După dinţii tăi, de lapte

Poemul acesta nu se prea lasă citit liniar. Are imagini care par să vină dintr-un vis, fără legături logice, sau intenționat slăbite. Nu se poate demonstra exact ce înseamnă „plopul” sau „dinții de lapte”, sau doar eu nu pot, dar simt că există o lume pierdută în spatele lor.

Nuta Craciun … da, textul l-am simţit viu aşa, din fragmente ce pot părea la prima citire uşor incompatibile, uşor fără legătură (aţi văzut atent şi mă bucură felul în care ştiţi să vedeţi). Mi-am dorit ca mintea cititorului să creeze imagini proprii, din aceste fragmente. L-am văzut (holistic) ca o întâlnire ce are puterea să se transforme (unificând timpurile) într-o clipă unică de amintire, absenţă şi pierdere, L-am văzut ca pe un text care ştie să-şi facă singur zoom, folosind aparenţa de simplitate a cuvântului (cum trecerea de la prima linie la a treia, printr-o micşorare poate neaşteptată a scării, de la timpul vast „o singură seară” la intimitatea obţinută prin precizia privirii, pulbere - degete - buricele degetelor, cum iubirea observată de foarte aproape). Am inserat acel „fluierând încetişor” (în linia a doua) ca un element mic de nepăsare, familiar, ce poate rupe din solemnitate şi poate sugera cum momentele importante nu ştiu că sunt importante atunci când se întâmplă şi asemenea nici oamenii care se întâmplă SĂ FIE ACOLO în astfel de momente. Iar „dinții de lapte” sugerează găsirea doar a copilului interior, când eu am căutat femeia adultă, în acea răsucire a timpului. „Plopul tremurător” am vrut să aducă o mişcare şi o vibraţie fină în care totul se poate infiripa în mintea celui care citeşte (dintr-o lume aparent pierdută, cum aţi văzut). Mulţumesc frumos pentru trecere, timp alocat şi pentru cuvintele d-voastră, potrivite. Cunva am simţit să vă dezvălui aceste, câteva, aspecte. La bună citire.