per-cutare

Eu nu prea înțeleg despre ce este vorba, în primul rând pentru că nu știu cine este alesul. Nici care este circumstanța nu intuiesc. Dar Tanța din Constanța ce legătură are cu circumstanța? Titlul și subtitlul nu mă ajută nici ele... Ce percutanță? Care necazuri? Poate și din vina mea, dar asta e...
Dacă „cela” este cu rol de „acela”, de ce nu ați scris mai bine „acel ales”? Ar fi fost ritmul mai bun.
Cu scuze dacă am deranjat,
Cornel Rodean

am fost cam pripit în momentul postării; îl gândisem un piculeț divers, dar la scris... au cam luat-o degetele înaintea gândurilor, tipărind cuvinte diverse: percutanță în loc de percutare, iubească în loc de accepte și încă alte câteva. (percutanță nu este menționat în DEX, dar ar putea fi luat în considerație ca făcând parte din familia cuvântului... percuție

Textul a fost gândit în forma:

Le-am spus fiilor - chiar des -
Să accepte circumstanța;
Și-uite-așa, fiul ales
E cu... Tanța din Constanța!

În momentul transcrierii eram plecat cu gândurile printre amintirile regionalismelor, de aceea „acela” luase forma „cela”...

D-le Rodean, nici vorbă de vreun mic deranj, dimpotrivă, îmi face deosebită plăcere că beneficiez de intervenția dv. Observațiile pe care le aduceți sunt valoroase și îmi vor fi de folos.

Stângăciile mele m-au sfătuit să trec textul la personale, intuind că (textul) nu se ridică la pretențiile epigramei.

Să justific ideea:
- în comunitățile catolice exista tradiția ca să fie făcute trei (strigări) vestiri, de către unul din preoții parohiei, la sfârșitul liturghiei duminicale, a numelor celor ce urmează a se căsători în una din duminicile următoare (n-aș intra în amănunte...așa că dau doar începutul: se vestește pentru întâia oară căsătoria ce va avea loc între... tot așa... a doua ... a treia)
- nu toți înțelegeau spusele preotului, ori nu se cunoșteau toate persoanele între ele, așa că unii curioși, după liturghie, întrebau prin mulțime cine erau cei vizați de vestire, strigare
- tinerii întorși de prin orașele țării nu mai erau de acord cu obiceiurile vechi și se arătau nemulțumiți de această tradiție, referire la cele 3 vestiri; erau sfătuiți să accepte... (totuși) circumstanțele
- când se bătea prea mult apa-n piuă, se puteau auzi și răspunsuri evazive, în zeflemea, cam ca cel din finalul textului.

Știu că textul trebuia să spună singur, totul, fără explicații;... dar, ce să fac? Ăsta-s eu... mi-s Miclăuș!... greșitor, precum cei din neamul omenesc!

Desigur, în urma modificărilor pe care le voi aduce textului, de unul singur ori cu ajutorul colegilor, dacă voi (vom) reuși să ridic(ăm) textul la cerințele epigramei, voi schimba și încadrarea. Vă mulțumesc și vă urez mult succes la noile postări ce le veți face.

Domnule Miclăuș,
Nici din varianta de la „recunosc (I)” nu se înțelege absolut nimic! Rămân aceleași nelămuriri pe care le-am exprimat inițial. Care este circumstanța? De ce și cum să iubești o circumstanță? Cine este fiul ales? Ales pentru ce și de către cine? De ce Tanța din Constanța? Ar fi ceva explicații în ce ați povestit în cele 3 comentarii, dar toate elementele ajutătoare, pentru pregătirea poantei trebuie să se găsească în catren, nu explicate separat. Oricum, nici așa, cu explicații suplimentare, nu prea e clar ce vreți să spuneți. În opinia mea, nu aveți ce modificări să aduceți textului și nu văd cum ați putea fi ajutat de colegi, cum spuneți în „recunosc (III)”. Dacă ar fi fost o poantă evidentă, cât de cât interesantă, un tâlc, „ceva acolo”, se putea construi în jurul ei, dar, din păcate, nu este nimic. În plus, versul al treilea șchioapătă și acum (se pronunță firesc FI-ul nu fi-UL), primul nu se simte nici el prea bine (în construcția „Le-am spus”, accentul firesc este pe „spus” nu pe „Le-am”, cum ne ghidați dumneavoastră, după cum bine ați rânduit troheii în versul al doilea și al patrulea), „chiar des” este „de umplutură”...
Concluzia ar fi că avem de-a face cu o „daună totală”, ce să mai reparăm?
Părerea mea...
Cornel Rodean

