ovidiu cristian dinica

Poem cu ochi de înger In ochii îngerului noaptea se destăinuie plânge îngerul în ochii căruia noaptea ia locul zăpezilor

Pentru Mircea, tânărul venit din Dor Mărunt, defilarea se sfârșise în scuarul orașului, acolo unde mulțimea încă vibra ca un stup tulburat. Uralele îi răsunau în

Se simțea în mijlocul fetelor ca într-un ciclon. Îl asaltau cuvintele lor frivole, gândite parcă să-l provoace emoțional. După lunga călătorie făcută împreună cu ele din provincia Olteniei până

trupul tău, lucrarea ta zilnică, oboselile și micile tale metehne, îmi devin poveste fără sfârșit. îți scriu numele pe un colț de calendar rupt, caut în tine înălțimea aceea care se simte

Țăranul își avea universitățile-n bătătură, în livezi cu rod greu, în cirezi însetate, în mersul norilor care-i vorbeau pe deasupra, în brazda ce-i ținea mintea trează și palmele calde. Sufletul

Ca inginer stagiar ajunsesem de curând în lumea extraplata tocmai la răspântia timpului cand ploile curgeau de-a-ndărătelea să nu topească formele alungite ce ar fi putut cu ușurință să-și piardă

la uzina de frig toți aveam herpes, dar nu pe buze — pe idei, care se umflau și pocneau ca niște baloane cu aer de heliu unii îl luau de la gândit, alții de la tăcutul care se scurgea din

În piața cu așteptări cuvintele zac. Promisiuni se-nalță, dar cad în decor. Pe tabla de șah, pionii se pierd, Iar regele râde, ascuns în sertar. Din urne cu vise, se scurg idealuri, În mâini de

Douăzeci de vise sunt douăzeci de speranțe din care se poate țese o lume. Prima speranță o port în frunte, să-mi lumineze drumul, iar multe altele le țin în inimă, să-mi dea putere. Fiecare

tractoriștii strângeau în pumni răsăritul ca pe focul de la mormântul sfânt care nu arde, doar ține lumea în echilibru. scuipau în nămolul ce le înghițea roțile, își înghițeau țigările arse să

Căldura lunii era apăsătoare, aproape chinuitoare. În municipiu sosiseră delegați din localitățile din jur, iar comunele își

În fiecare noapte, el simțea cum ceva nevăzut îi marchează trupul. Nu era durere, ci o presiune tăcută, ca niște semne lăsate de o cerneală vie. Pielea îi devenea o hartă a unor constelații pe

În fiecare noapte își deschidea antenele ca pe niște aripi transparente, și lăsa cuvintele să cadă în el ca o ploaie de particule luminoase. Metaforele îi curgeau prin fibre, se loveau de

Țăranul își avea universitățile-n bătătură, în livezi cu rod greu, în cirezi însetate, în mersul norilor care-i vorbeau pe deasupra, în brazda ce-i ținea mintea trează și palmele

Trenul pufnea și se opintea ca un măgar bătrân care jurase că nu mai trage nimic în viața lui. Nori de fum se rostogoleau peste gară, de parcă locomotiva ar fi încercat să ascundă dovezile unei

Într-o după-amiază toridă de vară, când ulița satului părea adormită sub greutatea soarelui, în curtea Getei se auzea doar bolborositul liniștit al cratiței de pe pirostrii. Aerul mirosea a caise

Gerul din iarna lui 1929 nu a fost doar frig năprasnic , era mai mult o fiară nevăzută care mușca din oameni și din case. Astfel satul de pe malul Dunării părea îngropat sub troiene, iar fumul

Era o zi de lucru perfectă pentru contemplat nori, verificat frunți în oglindă și eventual... evadat în natură. Așa m-am trezit într-o mașină condusă de un individ cu privire de poet și puls de

singurătatea din ochii tăi o culeg gram cu gram cobor cu ea în stradă, gemetele depărtării vin din gări friguroase, călătorii poposesc rar aici, umbrele înserării sunt tot mai clare călare

Sărăcia este asemenea unei boli, te leagă de curte, te zbați degeaba să ieși la liman, așa credea Aneta, privind de pe prispa casei în lungul curții unde câteva găini scormoneau în țărână. Era încă

După o noapte de neuitat în care își sărbătorise ziua de naștere, Marian voia să facă o incursiune împreună cu Ștefan, sperând că aerul curat îi va alunga oboseala acumulată. Se înviorase cu un

Dintr-o nucă rostogolită a ieșit un melc cu frac, își purta cochilia ca pe o scenă, timpul se compunea în cercuri concentrice. În oraș, zebrele au luat-o la fugă, pe spatiile verzi ca niște

Noaptea îl ținea treaz, ca și cum ar fi vrut să-i amintească de toate lucrurile pe care nu le spusese. Întins în pat, asculta cum tăcerea se adâncea în jurul lui. Avea un telefon pe masă și o voce

Îmi caut casă pe Lună, sau pe-o planetă ce nu doarme, unde gravitația e doar o amintire iar timpul se dilată în vis. Rătăcesc prin sistemul solar ca un inorog cu cornul în vânt, străpung