Amanda Spulber

Cred că are potențial. Îmi plac poveștile stranii. Din păcate, nu mi se pare că ai construit suficient de mult așteptarea/tensiunea ca să vii la final cu acea explicație. De fapt, ai putea să nici nu explici, ai sugerat destul de bine anterior. Totuși, nu văd legătura cu fumul albicios. De unde venea? De la o țigară, două? Sau făceau ei focul acolo ca să se încălzească?

Și poate ar fi fost cumva mai interesant dacă adăugai și ceva despre Petrache, despre felul cum își neglija familia, dar să fie ceva spus tot indirect, prin ochii unui copil aproape adolescent.

Mă gândesc și la reacția băiatului când a văzut fața transfigurată a lui Petrache. Aici ar putea fi mai mult de o simplă consemnare.

Ce înseamnă „mieii frângeți de pe turta oilor”? Nu am mai auzit această expresie, de asta întreb.

Uite, mi-am amintit de „Balaurul” lui Sadoveanu. Când eram copil, chiar am crezut că era un balaur. :) Nu e exact același lucru, dar am menționat povestirea pentru felul în care spune fără să denumească și pentru că are aceeași tentă de straniu, care învăluie o întâmplare lumească și lasă o senzație de ambiguitate.

Mă bucur că ești receptiv. Într-adevăr și strofa a treia ar mai putea fi îmbunătățită, dar nu îmi vine ceva acum pentru a păstra rimele tale. M-am gândit la ceva de genul ăsta:

Și voi dansa cu tine-n gând,
Pe ritmul de iubire,
Mă ții la piept adulmecând
Parfumul în neștire!

Iar la final, nu reușesc să o aduc la ritm, dar cred că poate să rămână așa, fiind vorba de o încheiere, poate fi schimbare de ton. Oricum, simți destul de mult ritmul, mi-a plăcut „zâmbetul pe pleoape”. Prin exerciții se poate avansa și poți încerca să vii și cu altfel de imagini în timp. Potențial îmi pare că există. A, și chiar nu e nevoie de repetarea titlului la începutul textului. Spor și inspirație!

„să salut”. Această alăturare nu este eufonică. Ar putea fi înlocuită cu „un salut”.

Unele rime imperfecte sau inexistente am vrut să scriu. În rest, există rime, unele chiar foarte bune.

Aveți unele greșeli de redactare: semnele de punctuație se lipesc de cuvântul care le precedă. Aveți și virgulă înainte de „și”, precum și între subiect și predicat. Lipsește căciulița de la „î” („Impins”). Textul în sine are clișee și rupturi de ritm, rime imperfecte sau inexistente, dar ar putea cuceri prin simplitate și prin muzicalitate dacă ar mai fi un pic lucrat.
De exemplu, în primele două strofe, o variantă ar putea suna așa:
Tu mi-ai cerut doar să salut,
Deși eram aproape;
Eu te-am zărit și te-am plăcut
Cu zâmbetul pe pleoape!

Și dacă-ți spun că îmi lipsești...
E, poate, mult prea mult
Doar simplul fapt că tu exiști,
Vreau șoapta să-ți ascult!

Este doar o părere. Pot fi și alte variante. Ideea e să fie un ritm armonios, mai ales că titlul duce cu gândul la ceva bine ritmat. Nu este nevoie să repetați titlul în text. El apare deja în locul specific.

Îmi place ritmul, ca imagine m-a atras mai mult prima strofă.

„Luna luminează-n gheb cu soare” mi-a amintit de „The Walrus and the Carpenter”. Să citești primele două strofe când ai timp. Cred că sunt interesante prin ludic și prin felul în care absurdul pare că ar prinde logică.

am să tai binişor piedica de funie
ce a ţinut
plecat la picior
capul bătrânului cal

dar îmi dă și impresia de ritm leagănat care conduce solemn și ca un mers în șaua calului spre finalul deschis.

