Necuprins

Poemul aduce în prim-plan o experiență a iubirii ca inițiere și transgresare a limitelor. Îndemnurile repetate („lasă-te grea”, „fii rea”, „lasă-te prinsă”) au rol de incantație, marcând o ritualizare a dorinței. Ele funcționează ca trepte de inițiere: trupul, spiritul, apoi destrămarea în abstract. Imaginile sunt de o intensitate telurică și cosmică. Avem întâi registrul pământului („să simt pământul”, „cataracte”, „vulcani”), apoi al cerului („cerul să-mi cadă pe piept”, „sabie de safir”), iar la final registrul eteric și imaterial („fire abstracte”, „funigei translucizi”). Această trecere sugerează o ascensiune de la concret la pur spiritual, de la erosul instinctual la extazul metafizic. Si m-am întrebat despre repetiția expresiei „sus, tot mai sus” apoi mi-am dat seamna că ea creează ritm și intensifică senzația de urcare, dar și de dizolvare a eului în ceva infinit, necuprins. Finalul, în care eul liric „se destramă” și devine „funigei translucizi”, accentuează ideea de pierdere a corporalității și transformare în energie pură. Un poem sensibil.