Scuze, în varianta corectată din „recunosc (I)” nu mai este „Să iubească circumstanța” ci „Să accepte circumstanța”. Oricum, tot neclar este...

d-le Rodean, că nu pot drege busuiocul în vreun fel. Textul va rămâne la personale, așa cum a fost încadrat inițial. Voi mai încerca, probabil, câteva „împletituri” cu speranța că voi face... biciul să pocnească; poate încercările-mi vor fi-n zadar, așa cum ați concluzionat: „că avem de-a face cu o *daună totală*, ce să mai reparăm?”
Chiar și în această situația de „pus la podea” țin să vă mulțumesc pentru că m-ați onorat prin prezența dv; sper să reveniți și pe vreun text mai bunicel, deși toate sunt la nivel de „amator” al scrisului. Sănătate și numai bine.

Domnule Miclăuș Silvestru,
Știu, din practică, și nici dumneavoastră nu sunteți începător pe acest site, că, atunci când, în urma discuțiilor, autorul înlocuiește textul cu altul perfecționat, înainte de a face asta pune și prima variantă că, altfel, nu se înțeleg comentariile.
Varianta care apare acum nu este cu nimic mai bună decât prima. Ați înlocuit un titlu fără niciun sens cu altul care pare un calambur, dar tot fără sens este. Ați înlocuit versul al doilea din care nu se înțelegea nimic, cu alt vers tot așa.
Insistați, însă cu „circumstanța”, și cu „Tanța din Constanța”!
Recunoașteți că cele patru versuri și titlul trebuie să spună totul, fără alte explicații, dar ne lăsați tot în ceață...
Nu trebuie neapărat să mai mulțumiți, să vă scuzați, să explicați, dar, bineînțeles, dumneavoastră gestionați mai departe situația. Eu am cam încheiat.
În concluzie, vă rog să puneți varianta de la care s-a pornit ca să se înțeleagă ce am discutat până acum.
Parcă îmi pare rău că m-am complicat și v-am complicat.
SĂNĂTATE!
Cornel Rodean

per-cutare = joc de cuvinte percutare din limbajul familiar, a percuta = a asculta, a urma un sfat, a executa un ordin, a reacționa la ceva.

Iar textul în sine

„Le-am spus fiilor ades
Să accepte circumstanța;
Dintre... unul și-a ales
Chiar pe Tanța din Constanța!”

cred că ar suna mai bine așa:
Le-am spus fiilor ades
Să accepte circumstanța
Și-uite unul și-a ales
Chiar pe Tanța din Constanța!

Ar fi iar joc de cuvinte: circumsTanța.

Nu mai știu forma inițială. Da, ar fi bine să fie pusă aici într-un comentariu.

să dau de varianta inițială și îndată ce voi avea minute libere o voi trece în următorul comentariu. Numai bine!

am dat peste ea... (economia de hârtie) era „îngrămădită” într-un colțișor de pagină:
Fiilor le-am spus - chiar des -
Să iubească circumstanța;
Și-uite-așa... cela ales
E cu Tanța din Constanța.

D-nă Amanda, vă mulțumesc pentru varianta propusă. Rămâne de văzut dacă în cele din urmă d-l Rodean va fi de acord...

Generația din care-s parte (vreau să spun c-)avea un haz aparte:
- cazul descris în comentariul „recunosc II”...
- între adolescenți, între tineri, când se făcea cunoștință cu persoane noi, în spirit de glumă unele persoane (sex feminin, bine-nțeles) se prezentau: (la derută) Tanța... din Constanța!

Că eu nu am reușit să fructific această „zicere” miștocară nu-i mare scofală, și nu am vreo pretenție; textul rămâne o amintire (personală).

D-le Rodean, sincer, nu am avut intenția de a ascunde varianta inițială; ea rămâne în arhivele Agonia, oricum, chiar dacă se vor face modificări pe text. În caz că mi se va solicita vreun alt text pe care nu-l voi găsi printre ciorne, voi fi nevoit să solicit bunăvoința domnilor editori. Înțeleg că vă pare rău de timpul pierdut pentru un text de al meu neimportant. Nu mi-ați făcut decât bine... deschizându-mi ochișorii, urmând ca eu să dau mai multă importanță cuvintelor înainte de a le posta. Sănătate și numai bine!

scuze pentru întârzierea aducerii aminte;
textul fusese numit inițial

percutanță

Fiilor le-am spus - chiar des -
Să iubească circumstanța;
Și-uite-așa... cela ales
E cu Tanța din Constanța.