ispitește-mă cu viața

nu te voi plânge pe tine cititorule strălucind cum vinul în casa de oaspeți slobozit din lut odată cu nesațul această înfrânare a substantivului orb să pot ieși din sine descotorosit de milă frate al meu ** unul dintre noi e cel care vorbește cu tine sub semnul vederii unul dintre noi ne străpunge inima preînchipuind simetric și nu mai poți da fuga în cetate suntem făcuți unul pentru altul mărturisindu-se, poate că îndată ** totul a devenit pe viață și pe moarte cum s-ar cere o lepădare cu brațul ridicat întipărind pe maramă un termen -poate voi fi de ajutor unora în vreme ce vorbirea, fără oglinzi se va fi topit și iubirea sugrumă în fașă orice bănuială ** ea urma să treacă și eu să-i răspund, nu știu de unde ești tu care ai omorât litera de câte ori câte șapte, însemnându-mă cu familia călăuzei oarbe -pregătește-i laudă cum ți se va fi părut sunetul omului ** imnul acesta a ieșit din noi pentru că avem drepturi cum numerele mari ale visului dulce -ascunde centrul cercului, în pustiul din partea oamenilor miluiți cu atingerea ochiului- imnul acesta e mai degrabă un joc fecund dintr-un singur cuvânt, de ajuns vouă **