Căutarea Marianelor, stai sub apă, dar va veni din nou primăvara

Mi-a plăcut mai mult de la „Plouă peste părul ei lung”. Am citit de câteva ori și tot aceeași senzație am: că începutul îngreunează cumva drumul spre partea a doua care chiar mă absoarbe în atmosferă fără dificultate.

Și mie mi se pare cam sacadat începutul, dacă îl privești mai sacadat, Amanda, și mai secvențial, e de privit ca un tot. Așa am gândit scriitura, în scriitură sacadată. Cumva a fost împărțit în două, poemul, prima parte e mai senzorială, iar a doua explicativă.

Mulțumesc că ai trecut, poate cu notița aceasta se va clarifica poemul Pascal, cum sărbătorile eu le țin fără miel, ne inspiră. Așa atipică cum sunt, mă simt ca un ”licurici” imens și foarte atipic care scrie. Încearcă să devoalezi prima strofă după fiecare vers, în ritm sacadat, poate te ajută.

Dragă Iulia, m-am oprit asupra poemului dumneavoastră. De fapt, m-am oprit de mai multe ori asupra versului: Cine ești tu care îmi pui inima într-o candelă? Și vreau să vă spun ca impresie generală despre poem, că ați creat ceva foarte frumos, care alunecă în suflet, însă, dacă îmi dați voie, aș vrea să mă întorc un pic pe versiunea de început:

Eu numai mă desprind de tine, ca să îmi fac loc din nou
Ca și cum m-aș așeza într-o lumânare
Sunt ceară
Cine ești tu care îmi pui inima într-o candelă
Ziceam că ai de ales
Sau nu ai

În primul vers, am înțeles această distanțare față de persoana iubită, această fugă din calea iubirii, de teama ei și, apoi, reîntoarcerea pentru a trăi sub iminența acesteia, dar simt că aceste versuri ar fi puse mai bine în valoare, dacă ați schimba un pic optica legăturii dintre ele.
Un vers îmi prezintă eul poetic așezându-se, metaforic, într-o lumânare, un altul conține că altcineva are capacitatea de a ține inima candelă. Dar cred că am înțeles, acum, încercând să deslușesc versurile: acceptarea transformării, să îți lași inima să fie modelată de sentimente, să te topesti, să trăiești cu sufletul. Eu aș reașeza un pic cuvintele, ca să evitați alăturarea aceea din primul vers: "numai mă"

eu doar mă desprind de tine
ca să îmi fac loc din nou
ca și cum m-aș așeza într-o lumânare

cine ești tu
să îmi pui inima într-o candelă
credeam că ai de ales
sau nu ai

cine știe ce înseamnă pentru tine
să mă dau într-un roller coaster
atunci vezi cireșii cum au dat în pârg
zici că zăpezile sunt puse în cană
să te purifice

unde ești?

el o aude
nu știe cum o cheamă
nici ea nu îl știe pe el
Mi-a plăcut această iubire poetică, venită din sfințenie, căutată, a cărei întâlnire poate simboliza reînnoirea și duioșia.

Iar în tabloul al doilea, aveți aceste versuri, aflate la antipod:
"Mieii plâng, nu este vremea de război și nici de dragoste,
Îmi pare că în lume este tăcerea mieilor
Oamenii vor să scape de Vremurile de Paști", dar... înțeleg că sunt două realități suprapuse, imaginile artistice sugerând- nu știu dacă interpretez bine - trecerea peste toate etapele durerii, să se ajungă la Înviere, aceasta ar fi trăirea care ar "descoperi umerii de zăpezile nonacțiunilor", aceasta fiind sensul existenței. Și in acest tablou apare iar versul "Eu numai mă desprind de el ca să îmi dau loc mie" și cred că poți să repeți versul din primul tablou:
Eu doar mă desprind de tine, ca să îmi dau loc mie - adică puteți înlocui pronumele "el", pentru că astfel vă exprimați în mod direct credința și speranța întâlnirii iubirii împărtășite. Am citit cu plăcere! Adică am rămas încă aici cu gândurile...
Sărbători Luminate cu iubire și inspirație!

Vă mulȚumesc mult pentru însemnări, poate mai târziu voi reveni asupra poemului, dacă mi se va cristaliza o altă variantă, deocamdată las așa în virtutea primei impresii, cu privire la poem. Mulțumesc mult pentru amplele comentarii și vă doresc Sărbători în bine.