Iulia Elize

Sunt supărătoare o supă de pui pur Sunt mică Sunt albă Nu mai vorbesc despre mine, rufele albe sunt întinse pe sfoară în vânt și e lin Aprilie... Bate vântul încet, tot bate, se duce... Un vânt

În epoca ”MaS”, în defectele mele s-a făcut liniște Este o lacrimă care pâlpâie și care îmi curăță în liniște gândirea de-a lungul, de-a latul Mi-e un fel de felie de pâine, în care am pus puțină

În inima mea, sunt luminițe multiple Ești TU multiplicat, în zeci de chipuri în care am stat și-am zăcut Fără să le ating, decât arar Fără să te deranjez prea mult, sper că nu te-am deranjat

Am vrut să scriu o poezie, parcă, special pentru tine... Dacă te-ai îmbogățit (sau dacă ai sărăcit între timp), să nu te superi că mai scriu despre săraci, Ești undeva departe, Vapoarele au

Câte drumuri m-au așteptat și pe toate le-am strâns, în piept era o vreme a trupului meu roz în care m-am născut și în care am luat, de bebeluș, timpul continuu în spate. eram mică și pe spinare

Sunt ca o fetiță cu chibriturile și pe toate le pune deoparte, în liniște În niciun caz, nu aș vrea să te rănesc, Sau să te aprinzi, Ca în basm, Nici chiar dacă vrei să mă visezi, cât e ziua de

Eram, pe atunci, foarte tânără iar cămila îmi părea uriașă ca muntele ierburi verzi, sănătoase, și pomii vor da rod foarte bun (mai târziu…) pe afară, toată iarna mea se uscase și era de cu visul

În mâini, țin o lacrimă și mă uit la ea Acum o săptămână am gustat-o, semăna cu aceasta. Toate îmi sunt bune, însă, mai ieri a nins... Pe lângă casa mea, a trecut un fel de caleașcă, făcută din

Mai încolo va începe un fel de apartenență la banca ghinioanelor, care ne va atinge pe epidermă, ușor, cu încetinitorul ce frumoasă ți-e pielea ca laptele este un copil, mi se pare Ionuț, el

UQUIS (Motto cu păduri și flori albastre, foarte, foarte rare...) Chiar sub munți, este o pădurice mai rară Și foarte scumpă, un țârâit de greiere să se audă cum cântă din iarbă Unde este o

Se spune că fiecare popor are câte un Luceafăr, sau cam așa știe poporul român, pentru că mai demult, în acest popor chiar a existat un Luceafăr... Un fapt de-a latul. Dacă întrebi, însă, pe oricine

În cameră, dacă este cumva prea frig, cred că unul din colocatarii pe care îi vedem pe aici a pus, deja, bruma de lemne pe foc, în vatră, dacă acum, în spatele ușiței cam răblăgite de tablă, pâlpâie

Îmi pare că lumea mea e limpede ca o gară făcută de apă Un fel de labirint subpământean Cu oasele urșilor care au trecut din mână în mână Până la suprafață. De ce m-ați lăsat aici? Spune glasul

Sunt posacă, dau de tineri Care-mbracă straie albe Nu mi-e-n vene Sfânta Vineri Nici în oase nu am nalbe Vrăjitoare nu mi-s, soi Nici femeie de trifoi Căci iubirea mă-mpresoară Cu-ale ei

Cum te numești când îmi atingi mâna Cu mâinile, de la vremea cireșelor și a caiselor coapte Vei începe să mă cauți Abia ști despre mine două cuvinte Dar mâinile îți miros a parfum și a mâinile

Eu numai mă desprind de tine, ca să îmi fac loc din nou Ca și cum m-aș așeza într-o lumânare Sunt ceară Cine ești tu care îmi pui inima într-o candelă Ziceam că ai de ales Sau nu ai Acțiunea

În cetate este frig, s-au coborât podurile Și oamenii pe cai au raze și nori la pântec, ca de aprilie Războiului lui Marte Am scăpat. Ce faci? Ce cauți la intrarea în cetate și pe cine? Ce

De departe, sunt trenuri care mă cheamă Cerebralizez spaima primei trepte, ce faci Iris, stai Unde ești, chiar vrei să urmăm aceeași rută, și mâine Nu vezi că din sângele meu pleacă ghene și rute

Sunt prostuță după tine, ca păsările nopții care ating dimineața Pe-o pană, și-o rup din sine, vezi cuibul acela făcut de pasărea De astă seară, din sine, Din ea, E un cuib de pene în care se

La fereastră au început să dea lalelele, Safora (saphora) și metasafora. Tu știi că preferatele mele poartă, în cupă, culoarea roz apoi Roșu, ca sângele așteptărilor. În sân și în sânge este

Mersesem mai departe de tine, Trăgându-mi ia peste față, în sat. Nu ți-am zis niciodată dar satele nu înseamnă nimic pentru mine Sunt numai o temă de lectură, pentru că sunt orășancă. Dar

Erai o formă ca pe lut argintul Te lumina pe trup, încalte drag... Ploaua mereu în gândul meu de fag Ori se-neca, în sine, labiritul. Îmi ești sălbăticuță, dar și-un mag În mine stă copacul,