Ultimul monolog
Se vedea pe sine cazând și nu plângea, Se vedea pe sine murind și nu implora, Gândul evadării nu-l îndurera, Visul nopții e de catifea.
Obiectiune
Vis de nemurire într-un cimitir mizer, E aspectul ideal pentru care militez, Am crezut că renegații au dreptul la un lăcaș, Să-și cultive pe vecie condiția de expropiat. Într-o lume decimata de
Vis neutru
Biciuit de-al nopții foșnet, Mă preumblu printre vise Șovăind de asteptarea somnului scăldat de monștri. Vad năvalnic cum tresaltă din inconștiență morții, Si-și aduna fulgeratic pașii călători ai
Equilibrum
Equilibrum Ce va fi vrând să spună fericirea, Când tainic te-nvaluie in propria-i mantie, Și ce anume când te părăsește iar, Sa fie frâmintarea mea buimacă, Decorul viselor care dispar. Mă simt
Nihil
Nihil Sperante ce transpar, Din vise de coşmar, S-aduna tremurânde, In cunune de iluzii pierdute, S-apoi se pierd mai temerar, In imensitatea universului bizar, În căutarea sinelui atemporal.
Sana mens
Sana mens Ce greu e sa suporți fiinţa, In drumul dureros spre nefiinţă, Și mistuit de trecerea dintr-un firesc, Ca intr-un tablou funanbulesc, Se-ntrezareste nefiresc in zare un paradis in
x
Sana mens Ce greu e sa suporți fiinţa, In drumul dureros spre nefiinţă, Și mistuit de trecerea dintr-un firesc, Ca intr-un tablou funanbulesc, Se-ntrezareste nefiresc in zare un paradis in
Cine sunt eu?
Cine sunt eu? Intreaba-mi destinul! Urmează calea visurilor mele, Si-ncearca sa-ntelegi ce-i nefirescul. Tributar la porțile nimicului excedentar, Aşteptând chemarea de dincolo de ridicol,