Amanda Spulber

Iar pică lent ploaia peste pervaze Eu stau și o ascult cum cade, cade Melancolii se înșiră pe zăplaze Și mere putrezesc aiurea prin livade Mă bucur mult, nespus de mândra toamnă Cum a venit

Lasă-te grea, îmi spuneai; să simt pământul cum se adâncește și urcă în tine; să caut sărutul în genuni, în cataracte și în vulcani să îl regăsesc. Și atunci fir de iederă mă făceam; mai

Era cinaz, lipsupli burșoni Solund girau și sfregureau; Trisrezi erau cei ponoșoni Și porvi rătcași murfleau. Păzea la Sporovod, fecior! Fălcos, cu gheare care bat! Păzea la Gaga zbur

Sunt un vânt anonim Și femeie de ceață, Modelată sublim, Ochii tăi mă răsfață. Mă descoperi doar când Solitudinea doare; Pe un murmur de gând Mă deschid ca o floare. Garofiță de

Te caut prin fragedă noapte – Fâșie albastră de dor, Te strig, dar ești tot mai departe, O, demon cu chip visător! Să sufăr răgaz nu încape Căci noaptea se-ntâmplă subtil În fierberi

Mă rătăceam prin anii cruzi, Aduși pe umeri de comete; Erau romantici și absurzi, Din rai porniți să se îmbete. Și mă pierdeam pe-adânci poteci – Timide sau efervescente, Dansau prin ramurile

E-atât de stranie lumina, pe nesimțite ne-a învăluit, Cu tonurile gri și negre, e uimitor de străvezie; Și nu se-aude ciripit de păsări, un vuiet numai, depărtat, Mașini, trecând prin altă

Refăceam dragostea, puzzle de lumină, din raze și uitare o reconstruiam. Nu ne speria abstractul, îl adoram cu tenacitate, privirea pretindea că pătrunde dincolo de aparențe, dincolo de

Când teama și-ndoiala neguros vor ninge, Am să m-ascund sub pledul cel mai gros din noapte; Voi aștepta până ce valul se va stinge, Atunci va mirosi doar a cireșe coapte. Și vor veni pe rând

Fiecare zi împletește o nouă cunună de incompetență. Încoronat tardiv, în imperiul meu de erori, giulgiul alb absoarbe, nesățios, cuvintele negre. Poate să mai intru-n joc, să dansez cu

chestia cu viitorul îndepărtat îmi va da dreptate e cât se poate de simplă dacă nu ai, o ridicare din umeri, asta în cazul când își mai amintește cineva de tine, și atât dar dacă

mă pipăie, mă mângâie, din toate părțile mă ating, mă zgârie, mă sfâșie când încerc să fug mă cheamă hipnotic ademenitoare șoapte, cuvinte multe, curioase se frâng, se reflectă o

atât de aproape cerul cu luna privind pe furiș așa credeam lumina încremenise scutec și steag un nor alungit flutura brațul meu s-a întins era prea ispititor și când l-am

inima doarme cu lumina aprinsă când dinții încep să toace mărunt nu sfâșie toacă toacă mărunt silabele divizate cadențat fiara le scuipă apoi își dă capul pe spate și râde râde până

freamăt pe buze, adiere – vocea ta se împletea cu vântul, iar zilele curgeau în ritmul unui pârâu de munte. Îmi povesteai de stele care visează, despre orașe vechi în care soarele

Prin întuneric, luna incoloră Se-nalță peste lumea-n cercuri prinsă; De ritmul vieții niciodată-atinsă, Privește rece spre tăcuta oră. Deasupra urmelor de vară stinsă, Doar greierii mai