deja Dumnezeu

Mi-a plăcut, e un fel de patos aici, poate soluția poeziei, așa cum este înfățișată în vers, deznădejdea de aici, fugitiv, fără a se contrazice ”milă, mândrie sau smerenie”, în rest, rețetarul e același, cum spunea Caragiale, alte vremuri, aceleași întâmplări. Așa că să ne relaxăm. Tot aia e, indiferent de an sau de chestii aplicabile în orice epocă sau sferă de activitate, sferă de om.

Mi-a plăcut, este un poem frumos și bine scris, las stea... Cu tot respectul meu, pentru dumneavoastră și cu speranța unor poezii (și vremuri) mereu senine! În rest, dacă mai suntem într-o zi sub griji, ”bucuroși le-om duce toate”!

Am lăsat steluța, văd, am alt nivel, nu o pot lăsa, am lăsat-o simbolic și foarte real, din suflet...!! Numai bine, cu mult drag!!!

bucuroși mereu am dus oricui
orice a poftit
suntem un popor de ospătari, ne rugăm unui Dumnezeu-ospătar să doar ne deie!
”bucuroși le-om duce toate” altora, noi rămânând cu bucuria ducătorilor...
seninul programat ne sperie - nu-mi pierd dejnădejdea, ar fi ultima...

nici eu, dar mno... realitățile mă presează dinspre soarta serviților!

Dacă dumneavoastră, după cum spuneți, cunoașteți bine scriitura Lui Valeriu, poate spuneți mai mult, adică să aveți și argumente pentru steluță. Nu pentru mine solicit acest lucru, ci pentru cititorii textului.
Cu regret, dar steluța se anulează.

retorică ușoară. Țară siliconată și cu tupeu, folosirea cuvântului pupabil care nu există, duc postarea în derizoriu.
Poporul român e vechi? țara nu e așa e veche. Mileniile invocate sunt fictive.
Să nu se supere domnul Barbu, dar asta nu e poezie. Manifest? Nici. NU știu ce poate să fie.
„Niciun fel de milă, mândrie sau smerenie, doar tupeu...„ Org. Salvați Copiii înființată în 1990, numai, are aproape 10 000 de oameni care lucrează în sensul acela. Sunt alte zeci de mii care fac muncă caritabilă prin alte org.
Ceea ce descrieți este anacronic și urât. Pare, mai degrabă, RSR.

Domnule Valentin Ionuț, în poezie se folosește cuvântul ”Lupoaică”, nu faceți confuzie. E de la Roma, conex, după daci, după Romulus și Remus citire. ”Pupabil” este dintotdeauna în spitale, în rest se rezolvă, și aceasta, după o lege recentă. În rest, cum să zic.

Domnule Valeriu, țara e mai amărâtă, așa e, dar avem ce face, în mod real? Nu oare slujirea propriei noastre persoane, înspre mai bine, mereu, și nemirându-ne, având în vedere condițiile, ne face mai oameni, inechitatea lumii în situații și a condițiilor fiecăruia este o problemă de când lumea, oare are rost să ne mirăm, sau să ”facem”? Ne mai miră, ceva, date fiind condițiile istorice, de exemplu al doilea război mondial? Totul este explicabil, și culmea că situațiile națiilor nu au fost niciodată simple, din punct de vedere istoric.

Și a reacționa este foarte bine, de exemplu Franța este un stat foarte plin de vervă, care schimbă politici, dar măcar unele aspecte nu trebuie să ne supere foarte tare, de exemplu, și fiecare le avem, pe ale noastre, nemulțumiri. Dar are rost? Se poate schimba ceva din cele care nu ne convin, fie subiectiv sau obiectiv??? Poate, nu e chiar așa de rău pe cât ne imaginăm, de exemplu, în România, o părere personală... Pe cât e situația de ciudată, prin România, după cifrele zilei, nu e chiar atât de rău... Revolta poetică, dacă are în spate cunoașterea, cuprinde înțelegerea. (50% datorie publică, 8 și ceva, deficit bugetar, se face ce se mai poate, având în vedere și contextele țării). Măcar, România judecă, nu mi se pare atât de negativă situația... Se mai poate face ceva, de aici? Numai direcția ”sus”? Poate?

Lupeșenia dumneavoastră lesne vrăjbelnică atestă contextual bucuria de a fi un popor belitabil prin vocație... iute-supărăcioși pupălăi destoinici, alcalini și iubirii, prefixați pe poezia proprie ca fiind axiomatică, restul ușurătate derizorizantă, fără habar că ...vă iubesc și atât... Apropoiul pe limboaca română pe a cărei pretenție de revoltă piere păsărica aia intrinsecă convenționalistă ... iaca mă jucai o țârucă spre seacă delectare pe seama a ceea ce con siderați ”muncăca ritabilă” iar tu-pe-uu-l din text obrăznicie dezliricizată musai și...-mi vine uite așa să salut îmbrățoșelnic lumânăros... Mai lăsați dexul și surâdeți chiar și când oglinda desenează un subțiriu rânjet telectual, nu de alta, dar ni se năcrește amarul

Am comentat fără ochii la public. Pe text, doar. Dacă te-ai supărat, asta nu fuse intenția mea. Am spus.
Nu mă complic fără rost. Tot în ideea asta, cum nu există block, aici, mă voi abține dela alte interacțiuni cu contul tău.
In traducerile lui Eminescu din Kant sunt cacofonii, una la 9 pagini. De când am citit ce poate o cacofonie, nu mai cred așa de mult în eufonii și banalități care nu spun nimic.

Domn Valentin, de unde supărare? cine își permite la vremile istea? Io-s voios și olecuță trist dar ptr altele, nu pentru voi sub tâmpiorele mele zise texte