nevoia de atingere
de fiecare dată când mă confrunt cu mine însumi și ne mutăm mai adânc în spațiul inimii multe dintre voi ajungeți în față traversând anotimpul acesta scobit într-un grad de
lumina moale
când vei simți nevoia să abandonezi totul în contracțiile fine ale unei credințe totale imaginează-te aproape zburând zburând aproape de a atinge solul și amintește-ți cum ai fost făcută pentru
sub fereastra mea începe muntele
vreau să uiți că te-am iubit și altfel, în vreme ce ademenirile curg amenințându-te că o să mă înalț deasupra apei prin găuri plescăind leneș în vorbe greu de priceput cum o gură tăiată
căi interzise către pian
muncim zdravăn aici iubito la fel de săraci ca înainte sătui de porecle prin care ni se aerisesc măruntaie ori capete de balauri dar nu singuri alergăm bezmetici prin furtuna de fulgi tu
cuvânt de încheiere
ar putea veni cineva care să mă zguduie să îmi spună hai hai omule să adunăm toate mințile într-un spațiu deschis mințile purtate de viitură împrăștiate pe maluri să înțelegi în sinea ta cum
nunta de a doua zi
punem lucrurile cap la cap laolaltă cu frica devenită cap de pod și tu ești deja aceasta recunoscută în inima mea ai răbdare unii dintre noi vor păși cu puțină onestitate cu puțin zgomot și
Þara de dincolo
niciunul dintre numerele care mă animă nu trage într-o direcție anume poezia ca pe un biscuite rotund îngăduind lucruri stranii cum o stare de plutire *** doar eu, cel rămas parte în
pretins, om
n-am pretins, niciodată că sunt om prea obișnuit să îmi iau de unul singur după vreme o nouă însărcinare și să păstrez la fiecare întoarcere câte un grăunte de imperfecțiune niciodată, n-am
potirul gol
dincolo de marginea umbrei nu te mai simt nu te mai pot răsfăța iubito devreme ce raiul coboară într-un lăuntric dezgust și o pânză de paianjen s-a lăsat atât de greu apropiindu-ne cât să
în viața mea nu crește cozonacul
e-atâta drojdie ieșită la suprafață din epicentrul acestui seism bună să ne plătim datoria în vreme ce noi doi căutăm o lumânare ciocnindu-ne cap în cap inițiatic, dar tu nu îți mai
ultima zăpadă
am putea face altceva decât să plutim într-o baie cu sare -cum o declinare de responsabilitate apoi să petrecem fiecare zi dormind sub ultima floare de păpădie * aș putea trăi, pur și
încât timpul
se făcuse întuneric printre oameni cum cea mai obișnuită amăgire și el curgea din adâncul nu alipire nu dintr-un lucru, nu acum, nu mai apoi și rămânea doar un singur pas în care să mă
peisaj cu bască
amândoi aplecați în mușchiul otrăvit, privindu-ne peste ființa lucrurilor sprijinim cele patru orgi în ochii Lui albaștri amândoi întreținuți la tot pasul căzuți din partea de sus a clipei
sofa din catifea galbenă
mi-am petrecut viața descriind o tăcere pioasă așteptând iar și iar așteptând să se ridice regele trăiam pe picior mare -picior de plecare plictisindu-i pe ceilalți prizonieri în albumul mare
zece liniuțe drepte
bați aerul cu mâinile îndrăznești să vezi să înalți lumea și nesuferitele vise comune articulate acestui uriaș trup regăsit fără teamă în ceasul lupilor ***
Tăcutele sunete
mi-au crescut unghiile cât să-ți pot zugrăvi chipul în apa lor liniștită mugur ascuns
Gladiatorul falic
te vei culca în dreptul inimii cu femeia ta eu sunt anotimpul eliberat din primul trup acela care nu răspunde, întărind suflul ploaia decide calea ofrandelor *** dintre o sută de
Eu am un ceas
nicio frânghie care să mă coboare lent sub valuri obișnuit să așez oglinzi în care să vezi ce-am adus de acasă mașinăria s-a stricat mai e nevoie de muzică și-o anumită aliniere *** peste
Livada ochilor cruzi
pe culoarul mirosind a pace toți bărbații cu trufia lor risipindu-se în ape gălbui nu trebuie să știi orașul în care te afli în ultimul ceas aici ea se oprește ai să o vezi culegând
ispitește-mă cu viața
nu te voi plânge pe tine cititorule strălucind cum vinul în casa de oaspeți slobozit din lut odată cu nesațul această înfrânare a substantivului orb să pot ieși din sine descotorosit de
alte lumânări
vin către tine, frate mai mare cu brațele pline de iarbă crudă în vreme ce ordonezi faptele călărind gol pentru a doua oară să poți reduce marile trăiri la fumul ce iese prin țeavă -în fond sunt
Lilou
se întâmplă acum pas cu pas se întâmplă să aducem lumina la o scară potrivită jucându-ne cu acest ghem de frici -merită să-i câștigi pe oameni * pariam pe mâna scepticului și umbra
ea urma să treacă
intram în poezie cu mâinile cu degetele răsfirate dezgolite de voi fi rostit dimineața devreme să pot ierta într-o singură clipă să pot uita, sărăcit de făptașul răului stinghereala ce știe să
Coadă la doamne, acasă
voaluri cad și tresari -nu nu mai încapi în cuvinte nici măcar dumnezeu nu mai încape fixat în mine îmbrăcat în haine umile dar poți întrezări o ancoră veche degete căutând celelalte degete
