pretins, om

n-am pretins, niciodată că sunt om prea obișnuit să îmi iau de unul singur după vreme o nouă însărcinare și să păstrez la fiecare întoarcere câte un grăunte de imperfecțiune niciodată, n-am pretins că albinele sunt perfecte devreme ce jocul se schimbă și ele stau de vorbă doar cu iubita mea golindu-și buzunărașele de secrete de oameni ai locurilor mult prea ocupați cu împletirea cronologiilor liniare *** se întâmplă că respir gândindu-mă cum îmi voi plăti impozitele datorate unei lumi ce îmi strânge mâna cureaua și nu mai văd albina zburând pe lângă noi iubito, mai sunt conștient că perfecțiunea există ca un zid o inspirație dintr-un loc neobișnuit și mă întreb dacă e vremea să ne sărbătorim unul pe celălalt ** *