Vis de nemurire într-un cimitir mizer,
E aspectul ideal pentru care militez,
Am crezut că renegații au dreptul la un lăcaș,
Să-și cultive pe vecie condiția de expropiat.
Într-o lume decimata de
Biciuit de-al nopții foșnet,
Mă preumblu printre vise
Șovăind de asteptarea somnului scăldat de monștri.
Vad năvalnic cum tresaltă din inconștiență morții,
Si-și aduna fulgeratic pașii călători ai
Equilibrum
Ce va fi vrând să spună fericirea,
Când tainic te-nvaluie in propria-i mantie,
Și ce anume când te părăsește iar,
Sa fie frâmintarea mea buimacă,
Decorul viselor care dispar.
Mă simt
Nihil
Sperante ce transpar,
Din vise de coşmar,
S-aduna tremurânde,
In cunune de iluzii pierdute,
S-apoi se pierd mai temerar,
In imensitatea universului bizar,
În căutarea sinelui atemporal.
Sana mens
Ce greu e sa suporți fiinţa,
In drumul dureros spre nefiinţă,
Și mistuit de trecerea dintr-un firesc,
Ca intr-un tablou funanbulesc,
Se-ntrezareste nefiresc in zare un paradis in
Sana mens
Ce greu e sa suporți fiinţa,
In drumul dureros spre nefiinţă,
Și mistuit de trecerea dintr-un firesc,
Ca intr-un tablou funanbulesc,
Se-ntrezareste nefiresc in zare un paradis in
Cine sunt eu?
Intreaba-mi destinul!
Urmează calea visurilor mele,
Si-ncearca sa-ntelegi ce-i nefirescul.
Tributar la porțile nimicului excedentar, Aşteptând chemarea de dincolo de ridicol,
