Poveste de iubire

M-a impresionat mult radiografia tulburătoare a relației ghidate, obsedate și, în final, condamnate de destin. Realitatea și cartomanția se contopesc până când viața însăși devine un pachet de cărți amestecat frenetic. Dragostea nu se mai trăiește la voia întâmplării, ci sub auspiciile grele ale destinului scris pe bucăți de carton ilustrat. Cărțile se transformă în instanțe supreme, cele care „spuneau cine pe cine alege”.
În același timp, m-a impresionat construcția deosebită a poemului, în care realitatea se intercalează cu simbolismul cărților, oferind o interpretare cu substrat dublu și o viziune conceptuală multidimensională. Ceea ce îl face cu adevărat excepțional este felul în care transformă un act divinatoriu într-o filosofie a resemnării. În final, jocul se oprește pentru că eul liric decide să preia controlul asupra propriei suferințe: „mâine o să aşez cărţile un pic mai sus / să nu ne mai întâlnim, iubito”.
Rămâne în urma lecturii imaginea solemnă a celui care așază pachetul de cărți pe un raft inaccesibil, alegând distanța salvatoare în locul unui destin care a devenit prea complicat pentru a mai fi trăit. Un poem de o profunzime mistică și psihologică.