Pe cerul nopții - stele căzătoare

Îmi place ritmul, ca imagine m-a atras mai mult prima strofă.

„Luna luminează-n gheb cu soare” mi-a amintit de „The Walrus and the Carpenter”. Să citești primele două strofe când ai timp. Cred că sunt interesante prin ludic și prin felul în care absurdul pare că ar prinde logică.

Pe cerul nopții ... visul se destramă,
Se scutură tăcerile din ram,
Și dorul arde-n piept ca o năframă,
Căzută lin din mâna unui neam.

Se-nfig în mare focuri trecătoare,
Și valul ține-n brațe-un vechi psalm,
O lacrimă se sparge pe hotare,
Iar timpul curge aspru și solemn.

Dar totuși, printre umbre și-nserare,
Se aprinde o lună, albă ca un semn,
Și-n ochii mei, de liniște și sare,
Se strânge cerul într-un singur lemn.

Pe cerul nopții ... stele căzătoare,
Îmi luminează drumul spre destin,
Și chiar de plâng, iubirea nu mă doare,
Ea cade-n mine: foc, dar și alin.

evadare din cer

cu stele căzătoare din cer
și barba nopții eșichier
câte una-ntr-un joc efemer
îmi învăluie trupu-n mister

poezia de-acum n-are fler
este doar gândul meu pasager
într-un colț de celest e stingher
stele se sting amare pe cer

luna și-agață rochia-n cuier
umbra trece ca un gondolier
lopătând printre stele pe cer
tăcerii se face mesager

în noaptea de toamnă prizonier
un vers sclipitor de giuvaer
în ținută de timonier
evadează cu un velier

Erika,
e bună replica ta, dar Ottlia -UAU!-
dragă Tyly,
m-ai lăsat cu gura căscată...
nu știam că poți scrie atât de bine în stil clasic...
Bravo!

te-am uitat..
mulțumesc că mi-ai lăsat un semn...