în viața mea nu crește cozonacul

e-atâta drojdie ieșită la suprafață din epicentrul acestui seism bună să ne plătim datoria în vreme ce noi doi căutăm o lumânare ciocnindu-ne cap în cap inițiatic, dar tu nu îți mai amintești și soarele apune plin de oasele noastre * cuvinte se rotesc încet în căușul palmelor tale mici apoi se izbesc de cer cum un pumn de mere după nuntă aruncate într-o liturghie mută și devenite instantaneu minune *