Crepuscul

Cred că în cuvântul „hieratic” propui o licență poetică, adică să citim cuvântul fără hiat, ci cu diftong. Eu o accept.
Altfel, prozodia este corectă. Aș zice că are ceva bacovian, nu doar prin imaginea asfințitului sau a corbului, ci și prin stările poetice, deși, la o lectură superficială, ar părea că exprimă răceală afectivă. Imaginarul poetic este, totuși, neoparnasian.

Deși de regulă încurajez experimentul în poezie, n-ar fi drept să nu apreciez și poezie care, pe lângă tendința spre perfecțiunea formală, are și un farmec al său, prin descriptivul de calitate, cu imagini inedite, prin pendularea între apatie și visarea melancolică.
Prin urmare, acord roșioara de la Moara. (!)

Recunosc. Am încercat, după ce am scris, să fac un text perfect. Să scriu neagra palmă și să fac luna calmă. Să fac strigătul să cadă dramatic și să îndepărtez ochii (în versuri) unii de alții. Dar nu mai părea să aibă legătură cu senzația pe care am avut-o când am văzut norii negri peste plopi și am scris primele două versuri. Sunt într-adevăr elemente din Bacovia, dar cred că e într-un mod indirect tot Emily Dickinson. Când am tradus în engleză, nu mi-a ieșit deloc măsura 8/7, ci numai 8/6.

Îți mulțumesc mult pentru că ai citit dincolo de aparență. Roșiora de încurajare mă onorează și mă obligă să mă gândesc și mai mult înainte de a posta.

Luna ,,mioapă''.

Mulțumesc mult pentru interpretare, pentru aprecierea generoasă și pentru că ai rezonat cu textul meu.