potirul gol

dincolo de marginea umbrei nu te mai simt nu te mai pot răsfăța iubito devreme ce raiul coboară într-un lăuntric dezgust și o pânză de paianjen s-a lăsat atât de greu apropiindu-ne cât să încheie cercul ne va lua timp să vorbim despre noi să pregătim calea extatic apoi să ne pierdem unul pe altul unui ritm lent închipuit de inimi asemănătoare _și în fiecare zi totul reîncepe cu noi iubindu-ne până ce devenim vizibili precum în interior șlefuitorul de lumină