Proaspăt

textul tău e proaspăt prin simţire, nu şi prin anumite idei, asta dacă mă refer la umbra ca un câine de pripas. Totuşi, asocierea cu acel pripas o văd ciudată, fiindcă de pripas înseamnă că rătăcește de colo până colo, fără stăpân. Ciudată fiindcă pronumele ţi, de la umbra ți se odihnește, face referire la umbra ta, cea care este mereu lângă tine. Nu prea rezonez nici cu semnele de întrebare din a doua strofă, dar rezonez cu singurătatea unui urlet interior care instigă lupta pentru a fi sau cu neuronul care se izbeşte de pereţii grotei, o comparaţie interesantă pentru care te felicit. Remarc, de asemenea, şi finalul ludic, specific ţie, la fel ca în Arlechinul cu fesul pe dos, pe care îl cunosc bine şi despre care am vorbit şi cu regretatul Valeriu Cuşner. Succes!

dl.Ionuț, ce vremuri, ce Cușner generos amintești, ce loc în care mă simt arlechin de secănhend!... adevăratul arlechin îl voi naște, dacă... dar uite câinele de pripas umbră reflectă pripasului existențial, cel care își metaforizează desprinderea, unde umbra e fixă, umbritorul e iluzoriu liber... habar nu am! e un text la care m-am pripit, ai notat esențialul, grazie!