisericii băteau atunci când s-au întâlnit. S-au apropiat încet. Florile te făceau să lacrimezi de albul lor și albinele se înmulțiseră. Oamenii erau voioși, așteptând să înceapă evenimentul. Nina zâmbea larg. Apropiindu-se de el, clipea rar și apăsat. Se simțea ca într-o slujbă religioasă, unde ea îl binecuvânta și deopotrivă era binecuvântată. Era o revedere la cererea ei, în parc. Pe scena mare se cânta jazz în câteva minute. El a îmbrățișat-o ca întotdeauna, s-au sărutat pe buze și i-a oferit un trandafir. Nina era plină de speranță, fericită că Mitroi nu părea foarte schimbat, așa cum se aștepta. - Vezi că nu pot sta mult. Trebuie să ridic o comandă de materiale, mărturisi el. - Vin cu tine. Face o pauză, moderând entuziasmul. Dacă vrei... - Lasă, stai și cu Cristina. Mereu te vezi cu mine duminica și ea cu cine rămâne? răspunse el tacticos, aparent lipsit de griji. Nina s-a comportat ca de obicei - caldă, binevoitoare. Îi complimenta ba parfumul, ba vestimentația. I-a spus că vrea să îi aducă niște prăjituri după ce termină luni orele. Au băut șampanie în parc, stând îmbrățișați. Lumina zilei cădea pe noile lui fire gri, în zadar vopsite și răs-vopsite. El simțea că Nina îi privește părul. - Să mă ierți, dar am ajuns să îl fac la cinci zile și tot crește, al naibii! o privi scurt, cu drag, apoi se uita pe scenă. - Ea îl strânge mai tare în brațe și se face confortabilă. Se apropie cu buzele de urechea lui, spunând ca o incantație: - O să fii bătrân... O să am grijă de tine... N-o să-ți pun femeie. Râde. Oricum te voi iubi. Râsul s-a transformat în chicotit ironic, cu drag și un dor inexplicabil, până i s-au umezit ochii. Mitroi o zguduia ca pe un copil mare, certând-o în joacă: - Taci, măi, omule, măi! Să ascultăm ce zic băietii ăștia! și râdea cu toată gura, carismatic; apoi brusc apăruse o seriozitate nostalgică. - Am prea multă iubire în mine, asta mă sperie, continuă Nina, fără să-i pese dacă e auzită sau nu. Și nu am cui s-o ofer. Prietenul ei s-a prefăcut că nu aude din cauza muzicii, chiar dacă auzise totul. Era blocat. I-ar fi răspuns că e prea bătrân pentru ea și va muri repede, dar i se părea nepotrivit. Încerca să se agațe de orice chichiță, să numere până și bulinele negre ale unei gărgărițe care se așezase pe rochia ei, temător că această femeie va dori să îi fure libertatea. Nu se știe dacă Mitroi simțea cu adevărat ceva față de Nina sau doar era deosebit de educat și atent la ce spune, din orgoliu. Știa însă că ar vrea să profite cât se poate de fantezia burlescă a corpului ei moale. Muzica saxofonului alterna ritmuri lente și energice. Nina, mai frumoasă ca niciodată, și-a șters lacrimile mici. Cei doi au ascultat îmbrățișați concertul de jazz. Tot corpul o durea de nostalgie și căldură, dar închidea ochii, râzând în soare.