Orbul femeii (poem cu tehnică de întoarcere a versurilor)

Mulțumnesc Ottilia, e un fel de ”pumpkin”, cărăbuș. Așa mi-a venit, eram pe poem, îl corectam, aveam pe undeva niște cărăbuși, de acolo mi-a venit ideea... Ulterior...

Foarte mulțumesc pentru steluță și generosul comentariu!

Sa nu iti sara in ochi contaminarea realului printr-un mesager al fabulosului, palpabil, ceea ce ar trebui sa duca la transfer de corp si totusi nu, ramane o imensa nostalgie a ne-gestului. Iar tu contempli sau declami.

Favoritele mele:
"Ca un fel de femeie moale în care nu mai încap sufragerii"

Felicitari!

Mulțumesc din suflet, Bogdan! E un poem la care țin. Nu știu de ce îmi place ”cărăbușul” pe care l-am găsit accidental.


Te mai aștept, prin pagină! :)))

În completare: Tehnica de ”întoarcere a versurilor” din câte știu e patent, nu am mai văzut-o la alți scriitori, eu sper că e așa, eu una nu am mai găsit-o sau s-ar putea să mă înșel. Am mai avut o poezie ”Câinele alb”, deja publicată, foarte demult, cred acum 5 ani. Am denumit-o atunci, această tehnică, ”tehnica de întoarcere a versului sau a versurilor”, așa că i-am păstrat mențiunea așa.

E interesant, eu am aplicat-o și în poezie clasică. E foarte frumos, chiar și în materie de teatru liric cu vers întors, care poate crea surprize de nuanță.

Poate, cineva ar fi posibil, dar s-ar putea testa tehnica și pe marii clasici, gen Eminescu, unele poezii cred că merg extrapolate, pentru a obține efect de poezie nouă post Eminescu, pe această tehnică, cu unele (necesare) mențiuni că ea nu ar fi produs Eminescu, ci o tehnică artificială de a obține, însă, noi parfumuri eminesciene, altfel imposibile. Cred că tehnica se poate aplica și pe unele poezii eminesciene, pentru a ne fi mai aproape acest autor și descoperirea unor valențe altfel imposibile.

Tehnica merge de exemplu și la clasică, la unele poezii se poate aplica, mai ales pentru poeții polivalenți.

Totul este să se respecte fidelitatea fiecărui vers, neschimbarea acestuia, pe o tehnică de întoarcere exactă. Care ar garanta o anumită autenticitate a produsului literar nou.

este frumoasă această tehnică a ta, cel puțin mie mi-a plăcut, așa că îți doresc să mai scrii așa, sau cum simți tu, important e să fii mulțumită de munca ta.
Numai bine!

Mulțumesc Claudiu, așa e, am preferat să repet unele versuri, ele au rol de dublură sentimentală, pusă, în sensul că și el e cu zeama de piersică, pe la ochi, dar și ea... E un fel de a ține la idea că uneori dragostea poate fi geamăn bisensuală, bi-el-ea, ca să nu zic bielă, căci n-aș greși în amalgamuri complicate, poate și faptul de a întoarce versurile are un rol de supapă comunicativă, care poate noimează iubirea, dacă așa e, că are vreo noimă.

Mulțumesc din suflet, pentru steluță și com!

Ottilia, mulțumesc că ai revenit. Da, poate o să avem surprize de a se va fi folosit această tehnică, pe la mai mulți clasici, altfel imposibil de descifrat în plus, după creația poetică totală, imposibil de plusat, altfel, cu un țel de revitalizare a înțelegerilor.

E o tehnică, care dacă este aplicată corect, poate produce surprize literare, deși am omis să spun, poate nu merge, poetic, atât de mult sau atât de des, pe cât ne-am dori...

La unele se poate aplica tehnica, la altele, nu. Unele poezii însă pot crea parfum autentic nou, printr-o întoarcere a versurilor foarte reușită, unde de fapt se intervine ”nul” pe vers, poate numai pe punctuație, pentru a se păstra maximal din autenticitatea originală a poeziei.

Te mai aștept și cu alte ocazii, poezia este un prilej de revederi și îmbrățișări prietenești! De redescoperirea perioadelor lungi poetice în care tot am fost... Cărți, oameni, momente... Amintiri comune oamenilor...

Acolo jur că era un fâl :) De fapt, doi.

Mulțumesc mult, Antonia. Prezența ta mă bucură, mult, cu același respect pentru creația ta, care cucerește de fiecare dată...

Eu sunt cărăbuș! :)

Emilian, poti să folosesti apelativul, dacă îți place, îți dau voie. Și eu sper să îl folosesc într-o zi, căci e drăguț.

Da, un text pe care parcă vrei să ţi-l spui. Un text incantatoriu, căruia o tristeţe delicată îi imprimă cadenţa şi căruia forţa acceptării îi conferă frumuseţe. Mi-a plăcut.

Maria, multe salutări din suflet, și te aștept cu manuscrisul, când termini. Cu mult drag am primit steluța. Îmi aduc aminte de bucuria copilăriei mele când primeam cadouri multe, așa e steluța de la tine.


Cu drag te îmbrățișez,


Lua