Doar aici m-am poticnit:
„am să tai binişor piedică de funie
ce a ţinut capul plecat la picior
a bătrânului cal”

Cred că este „piedica”, nu „piedică”.

În loc de „a bătrânului cal” cred că este „al bătrânului cal” fiindcă e vorba de cap, nu? Ar putea fi și piedica, dar e prea departe de substantivul „cal”.

Poate o altă formulare ar ușura lectura?

Poate așa?
am să tai binişor piedica de funie
ce a ţinut capul bătrânului cal
plecat la picior

Doar o părere.

Ottilia, este așa cum ai observat. Mi-am permis acele licențe poetice pentru a introduce cititorul în atmosferă și cumva pentru muzicalitate. Îți mulțumesc.

Ștefan, ai dreptate. Ritmul variază fiindcă am încercat să redau oscilarea între melancolie si veselie. Până la urmă a învins optimismul. Îți mulțumesc.

Și nu doar ritmul. Îmi place că e destul de cursiv și cel mai mult îmi place senzația pe care o dă: senzualitate plus melancolie plus ceva nedefinit, cumva înspăimântător.
Nu spun că e steluță de încurajare deoarece cred că rondelul chiar merită, dar pe viitor ar fi bine să găsești o soluție pentru acest gen de formulare:
„aduc adaos ție-n stea cuminte
în glie că sunt poamele de lut”. În special la „că” mă refer, dar nu numai.

În ultima strofă ai virgulă între subiect și predicat, precum și virgulă înainte de „și”.

Te rog să corectezi greșelile din primele două strofe.

Mulțumesc pentru aprecierea generoasă. Înseamnă mult pentru mine. Și mă bucur că ți-a plăcut. :)

Nu am citit Through the Looking-Glass. Am citit poezia fiindcă m-a incitat textul lui Leonard Ancuța (Nu te lăsa, Jabberwocky). Nu știu exact de ce am simțit un impuls să o traduc. Cred că mi-au plăcut ritmul și ludicul și am avut impresia că e ușor de tradus. Nu a fost chiar așa. Inițial am inventat mai multe cuvinte, dar apoi am mai citit despre poezie. După ce Carroll a scris prima strofă, care e și cea mai inventivă, a durat ceva timp până a scris continuarea în care este mai temperat. Am aflat și că unele cuvinte nu au fost inventate de el, existau cu mult înainte. Așa că mi-am temperat și eu elanul. :) Nu știu cât de fidel am reușit să redau, după ce am încercat să înțeleg. Am folosit rime mai slabe decât ale lui, (încercând să redau ingambamente, sensuri, aliterații), ritmul nu e perfect etc.

Ai amintit de Nina Cassian. După ce am finalizat traducerea, am fost curioasă ce traduceri mai există. Am găsit un site unde sunt prezentate 140 de traduceri în 45 de limbi. Se pare că există mult mai multe. Rușii apar acolo cu 23, spaniolii cu 16. România apare cu două traduceri: Frida Papadache (Trăncăniciada) și Nina Cassian (Bîzdîbocul).

A durat ceva timp până am găsit traduceri în limba română. Voi scrie titlurile aici fiindcă mi se pare interesant câte nume au putut fi găsite/inventate. Nu dau link, dar voi spune că lista e realizată de Octavian Laiu. Cred că a muncit ceva la ea, fiindcă sunt greu de găsit.


