Florin Andor

de câte ori te regăseşti, căzut într-o întrebare – niciuna fără răspuns, tu eşti diferit, eşti această singurătate care se dilată ca un vis cu stele și hărți topite pe o plită încinsă şi toate

când îți ferești ochii mâinile tale se închid în inimă cât mai aproape de liniştea plămădită din aluatul multelor poticniri închipuind o iubire tartinabilă *** buzele tale, fascinante şi

oricât ai cuprinde cu mâna, cuvintele se întind până la urmă până la umilire în trebuințe secrete și fiecare miracol moare la lumina zilei într-un foc astupat un fel de boltă de cer

născuți dintr-o frunză și aceea vibrând prin aer odată cu săgeata unei ființe, ajunsă crescută stingher din tendoanele încheieturii celei subțiri ori capul unui cerb ne-am întors mai lungi de

amândoi prinși în lanțuri fine mulțime de ochi întredeschiși ca pentru miracole eliberam printre falange nerezolvatele răniri personale miasme voia ta *** o parte din văl erai

m-am așezat pe o piatră într-un oarecare fel cum un culcuș de vreme rea pe margine de inel să pot asculta în liniște povestea satului scufundat în picătura de ploaie ori vârsta bărbatului

cât ți-ar lua să tragi o săgeată una cu brațele tale cuprinzându-mă între soare și marea piramidă jucai la scară mică tăcerea focul și lumina devreme ce pătrundeam adânc tot mai adânc și la

când te vei fi trezit în această mărginire doar îngăduie curățarea apelor îngăduie aerului împletirea și toate celelalte motive învăluite nenumăratelor forme înainte de a te dărui

de fiecare dată când mă confrunt cu mine însumi și ne mutăm mai adânc în spațiul inimii multe dintre voi ajungeți în față traversând anotimpul acesta scobit într-un grad de

singura viață pe care o trăiesc nu m-a făcut mai înțelept purtându-mă prin situații în care să văd chipuri cum un sistem învechit de livrare a sufletului bătrân și oricât de departe aș ajunge nu

când vei simți nevoia să abandonezi totul în contracțiile fine ale unei credințe totale imaginează-te aproape zburând zburând aproape de a atinge solul și amintește-ți cum ai fost făcută pentru

vreau să uiți că te-am iubit și altfel, în vreme ce ademenirile curg amenințându-te că o să mă înalț deasupra apei prin găuri plescăind leneș în vorbe greu de priceput cum o gură tăiată

când nu mai ai ce salva n-ai decât să dormi învelită de un părinte fără chip cu o piele de oaie n-ai decât să colinzi lumea și să nu mai iubești pentru vorbe șlefuind teama ori pentru un dram

cumva nu îmi pasă de soarele acoperit cu degetul tău mic iubito - îi nimerisem de atâtea ori dintr-o parte pântecele albicios- și totul continuă să cadă în vreme în alte umbre ce țin,

înainte de a deschide ochii risipind ceața galbenă purtată de oameni cât să-mi dai un răspuns păsările cântau decât noaptea și fără să știe încotro vor duce această călătorie se auzeau

mă simțeam îndemnat să epuizez toate rețetele de reîncarnare după ce trupurile trupurile noastre s-au lipit unul de celălalt prin trăsături absolut încântătoare și am început să adăpostim

auzeam peste tot în jurul meu auzeam roagă-te și muncește doar cuvinte despre alinarea anumitor boli dumnezeiești și Dumnezeu nicăieri nicio vorbă nicio vorbă de laudă în vreme ce flămânzeam

ar putea veni cineva care să mă zguduie să îmi spună hai hai omule să adunăm toate mințile într-un spațiu deschis mințile purtate de viitură împrăștiate pe maluri să înțelegi în sinea ta cum

punem lucrurile cap la cap laolaltă cu frica devenită cap de pod și tu ești deja aceasta recunoscută în inima mea ai răbdare unii dintre noi vor păși cu puțină onestitate cu puțin zgomot și