Iar pică lent ploaia peste pervaze
Eu stau și o ascult cum cade, cade
Melancolii se înșiră pe zăplaze
Și mere putrezesc aiurea prin livade
Mă bucur mult, nespus de mândra toamnă
Cum a venit
Lasă-te grea, îmi spuneai;
să simt pământul cum
se adâncește și urcă în tine;
să caut sărutul în genuni,
în cataracte și în vulcani
să îl regăsesc.
Și atunci
fir de iederă mă făceam;
mai
Era cinaz, lipsupli burșoni
Solund girau și sfregureau;
Trisrezi erau cei ponoșoni
Și porvi rătcași murfleau.
Păzea la Sporovod, fecior!
Fălcos, cu gheare care bat!
Păzea la Gaga zbur
În bucătărie, ciorba s-a sleit, clipește –
ochi leneș sub capacul ciobit.
Ziua se topește încrustând –
vitraliu e acum
sticla pătată.
Bilețele, resturi de timp,
lipicioase
pe blatul rece –
le-aș
Sunt un vânt anonim
Și femeie de ceață,
Modelată sublim,
Ochii tăi mă răsfață.
Mă descoperi doar când
Solitudinea doare;
Pe un murmur de gând
Mă deschid ca o floare.
Garofiță de
Te caut prin fragedă noapte –
Fâșie albastră de dor,
Te strig, dar ești tot mai departe,
O, demon cu chip visător!
Să sufăr răgaz nu încape
Căci noaptea se-ntâmplă subtil
În fierberi
Nu vreau nimic din cele ce-mi sunt scrise,
Nici roiul alb de papuri efemere,
Pecingini roz aprinse fără vrere
Ori vaiete din amfore proscrise.
Și n-am să cresc păduri carbonifere
Sau lacuri
Ceru-și trece palma neagră
Peste creștete de plopi;
Luna, veștedă și vagă –
Strânge ochii săi miopi.
Tonuri stinse, de epavă,
De prin ochii răi de orc –
Trenă lungă și suavă,
Peste lume
Mă rătăceam prin anii cruzi,
Aduși pe umeri de comete;
Erau romantici și absurzi,
Din rai porniți să se îmbete.
Și mă pierdeam pe-adânci poteci –
Timide sau efervescente,
Dansau prin ramurile
E-atât de stranie lumina, pe nesimțite ne-a învăluit,
Cu tonurile gri și negre, e uimitor de străvezie;
Și nu se-aude ciripit de păsări, un vuiet numai, depărtat,
Mașini, trecând prin altă
Refăceam dragostea, puzzle de lumină,
din raze și uitare o
reconstruiam.
Nu ne speria abstractul, îl adoram
cu tenacitate, privirea pretindea că
pătrunde dincolo de aparențe,
dincolo de
Când teama și-ndoiala neguros vor ninge,
Am să m-ascund sub pledul cel mai gros din noapte;
Voi aștepta până ce valul se va stinge,
Atunci va mirosi doar a cireșe coapte.
Și vor veni pe rând
Fiecare zi împletește o nouă cunună
de incompetență. Încoronat tardiv,
în imperiul meu de erori,
giulgiul alb absoarbe, nesățios,
cuvintele negre.
Poate să mai intru-n joc, să dansez
cu
chestia cu viitorul îndepărtat
îmi va da dreptate
e cât se poate de simplă
dacă nu ai, o ridicare din umeri,
asta în cazul când
își mai amintește cineva de tine,
și atât
dar dacă
Te-ai rătăcit prin viața mea o clipă,
Cât se topește neaua pe mochetă;
La fel ca într-o veche șansonetă,
Credeam că ești a dorului risipă.
Și s-a țesut povestea desuetă,
Cum nebuloasa-n ceruri
lunca abia înverzise
și printre pomii tineri
o căruță cu doi cai
poștalion se făcea
în fugă pierzându-se apoi spre apus
iarba crescuse tăcută
și apa doar până la glezne
peste nisipul
deasupra blocurilor adormite
luna plină
atingând ușor ecranul
înghețat
cutiile așezate
ordonat
în cavoul măiestrit
copilul merge și el la culcare
doar lampa de neon pe cerul
mă pipăie, mă mângâie,
din toate părțile mă ating,
mă zgârie, mă sfâșie
când încerc să fug
mă cheamă hipnotic
ademenitoare șoapte,
cuvinte multe, curioase
se frâng, se reflectă
o
atât de aproape cerul
cu luna privind pe furiș
așa credeam
lumina încremenise
scutec și steag
un nor alungit flutura
brațul meu s-a întins
era prea ispititor
și când l-am
Apusul se-așterne și brazii de foc
cutremură stele,
Dorințe aprinse în taină se coc,
sub vraf de nuiele.
Poteci nevăzute se-ntind către cer –
un drum de lumină,
și pentru o clipă
inima doarme cu lumina
aprinsă
când dinții încep să toace
mărunt
nu sfâșie
toacă
toacă mărunt
silabele divizate cadențat
fiara le scuipă apoi
își dă capul pe spate
și râde
râde până
Se răsfrânge marea pe nisipul rece,
Briza ei de șoapte crește-n asfințit –
De pe plaja goală nu o să mai plece,
Răscolind întruna gândul nerostit.
Mă privești de parcă, pentru prima oară,
freamăt pe buze, adiere –
vocea ta se împletea cu vântul,
iar zilele curgeau
în ritmul unui pârâu de munte.
Îmi povesteai de stele care visează,
despre orașe vechi în care
soarele
Prin întuneric, luna incoloră
Se-nalță peste lumea-n cercuri prinsă;
De ritmul vieții niciodată-atinsă,
Privește rece spre tăcuta oră.
Deasupra urmelor de vară stinsă,
Doar greierii mai