Pe inelar melcul umed al umbrei, mirosind a lămâie
am fost născut dintr-un inel zgâriat dintr-un veac de pace dintr-un metal curgător, de nesomn din imaginea tulbure a unui templu grec dintr-un inel cu piatră neagră dintr-o dimineață cu unghii bine
FAFlorin AndorȘi ce privire, pe curba unui pod fără atingere
îți hrăneam visele, ca să pot rămâne în viață dimineața și seara, cât mai devreme fără memorie, fără trecut deasupra zgomotului riduri, verticale dincolo nimeni nu era bântuit doar crezând în
FAFlorin AndorLaptele tău prins, în capcane de miere
ştii, mi-aş fi dorit să nu te fi întâlnit niciodată pentru că mă doare să te văd, aşa hălăduind printre umbre vineţii dar uneori e nevoie să laşi în urmă nişte greşeli e nevoie să te ierţi şi la
FAFlorin AndorDoar singurătăţii îi mai era frică, de tine
când s-au împlinit zece puncte, după după ce ne-am regăsit aparent fără voia noastră voiam să plec departe, în fiecare zi, cât mai departe de tine dar tu rostogoleai spre mine două-trei minciuni,
FAFlorin AndorÎncă deretici, cu mânecile frumos suflecate
am obosit să mai aştept, veşti de la tine o conversaţie adevărată care să-mi liniştească sufletul când am putea să ne aşezăm pe burtă şi să vorbim doar noi doi, oameni unghie şi carne unul lângă
FAFlorin AndorCu degetele împletite, amândoi cusuţi cu fir de algă verzuie
tot timpul alergam unul după altul cu două cercuri mici, visând în taină că ne vom prinde vindecaţi până ce pământul se retrăgea din mare, îndeajuns îndeajuns pentru vremea aceea locuiam în mici
FAFlorin AndorPaseri tulburate, figurine de aur
am aşteptat dintotdeauna, cu îngăduinţă împărţind, apă din apropierea mea femeia cu braţul de lemne în mâini am desenat o mulţime de ochi sub capacul de sticlă să nu mai cred, în strălucirea din
FAFlorin AndorCe culoare au ochii dumnezeului, celuilalt
n-am găsit niciodată destul curaj, să mă îndepărtez de mine însumi, când căutam urmele ascunse ale celuilalt în urma îngerului păzitor, pe jumătate orb retezând porțile mari de floarea soarelui cât
FAFlorin AndorClipele cu trei pereți, lovituri de aripi
când te trezești uneori, peste noapte dintr-o ordine mai mare a tainei în locul în care îngerul nu știe pentru cine adună clipele cu trei pereți pășind în urma câinelui adu-ți aminte cum n-ai dăruit,
FAFlorin AndorSpune-le alor tăi cum te rogi, cum zâmbești, ca și cum ai întinde rufele
nu se cade să arunc piatra, după tine piatra de poticnire ce poate adăuga funiei, acel de ce la sfârșit când tu dai prea mult nu mai îngenunchezi, nu poți sorbi adevărul din pahare de argint adevărul
FAFlorin AndorCelălalt, în tuşe mici, pe cartea înţelepciunii
uneori coboară o formă de linişte, peste doi oameni când unul este împins şi celălalt vine, din spate cu un şase de spade, cu o răceală a sa cu mult prea multe spade, în asfinţit de unde revenirea e
FAFlorin AndorCu degetul pe cer
e vremea să acopăr, pământul gol din sufletul tău, femeie care ai jurat cu degetul pe cer cu poezie aspră, cu alaiul acesta de moaşte cu timpul gras şi pufos şi ochiul de apă va fi martorul tău la
FAFlorin AndorO poți vedea, când nu mai e nicio pisică pe acoperiș
aici ea se oprește, să culeagă spicele crescută la țară stârnită de mirosul unui foc mocnit o poți vedea, când nu mai e nicio pisică pe acoperiș căutând cu privirea norocul, trecător construit din
FAFlorin AndorLupoaică adormindu-și puii, în culcușul minții tale
o singură dată am dat mâna, cu o împărăteasă cât să mă pot vindeca de această orbire apoi, beat de sine, cum cerșetorul tânăr am întins pâinea ceapa galbenă și slănina pe un maldăr de
FAFlorin AndorMoartea era doar capătul ros, după nod
cineva se trezeşte, aici fermecată de prea mult timp de o mamă îngheţată, de un mire spân îşi face o dezlegare (iubirea dăruită ei, curată, flori în păr) dintr-un vis al iernii sale aşteptată, să
FAFlorin AndorLiniștea, ca un sos bechamel
umblau, desculțe, prin trupul meu versuri înstrăinate pe vremea aceea pariam pe mâna scepticului și mi-era frică, nu știam nimic despre foșnet foșnetul insuportabil al visului obișnuiți să-l urcăm pe
FAFlorin AndorDin pădurile boltite femeie, cu palmele deschise
oricât de departe aș ajunge, într-o respirație numărabilă nu pot să vorbesc pe limba ta și abia când reușesc să intru, în mintea ta învăț să cred în semne, într-un ritual de călcare a pământului de
FAFlorin AndorŞi mi-am lăsat femeia, să meargă singură pe câmp
când ne-a fost dat să ne regăsim, amândoi eram aplecaţi în muşchiul otrăvit, atât de împliniţi peste fiinţa lucrurilor mici amândoi căzuţi, cu tot cu aripi, din cuvânt din partea de sus a clipei
FAFlorin AndorŢipăt, în luna plină
port cu mine un copil din flori sprijinit de un vas, ritualic de plumb scrijelit cu o sabie parcă în ciuda necuvintelor sau legământului de a te iubi, în alb, cu toate amintirile tale ce-ar fi dacă
FAFlorin AndorMotanul care zgâria uşa, în sufletul tău
noi doi am fi putut fi, un imperiu pentru că totul exista deja, înlăuntrul nostru dar tu ai început să ne muţi de colo colo eu aveam inima, tu erai incredibilă sau aşa te vedeam eu, cum îţi controlai
FAFlorin AndorCalul albastru, un zbor de fluturi moi
auzeam conversaţii, doar eu le auzeam şi învăţasem să le aud în copilărie când mergeam la câmp, cu vitele fără voia mea pentru că nu-mi plăceau vitele alergau prea mult, de colo colo şi păşteau toată
FAFlorin AndorO minune ce ştie lega, în piele nopţile tale
sub strângerea pleoapelor înfloreau neguri din care obișnuiesc să crească pași risipind printre degete trupuri neîmplinite zvonuri stinse aşezau în suflet frământări noi şi când iubeam se rupeau
FAFlorin AndorÎnghiţitorul de vise
am fost ispitit, cu imagini din mintea ta credeam că doar eu ştiu să visez, că stăpânesc această artă că aş putea avea tot, un ucenic vrăjitor doar al meu dar tu, tu erai în acum doar un înghiţitor
FAFlorin AndorTrei de săbii în revers
întotdeauna m-am judecat doar pe mine, pentru celălalt, mai ales dacă a minţit pentru că nu ştiam suficient nu ştiam să dezleg firul subţire de argint ieşit din oglindă până a venit rândul tău, să te
FAFlorin Andor