Schele de sticlă

În linii mari mi-a plăcut acest poem. Are metafore percutante, sensibile, precum pleoapele cusute de cer, iar tehnica anaforică (şi se făcea, şi se făcea, dincolo de, dincolo de) vine să întărească spusele. În prima strofă cred că verbul o construiam e în plus, fiind cam acelaşi lucru cu refăceam. Ori se repetă tehnica anaforică, ori se renunţă la el. Şi mai cred că formularea din strofa a treia, Apoi ți-am arătat schele, schele de sticlă se clătinau ușor, încă în picioare; nu e cea mai fericită. Pare un pic nenaturală prin renunţarea la articolul hotărât, ori în ultima strofă aţi arătat că puteţi folosi f frumos gerunziul. Plus că în picioare e un surplus, e de la sine înţeles că schelele sunt în poziţie verticală, prin definiţia lor. Prin urmare, sugestia mea este: Apoi ți-am arătat schelele de sticlă
clătinându-se ușor;

succes!

Într-adevăr repetiția „schele, schele de sticlă...” nu sună prea bine. Am modificat. Aș păstra restul din mai multe motive: să repet „refăceam” nu îmi sună bine, iar „reconstruiam” face trecerea de la puzzle la o construcție mai mare și la schele. „Schelele” (articulat) iar nu îmi sună bine, o dată fonetic, apoi fiindcă le particularizează, iar eu ținteam (involuntar sau nu) spre generalizare. Dar poate nu mi-a ieșit. „Încă în picioare” sună ușor a tautologie, dar aș fi vrut să întărească ideea că încă se mai putea interveni pentru a le stabiliza. Poate din nou nu mi-a ieșit. Mă gândesc, mai încerc. Mulțumesc mult pentru semn și observații! E important să afli cum e perceput textul.