Poem, cu femeie de sat... (Un urs galben, de paie)

zău că aş da stea, dar mi-au ostenit astfel de puteri...
Un sonet ca un râu ce curge liniştit peste pietre,
bine susţinut de metaforă...

Felicitări!

Ultimele două sonete, le-am muncit, le-am trecut prin inimă, cumva, prin sensibilitate, rămânând niște confetti (de party că mi-au ieșit sonete bune, sper și eu...)
Pregătesc o carte cu poezie în stil vechi, dar mai încolo, nu mă mai grăbesc cu cărțile, căci e vară și concediu în (plin) soare.

Mulțumesc, Ilie! E un poem la care țin.

Steluța ta e ca să primesc ursuleți, și eu :) Am 43 de ani, dar, paradoxal, încă îmi plac.) Am prin casă tot felul de chestii, de pluș, ceea ce mă relaxează, la fel ca și cu un sat de foarte departe, din satul tatălui, am rădăcini, dar și din acela al mamei. Sunt două sate diferite, dar la fel de dragi...

Următoarea mea carte de poezie clasică, cam pe asta se centrează, pe rădăcinile mele sătești, pe care cred că le am pe undeva prin carne, închistate. Sunt toată făcută din sat, din mușchii mamei și ai satului ei, și din a satului tatei...

Din suflet, mult spor la scris și la cărțile la care visezi, și tu!!!

topii ca o bucată de unt sub soarele amintirii de pe la sat... nu-ș de ce ne răscolesc atât toate tăieturile din copilărie... poate ni se schimbă cântarul când ne-ndreptăm spre crepuscul, valorizăm altfel totul, ce ni se părea că ni se cuvine cândva acum prețuim ca dar! Bine puse în vers nostalgiile tale!

Pentru mine, doar cititorul, acest text este deosebit deoarece este scos din tiparul obișnuit al sonetului clasic, chiar dacă arhitectura sa este una clasică, elementele abstracte care sunt străjuite de metaforizări cum ar fi de exemplu:
,,Peste coliba arsă, sub văpaie", ,,urși de-ovăz", etc. , mă duce cu gândul la Nichita Stănescu care afirma într-un interviu că poezia perfectă este un cub perfect și rece... Pentru a aduce emoție unul din colțurile cubului trebuie ciobit iar cititorii îsi vor pune tot felul de întrebări care aduc le vor încălzi sufletul din arderea trasmisă de poet, în cazul de față de poetă. (Îmi cer scuze doar că am mai pus eu de la mine câteva floricele fața de ce a spus titanul poeziei românești dar estența rămâne neschimbată...)
Concluzia mea este că am lecturat cu bucurie un sonet original prin abstractizarea metaforică și căldură sufletească...
Îmi aprinde imaginația și acea catrință ruptă în două... :)
Foarte bine!
O să revin pentru steluță deoarece pe varianta nouă a site-ului nu am descoperit tehnic cum se face.

Maria, îți mulțumesc mult pentru feedback. O să încerc să îți pregătesc cărțile, nu am avut timpul necesar, încă. Dar mă străduiesc, o să rezolv.


E.L, Emilian, mă bucur că e foarte ok sonetul, e un rețetar de sonet cu tipic vechi, de tipic sătesc, unde se simte de fapt mai mult vechimea, mai mult decât numai poate numai mai sensibil. Îmi asum formula.

BTW, Steluțele se pot păcăli, încă, punându-le cred de pe varianta veche a site-ului, up-date-ul se face automat.

Aștept și steluța, să văd dacă îți iese! :)))) :))) Dacă nu iese la mine, poate iese în rang prim.


Numai glumeam, vă mulțumesc din suflet pentru păreri și pentru empatie, am simțit un ajutor dublu! Sunt foarte ocupată, în perioada asta, să mă iertați dacă răspund mai greu... În general, mă străduiesc să fiu pe fază, dar acum e aproape imposibil să nu întârzii.

Mulțumesc, dragilor!!!

Mulțumesc, Emilian! :) Cu drag și eu, mult!!!

Mai ales ursulețul nu se-ndoaie
Ci pentru Maria stă în ploaie.

să știi că de-adevăratelea stau,
plouă în spatele casei, și urșii stau în ploaie,
am doi meri, am zis să-i tai, ...
:)

Ba nu tăia merii, că se găsește vreo codană să o prinzi de cozi. (la umbra lor)

”Căci vina i-a”?

”Căci, vina îi-a copilului de baie...”... ”i” este rămășiță pentru este/îi, în grai popular sătesc.

Se mai folosește, în grai transcris din vorbă de sat, înspre transcrierea notată popular.

e vina-i a. Oricum, și dacă ar fi de la îi a, e fără cratimă, nu are sens. Este a, e a, niciodată e-a.

vina-i se traduce prin ”vina lui”

în grai popular, eu am respectat logica normată de transcriere, ca să se înțeleagă corect graiul din popor simplu...

”vina-i” a copilului

vina i-a copilului

cum vi se pare mai corect???

”e-a” normal, că nu se folosește...

Poate, ambele sunt corecte, atâta timp când nu se produce confuzie... Eu am vrut să evit acel ”vina-i”

Tu scrie cum vrei, dar Liviu are dreptate. Fără cratimă ar fi: Vina îi (e) a copilului”. Cum zice Liviu, adică „vina-i”, arată că acea cratimă arată elidarea vocalei „î” și pronunțarea legată a două cuvinte diferite, din necesități prozodice. „Vina-i” (adică „vina lui„”) e altceva (spre exemplu, „Vina-i era nemăsurată”).

Scuze pentru reluarea verbului „arată”, dar se înțelege.

Cred că ”el i-a spus” ”vina i-a copilului”, e ceva asemănător, ca trehnică de aplicare a cratimei, cu î legat de verb.

E corectă varianta mea, cred, oricum eu vă mulțumesc din suflet pentru atenție și multul interes. Sunt surprinsă foarte plăcut, mai treceți, eu vă mai aștept!

”cu îi legat de verb”, erată...

Vă mai aștept!!!!

Diferența este în primul caz:

el îi/i -a spus...

În al doilea:

vina îi/e -a copilului

Dar e legare de același stil, cred...

Mă rog, se poate și așa, să nu se creeze confuzie. În cazul perfectului compus nu se folosește altfel. Problema este la acel „m-instigă”, e prea forțat.
În plus, dislocările sintactice sunt și ele forțate, se pierde sensul.
Vezi, de-aceea ziceam eu că sunt unele probleme în sonetele tale. Dar știu că nu vei fi de acord, așa că mai bine tac.

George, de fapt, ca să îmi dea ideea ok, mai recurg la artificiu, mai despart... Eu prin cartea mea de sonete... Te miri ce am făcut, poate, ca să pun o cratimă, mi-am asumat de fapt ca Patent de sonet (în prefață) o expresie gen (versul 1):


Mi-au dat lalele,-n pârg, de dimineață
Ca să îmi duc genunchii la fântână...
Piciorul roz, sub lacrimă, rămână...
Până mă spăl cu mâna pe la față.

Mă refer la primul vers... (Nu e din carte, catrenul, pentru că nu am cartea de sonete, acum, e un catren spontan pe care o să îl folosesc, când mai scriu.) Mulțumesc.