Femeia care ţi s-a răsucit pe un deget
uneori e mai bine să pleci, departe auzeam, da, auzeam de o anumită femeie, care şi-a dorit de la tine totul femeie care ţi s-a răsucit pe un deget, până când te-ai regăsit acasă care te-a ars
FAFlorin AndorO căutam, în puţinele flori de lună furate minţii
când s-au împărţit cărţile toţi ceilalţi erau luaţi cu treburi, la târgul de duminică iarba grasă nu era încă, nu era călcată şi au început să dea colţ iluzii din locuri în care cuvântul era atât de
FAFlorin AndorFemeia de la celălalt capăt, al bancnotei
când am fost crescut suficient, de mult undeva, puţin după douăzeci de ani m-am trezit şi eu, ca fiecare bărbat bănuiesc, doar, că m-am trezit că n-a vrut nicio femeie să-mi spună adevărul ca şi cum
FAFlorin AndorPrima ademenire a visului, încolţit de sub unghii
am fost născut din ochii tăi, aduşi de un cocor alb cu picioare de lut ochii tăi de smoală, ochii tăi atât de flămânzi niciodată împliniţi până la prima atingere până la prima ademenire a visului,
FAFlorin AndorUn asfinţit, dintr-o coajă de banană
undeva un soldat de plumb salută, o femeie priveşte pe geam poartă aceeaşi uniformă de fiecare dată condamnat să nu poată uita retras, acum, în slăbiciunile sale ar putea să fie despre cineva care
FAFlorin AndorTânguirea dinspre lumină
uneori te desenam întreagă, în cărbune pe o cămașă din piele de bărbat nu știam cum doare, înspicat poate din cauză că n-am mai avut niciodată o femeie care sclipește în pumn delir de lumină vorbind
FAFlorin AndorSpadele se leagă, cu spade
poate că mie mi-a îngheţat inima cât să fac o mutare decisivă pe tabla de şah şi mila mea s-a ascuns, a săpat în adânc mult prea departe de legământ pentru că a fost aruncată, fără voie o dată cu
FAFlorin AndorAdevărul, un drum care şerpuieşte
el dă drumul unei cărţi, să cadă în cerul plutind întors ea nu ştie ce se va întâmpla, în spatele cuvintelor adevărul, un drum care şerpuieşte el lasă în urmă vechea poveste, orice ar fi cum acel
FAFlorin AndorAlune de pământ
o singură dată am auzit, din josul inimii, ai grijă de la cine bei, de la cine mănânci apoi nimic nu a mai fost la fel zile în şir în şir în şir până când puterea şi-a regăsit cuibul, printre
FAFlorin AndorA învăţat să mă poarte în oase, ca pe o măduvă
eram o dorinţă îndeplinită (mă întreb şi acum pentru care dintre ele, Doamne) născut dintr-o promisiune, dintr-un izvor fermecat dintr-o discuţie amânată, cineva se amesteca şi pierdeam din apa aceea
FAFlorin AndorCântec, de îmblânzit plânsul
ar mai fi fost doar o singură zi, ca ea să se cureţe de pânzele de păianjen dar pământul se mişca din ce în ce mai repede şi nu era loc destul, să mă ajungă din fiecare urmă ea umbla de nebună prin
FAFlorin AndorUn clinchet, nişte monede bătute antic
venea cineva străin, dintr-o ţară străină se auzea un clinchet, nişte monede bătute antic şi îmi spunea hrăneşte, du-te, cunoaşte oameni apoi răspunde celor care te privesc în ochi nu-mi spune că nu,
FAFlorin AndorUndeva e un capăt care o macină, care arde fără scăpare
ea se grăbeşte foarte tare şi atunci pare o fugă de la locul faptei înţeleg că ea pare, că ne place, doar cât să se joace şi nu ştiu cum e să prinzi pe cineva, de vai Steaua lui cu prea multe cărţi
FAFlorin AndorLa început eşti doar tu, cel care se pierde
pentru ea luam calea umbrelor, aproape îmi pierdeam din aproape în aproape, sufletul ajungeam victima sa, până la un punct niciodată ultimul punct, niciodată înţeles pe deplin mi-aş fi dorit să-ţi
FAFlorin AndorEa ştie să tragă, din marele ochi lumea şi toţi bărbaţii pe roată
când ceva se învârte în mintea ei tu crezi tu crezi că eşti acolo, suficient (dar niciodată nu e vorba de tine, dacă nu-ţi spune că îi pasă) şi dintr-o dată vrei, să pui capăt moale după nodul
FAFlorin AndorDoar n-am venit să mă bat cu lumea, să muşc, să zgârii
prima carte, o lipsă şi am fost născut a treia zi dintr-o foame (dacă aş fi spus femeie m-ai fi catalogat la obsesiv şi consecvenţa nu înseamnă obsesie, neapărat) ori dintr-o lipsă, de dulciuri,
FAFlorin AndorNe alegeai din lumina moartă, din lemnul de santal
treceam un râu, dincolo se ridica un munte din răbufnirile tale, din povara sticloasă a ochilor tăi goi dezgropam metalul şi oamenii ochii bărbatului tău, ascunşi în pădure rostogoleau punctul, până
FAFlorin AndorPe inelar melcul umed al umbrei, mirosind a lămâie
am fost născut dintr-un inel zgâriat dintr-un veac de pace dintr-un metal curgător, de nesomn din imaginea tulbure a unui templu grec dintr-un inel cu piatră neagră dintr-o dimineață cu unghii bine
FAFlorin AndorȘi ce privire, pe curba unui pod fără atingere
îți hrăneam visele, ca să pot rămâne în viață dimineața și seara, cât mai devreme fără memorie, fără trecut deasupra zgomotului riduri, verticale dincolo nimeni nu era bântuit doar crezând în
FAFlorin AndorLaptele tău prins, în capcane de miere
ştii, mi-aş fi dorit să nu te fi întâlnit niciodată pentru că mă doare să te văd, aşa hălăduind printre umbre vineţii dar uneori e nevoie să laşi în urmă nişte greşeli e nevoie să te ierţi şi la
FAFlorin AndorDoar singurătăţii îi mai era frică, de tine
când s-au împlinit zece puncte, după după ce ne-am regăsit aparent fără voia noastră voiam să plec departe, în fiecare zi, cât mai departe de tine dar tu rostogoleai spre mine două-trei minciuni,
FAFlorin AndorÎncă deretici, cu mânecile frumos suflecate
am obosit să mai aştept, veşti de la tine o conversaţie adevărată care să-mi liniştească sufletul când am putea să ne aşezăm pe burtă şi să vorbim doar noi doi, oameni unghie şi carne unul lângă
FAFlorin AndorCu degetele împletite, amândoi cusuţi cu fir de algă verzuie
tot timpul alergam unul după altul cu două cercuri mici, visând în taină că ne vom prinde vindecaţi până ce pământul se retrăgea din mare, îndeajuns îndeajuns pentru vremea aceea locuiam în mici
FAFlorin AndorPaseri tulburate, figurine de aur
am aşteptat dintotdeauna, cu îngăduinţă împărţind, apă din apropierea mea femeia cu braţul de lemne în mâini am desenat o mulţime de ochi sub capacul de sticlă să nu mai cred, în strălucirea din
FAFlorin Andor