Valeriu D.G. Barbu

bunica se tot ruga s-o ia Dumnezeu și-mi repeta: vezi colo în dulap sunt lumânări și chibrituri, să aprinzi una la pieptul meu, că vine! și n-a venit o fi fost lumânarea prea mică aveam

câteodată am senzația că sunt oltean vorbesc până adorm și mai ales după alteori, mai ales la muncă, par ardelean socot, măsor, contemplu și las pe mâine actele mă trădează – moldovean

sub pavilioane răscârpite conspiră uitarea reînveți ce mai poți din aceleași erori părându-ți mereu proaspete vorbești singur oricui te-ai adresa când te iei la per tu cu zeii, cu sfinții, cu

și dintr-odată cerul se absorbi pe sine ca pe un strop de ceai pământul deveni liber nicio atârnare nicio rugăciunea irosită astrele, aerul, se topiseră concentrate într-o pilulă

trăiești la umbra ta cât mai e lumina singurătatea unui urlet interior care instigă lupta pentru a fi nu știi ce ești, nici ce nu cheltui puținul așteptând multul care tocmai vine, odată cu

oglinda mă alintă c-un chip nou îmi pune aure alungite și bizare – îmi pare mai degrabă un tablou cu termen unic de utilizare! m-arată înalt, semeț, strălucitor surâs insinuat, privire

cum trăiau părinții este inacceptabil de învechit generația noastră, creația lor o pretindem actualistă vrem zborul să-l învățăm din căderi inerții, erori proaspete, izbânzi iluzorii colbul

pune două inimi să poarte jugul relației mereu una va pompa mai puțin mereu una va tot primi până ce va simți că lipsește o piesă din orice puzzle pisica citind în calendar sau frunze tăiate

coliba din vălătuc are geamurile spre răsărit sticla lor se scurge lent, vălurind, distorsionează priveliștea sub straturile de la bază se ascund fotograme cu o fecioară degeaba întorci geamul

Stă scris pe rama în care locuiește o veche fotografie de a mea ”Uite cât de frumos sufăr!” Și au trecut secole, milenii de când nimeni nu-și mai face un selfie ici-colo se mai privesc

Ion Dădoamne se plimba mereu pe spațiul carosabil să nu se zică despre el că face trotuarul îl claxonau mașini, biciclete, motorete îl fluierau bețivii de pe terase toate bune până acum

Scurt manual de supra sau sub viețuire tu nu ai nicio idee ce înseamnă Pericol ai ceva vagi frânturi rămase din filme, din cărți ori poveștile altora absolut orice poate servi drept

niciun succes nu poate să înceapă decât cu sunt un prezumtiv ratat, dar merg înainte și faptul ăsta îmi dă oportunități chiar și să repet oricâte ratări fiindcă viața este un cec în

îmi place al naibii să sufăr să mă doară orice de la fumat de la vinul ieftin de la spinii gardurilor sărite să nu mă prindă soții geloși îmi plac bisericile lunea unde mă pot ruga aiurea

când nu o găsești în tine liniștea ea nu există nicăieri nici în deșert sau suind piscuri nici în adâncurile apelor nici măcar în bazaltul mormintelor și dacă o găsești, mai mereu nu

ca să facem un iertacol n-am avea niciun obstacol poate și o iertotecă la colț de orice potecă la iertar prinși într-un ac culpelor venind de hac pe iertion campionate pentru inimi

găsești mângâierea un gest anapoda insulta noul salut pe stradă aplauzele execuție în public îmbrățișarea perechii tale de moment ghilotină și fugi lăsând trupul vraiște iată

inima stă într-un scaun cu rotile cine a rupt pozele copilăriei și le-a înghițit? mă las de fumat, de fumat, de fumat aș vrea să merg în Italia (dar ești în Italia!) nu, nu, aș vrea să