Sânge viu

Ilarion se simțea plin de o dragoste diferită, copilărească. Mergea mai bine, respira mai liber. Chiar își ținea spatele drept și nu vedea în ochi decât strada pe care trebuia s-o traverseze până să ajungă la poarta azilului. Trântise ușa. S-a uitat la ceas, apoi la grădină. Era pustiu. Revenea taman la ora când bătrânii dormeau cu poftă. În camerele lor micuțe pluteau vise cu nepoți perfecți și preparate de sărbători. Pentru că avea încă energie, s-a oprit să admire florile. Un claxon de mașină i-a atras atenția. Din BMW-ul negru, care încă avea farurile aprinse, cobora un bărbat de aproape patruzeci de ani, vopsit, ferchezuit. Avea aproape doi metri și mergea ca un acrobat de circ, cu pași lungi și repezi. În întâmpinarea lui venea ca o prințesă despletită asistenta blondă. Crina... Ilarion aude în cap șoapta numelui ei pentru prima dată. Chipul bărbatului care mai devreme exprima liniște, acum e tensionat. E prea bătrân pentru ea, se gândește. Tipul necunoscut îi face semn Crinei să se arunce în brațele lui încă de pe alee. Niciunul nu scoate vreun cuvânt. Nici măcar un sunet. Amândoi par încântați ca după o târzie revedere. Își strivesc zâmbetele sărutându-se cu capul plecat ba în dreapta, ba pe stânga. Ilarion e uluit. Nu mai văzuse de ani de zile un cuplu care să se sărute în acea manieră. Și el era privat de orice fel de afecțiune fizică. S-a ascuns până cei doi au urcat în clădire, apoi a mers tiptil până în fața ferestrei cabinetului. Poziția lui era în așa fel încât să pară că doar venea dinspre stradă. Nimic. Perdelele erau deja trase. Niciodată n-au fost trase perdelele în cabinetul medical, își spunea el. Simțea atunci cum scânteia curiozității ușor bolnăvicioase se transforma în energie pură. Una nouă, vie, care încingea la limita superioară sângele. Deși îi alimenta plăcerea demult uitată, se simțea ușor ridicol și vinovat. N-a mai stat pe gânduri. Impulsiv, a urcat treptele azilului cu grijă, să nu trezească vecinii. Din cauza adrenalinei și fiindcă se baza pe scuza unui posibil moment de senilitate, a riscat și a rămas în fața ușii cabinetului. Se apleacă privind în dreapta și-n stânga. E liber. Pe gaura cheii nu se văd decât peretele și două umbre – prima, zveltă, cu profilul unui sân plin și delicat, din mijlocul căruia răsare un sfârc ca un bob de strugure negru, iar cealaltă, umbra încovoiata a trupului masculin. Încearcă să își dea cămașa jos. Ilarion aude fâșâitul hainelor, șoaptele fine, gemetele înfundate. E confuz. Vedea în Crina un înger. În acest moment realizează că are și ea tenebrele sale. Pentru o secundă, se gândește ca ar trebui sa plece. Dar ignoră și acest gând. Cele două umbre par să se contopească hipnotic, formând o pată neagră unduitoare, cu mâini care se atrag și resping în același timp. Suspinele inocente ale Crinei devin din ce în ce mai greu de ascuns. Mișcările umbrelor au un ritm supranatural, de vis cu ochii deschiși. Ascultând respirația grea a bărbatului, Ilarion intuia, rând pe rând, fiecare atingere ca o gheară în carne, fiecare mișcare bruscă și insațiabilă. Simțurile viscerale bătrânului, deși anesteziate, receptau o plăcere prelungă în creier. Ca un geamăt continuu după un desert exotic. După ce a părut că momentul erotic s-a consumat, umbra Crinei a dispărut, devenind trup. Ilarion o vedea goală în toată splendoarea. Incepea să se panicheze. Continua să privească femeia deschizând vitrina cu medicamente. Lua o cutiuță cu ceva ce părea a fi spray nazal. Trebuie să pun zece de Bixtonim, spunea Crina către bărbat, râzând. Bărbatul o luase de bărbie sa o sărute. Bătrânul își amintea că mereu vedea ticul asistentei de a inspira scurt și intens pe nas. Momentul i-a confirmat bănuiala că poate suferea de o dependență. Ilarion s-a întors în cameră ca un fulger. Își repeta în gând aceleași imagini, încercând să înțeleagă ce a văzut și mai ales de ce a simțit nevoia să facă așa ceva. Simțea urgența de a face o baie, poate să se spele de acel sentiment extatic amestecat cu tristețe ori să își atingă trupul ca în tinerețe.