Noapte cu picioarele goale

În somn îți era frig

ca atunci când ai uitat mănușile în taxiul ce te-a dus la gară

Era prea frig să mai alergi după iluzii

ai preferat să urci în vagonul ce te-a purtat

la o altă adresă.

Vuiau

copacii loviți de viscol

muzica lor era stranie la fel de ciudată ca și chipul îmbătrânit ce ți-a ieșit în cale. Avea prea multe riduri care se intersectau cu zâmbetul strident în care se scăldau regrete ca niște corăbii scufundate cu pânzele rupte de furtuni din alte timpuri.

Fața era a bătrânei ce te

privea ca și când ai fi fost înghițit de o maree iar tu zbătându-te te înlănțuiai și mai mult.

Iona de-ai fi fost și marea te-ar fi născut a câtă oară!

Însă ochii bătrânei te-au condus într-un labirint printre geamantane prăfuite,

ziare din care se desprindeau fragmente de oameni ai altor timpuri,

sticle răsturnate din care veacul fugise, un veac scufundat compromis de credința în nemurire,

păianjeni cu pânze groase revărsate în valuri.

Tu știai că drumul tău nu este acolo

doreai să ieși la suprafață.

La suprafața lucrurilor

printre lăstari de iederă

care lacomi te-ar fi încercuit să crească odată cu tine.

Să rupă din tine ramuri noi care înmulțindu-se să ajungă la cer.

Tu nu mai erai același

nici măcar cuvintele nu-ți mai aparțineau.

Ca și când te-ai fi desprins din trupul de pământ pentru un altul străveziu.

Târziu în noapte tăcerea te răscolea,

știai că poți să pierzi

răbdai încredințat că mugurii dimineții vor pune capăt coșmarului. Ca un soldat vrednic

ai sfâșiat noaptea de parcă te-ai fi luptat cu o fiară al cărei sânge

scurs în văzduh a adus zorile.