Atelier Literar

ştii, mi-aş fi dorit să nu te fi întâlnit niciodată pentru că mă doare să te văd, aşa hălăduind printre umbre vineţii dar uneori e nevoie să laşi în urmă nişte greşeli e nevoie să te ierţi şi la

am deja neaua printre gene se aude că anotimpul alb se înalță pe cariatidele de la malul mării punți de gheață pe nisipul sonor se amestecă în fragranțe colorate totul e ca la început de lume am

pe când acum mă simt bunicul pământului deși știu că sunt doar un puști uitat într-o lume mult prea mare pentru el de unde tot mai cânt stelelor cu patima unui greier care se închină bobului de

La o poruncă, poarta s-a închis, Iar fericirea a rămas amintire. Copilul a văzut, A deschis-o Și a coborât după noi. A făcut o mică excursie Aici, pe pământ, Nu încetează să ne cheme Să ne

Mașina de spălat făcea un zgomot nou. Trei lovituri metalice, o pauză, apoi încă una, mai joasă. Daria, care își câștiga viața ascultând înregistrări deteriorate, nu reușise să identifice

timpul trece, viața se scurge în clepsidră răsarit, apus, prea cald, prea frig, soare pitit după nori, ceață, ploaie, ninsoare muncă, weekend, coșmaruri, somn pe bucăți, neliniște, stat, pisici multe

mă contrazici degeaba este exact așa cum spun când tac mă doare până amețesc mă trezesc direct în coșmar realitatea mă taie bucăți și mă îngroapă la tulpina unui vis din lemn de portocal

plouă plouă întruna anii curg argint în sânge frate mi s-au dizolvat oasele de aramă la încheieturi se căznesc artrite un tranzistor cu ochi decolorați și-a îngălbenit pinii e alertă pe

când s-au împlinit zece puncte, după după ce ne-am regăsit aparent fără voia noastră voiam să plec departe, în fiecare zi, cât mai departe de tine dar tu rostogoleai spre mine două-trei minciuni,

M-am dus la baltă să prind ceva pește, că banii de mâncare se cam terminaseră. Aveam un câine, trei undițe și câteva râme atât de slabe, de parcă pământul însuși le-ar fi retras dreptul la

​În mintea mea te-am îngropat de zeci de ori. Așa se învață absența — repetând scenariul până când pământul nu mai pare o surpriză. ​Ți-am auzit suflul penultima dată, o vibrație subțire între

În dimineața în care am început să modific mersul ceasului lui Anton Bîrsan, în oraș nu exista nicio urgență. Transportul public funcționa. Rețeaua de apă nu înregistra pierderi. Cele patru

când drumul spre ţara minunilor nu are finanţare iar strategiile guvernamentale nu se ocupã mai deloc cu miracolul înfloririi ce nevoie ce viaţã ce sã facem cu atâta bine când fericirea de a avea

Purtăm în ce suntem Ceea ce devenim Înainte de a fi fost. Șerpi care se dezbracă De ceea ce îi învelește Pentru a rămâne Ceea ce sunt. Îmbrăcați și dezbrăcați Spre a ne păstra natura, Din când în

nu am remușcări despre felul cum privesc cerul și ascult ploaia nici de faptul că mi te-am făcut bărbatul care își lasă nopțile în poalele mele fierbinți vin zile când târâtoarele își lepădă

Se rup fonemele din poezie, În curcubeu se scutură arginți, E roua doar o iudă rozalie, Mă strânge rima vieții între sfinți. Se naste-n frunze moarte o vioară, Pe ape curg mătănii de cuvânt, Un timp

S-a făcut seară pe nesimțite, așa cum se întâmplă mereu în octombrie, când lumina își pierde puterea și se retrage chilug de pe pereți. Am închis laptopul, iar închiderea lui a sunat ca o ușă

În falduri de umbră, o voce-n derivă Își leapădă gravul și sumbrul ecou, Devine o șoaptă stingheră, tardivă, Ce-aduce în haos un suflu înnoit. Misterul se țese din fire de ceară, Pe fusul tăcerii