Matematici și echilateralisme 400

Poemul este un declarativ testament al nostalgiei, iubirii filiale și maturizării dureroase, o baladă metafizică în care cifrele(iubesc matematica), merele și fântânile devin limbaje ale unei vieți trăite între miracolul iubirii și nevoia de recunoaștere. Dv redati cu autenticitate o stare de dizolvare în matern, pendulând între memorie și vis, între raționalitate binară și sensibilitate intuitivă, în care chiar și dragostea e pusă sub semnul întrebării matern.Apa din cană – simplă, dulce, „ca parfumurile din stupi mari” – este transfigurată ca lichid amniotic, vin sacramental sau poțiune a memoriei, ceea ce amplifică ideea de renaștere și legătură invizibilă dintre mamă și fiică.Pictura românească (Grigorescu, Luchian) este invocată pentru a conferi poeziei o dimensiune etnografică și sacră, în care mama e redată ca într-un tablou rural mitic. Carul lent, marama roșie, cireșele și stejarii devin simboluri ale permanenței și ale ciclicității vieții.Poemul este o confesiune lirică densă și elegiacă, construită în jurul figurii materne, cea mai puternica relatie MAMA-FIICA.Figura mamei, transfigurată pe rând în icoană domestică, zeitate rurală și pictură de Grigorescu, devine un reper stabil dar în același timp, greu de atins în realitatea trecătoare.Cifra 10,iubita si dorita cifra 10, ca simbol binar al perfecțiunii matematice și al dualității (1 și 0), devine punct de plecare pentru o meditație asupra valorii, identității, feminității și rostului.Las cu drag o steluta pentru cat de bine este redata poetic acest conflict interior între vocea mamei și vocea propriei deveniri.

Iulia, am popopsit aici pentru ca am recitit poemul tau si ce sa spun, chiar daca mi-a cerut rabdare, m-am lasat atrasa de in vartejul versurilor tale. Este un text frumos, profund personal, cu un dramatism temperat de senzualitate și fragilitate. Are forță poetică și, deși cere o lectură atentă reușește să creeze un spațiu poetic coerent și tensionat. ce pot sa zic? pentru sentimentul indus , steluta si de la mine. la plecare iau asta cu mine.

”Mamă?” Și cu părul ei lung și din nou negru aleargă spre tata,
La capătul fântânilor, aștept ca ei doi să mă nască. ”Mă nașteți? Ce faceți? Nașteți-mă, încă.”
Iar apa din căni s-a făcut dulce, din nou, ca parfumurile din stupi mari cu mulți stropi...