Frida Papadache, Trăncăviciada, 1971
Leon R. Corbu, Ciorbobocu, 1977
Constantin Dragomir, Zurbaliv, 1982
Mihai Dan Pavelescu, Frazbile și granchioase, 1989 (doar prima strofă)
Nina Cassian, Bâzdâbocul, 1991
Mirella Acsente, Jabberwockiada, 1997
Nora Galin, Gâr-Gar, probabil 1998
Ioana Ieronim, Gângăveala, 2007
Cătălin Mareș, Monstrolocul, probabil 2009

A fost o experiență interesantă. Acum voi reciti versurile tale având o perspectivă îmbogățită. :)

Și să nu închei fără să spun că traducerea Ninei Cassian e cea mai dezlănțuită și dezinvoltă, chiar dacă nu respectă metrica, tipul de rimă și nici firul narativ în totalitate. E un suprarealism elegant și ludic. Am reținut și am zâmbit la „ierboteci“. Și celelalte sunt interesante, fiecare traducător vine cu ceva deosebit.

per-cutare = joc de cuvinte percutare din limbajul familiar, a percuta = a asculta, a urma un sfat, a executa un ordin, a reacționa la ceva.

Iar textul în sine

„Le-am spus fiilor ades
Să accepte circumstanța;
Dintre... unul și-a ales
Chiar pe Tanța din Constanța!”

cred că ar suna mai bine așa:
Le-am spus fiilor ades
Să accepte circumstanța
Și-uite unul și-a ales
Chiar pe Tanța din Constanța!

Ar fi iar joc de cuvinte: circumsTanța.

Nu mai știu forma inițială. Da, ar fi bine să fie pusă aici într-un comentariu.

Bine, nu a fost chiar râs cu hohote. Am chicotit silențios. Îmi place felul în care este scris textul: nici prea detaliat sau sinuos, nici prea rapid spre telegrafic. Îmi place modul dezinvolt în care povestitorul încearcă (și aș zice că reușește) să se conecteze cu cititorul. Și mi-a plăcut finalul oarecum neașteptat. E greu de explicat de unde vine umorul, așa că nu aș încerca să explic. Nici nu râdem toți la aceleași glume, dar la mine a funcționat.

Aici o eroare:
„antiimflamator”

Noi ne modelăm spre frumusețea efemerității, dar iubirea ne definește întru eternitate. Permanentă (sau oricum mai durabilă), dar încremenită și tristă. Îmi place modul concis în care este exprimată viziunea. Comparația din primele două versuri nu este nouă, dar aici este nuanțată și în partea a doua apare acea idee de imposibilitate de a ieși din destin, deși aparent ai libertatea de a alege. Asta se corelează bine cu titlul. Desigur că mai pot fi și alte interpretări, dar aceasta este tensiunea pe care am simțit-o.

Așa îmi pare. Mai întâi personajul se adresează Mioarei, dar ea nu e prezentă, apoi vorbește cu sine. E vorba de zbateri, de întrebări omenești profunde. Cred însă că textul ar fi câștigat dacă partea inițială ar fi fost structurată în propoziții, fraze separate în modul obișnuit: punct, apoi literă mare ș. a. m. d. Am înțeles că este redat modul în care vin, năpădesc gândurile, dar mie, ca cititor, mi-ar fi plăcut să le pot urmări mai ușor.

Pentru a continua șirul ghicitorilor. :)

„E ceva în aer, nu pot să explic,
arde ca un foc ce nu-l stinge nimic.
Umbre și lumini dansează-n tăcere,
e mai mult decât pot eu să cer.“

cred că ar suna mai bine așa:

E ceva în aer, nu pot să explic,
arde ca un foc și nu-i stins de nimic.
Umbre și lumini dansează-n tăcere,
e mai mult decât aș putea eu cere.

M-am oprit asupra ei fiindcă ai folosit „ce“ în loc de „pe care“. E bine să eviți asta. Poate ai făcut-o pentru măsura versului, dar pentru ritm nu i-am văzut rostul. Încearcă să găsești cel puțin două variante pentru un vers, ca să exersezi. Și ascultă ritmul cu atenție. Ca impresie generală mi-a plăcut tonul poeziei, dar ar mai trebui lucrată.

în loc de „scoo“. Și am uitat să spun de „focusul“. Mie nu îmi sună românește, dar e doar părerea mea.