Florin Andor

Victor Ţarină ... mulţumesc frumos pentru trecere, pentru sublinierea nuanţelor percepute şi alte semne. Şi da, povestea continuă. La bună citire.

Eduard, nu ştiu cum să reacţionez mai potrivit! Dar mă bucură mult "punctele tale de vedere", timpul dedicat şi "succintul exprimării; cred că ai fi bun de programator, în orice limbaj!"(am zâmbit că ai văzut chestia cu virgule şi neterminarea poveştii!). Mulţumesc frumos de trecere şi semne. La bună citire.

În poemul acesta pare că nu ajung nici toate cuvintele ca să poţi clinti luna, din locul ei. Textul, aparent împletit ca o funie lungă coborâtoare din cer, l-am simţit scris cu doze măsurate de tupeu, de uşoară nebunie a cuvântului (cum să te iei domnule de lună, chiar aşa, la ea acasă?!), de inteligenţa şi obrăznicia limbajului folosit (raportându-ne la ea, regina nopţii!). Pare că vrei, cu tot ce eşti şi ştii, să pui luna în ochii oamenilor cu orice preţ, nu pare să conteze arţagul utilizat, de dragul artei. Importantă este aici, părelnic, nu luna ci limba ta care joacă în jurul lunii cuvintele, ca pe nişte păpuşi bine strunite, din sfori anume tăiate şi la dimensiuni potrivite. Rimele, acolo unde sunt, împing cuvintele înainte. Pare că ai dat de-a rostogolul un simbol de respectat în poemul acesta, iar cuvintele au fost de partea ta şi luând imaginile mai în serios, mai jucăuş (sau râzând, chiar, pe faţă), am descoperit în final (cu gura căscată) că nu prea ştiu ce este luna! Şi i-ai atribuit o mulţime de identităţi dar cu toate astea, în capul meu, au rămas “eşti - nu eşti”(mama ei de incertitudine!). Iar în „treişpe mâne-tii de tristă” pare, sonor, că ai împuşcat luna. Şi îmi place că, aparent voit, n-ai ţinut morţiş să lustruieşti poemul acesta (desi l-ai făcut feminin şi dezbrăcat de romantism), sau poate e doar ochiul meu care vede ce vrea. Am mai fost pe sub text dar n-am găsit cuvinte care să mă ajute să deschid gura, până acum. Mi-a plăcut mult naturaleţea şi lejeritatea simţită aici. La bună citire.

Nuta Craciun … da, textul l-am simţit viu aşa, din fragmente ce pot părea la prima citire uşor incompatibile, uşor fără legătură (aţi văzut atent şi mă bucură felul în care ştiţi să vedeţi). Mi-am dorit ca mintea cititorului să creeze imagini proprii, din aceste fragmente. L-am văzut (holistic) ca o întâlnire ce are puterea să se transforme (unificând timpurile) într-o clipă unică de amintire, absenţă şi pierdere, L-am văzut ca pe un text care ştie să-şi facă singur zoom, folosind aparenţa de simplitate a cuvântului (cum trecerea de la prima linie la a treia, printr-o micşorare poate neaşteptată a scării, de la timpul vast „o singură seară” la intimitatea obţinută prin precizia privirii, pulbere - degete - buricele degetelor, cum iubirea observată de foarte aproape). Am inserat acel „fluierând încetişor” (în linia a doua) ca un element mic de nepăsare, familiar, ce poate rupe din solemnitate şi poate sugera cum momentele importante nu ştiu că sunt importante atunci când se întâmplă şi asemenea nici oamenii care se întâmplă SĂ FIE ACOLO în astfel de momente. Iar „dinții de lapte” sugerează găsirea doar a copilului interior, când eu am căutat femeia adultă, în acea răsucire a timpului. „Plopul tremurător” am vrut să aducă o mişcare şi o vibraţie fină în care totul se poate infiripa în mintea celui care citeşte (dintr-o lume aparent pierdută, cum aţi văzut). Mulţumesc frumos pentru trecere, timp alocat şi pentru cuvintele d-voastră, potrivite. Cunva am simţit să vă dezvălui aceste, câteva, aspecte. La bună citire.

Ştii, cuvintele spuse în felul tău sunt un deliciu cu miez ascuns. El (textul) se arată în forme apropiate de vieţuire (fiinţele de lângă tine; am ales să spun aşa, acum), cu lumină, culoare, zone de întuneric, dar frumuseţea lui pare că se ridică dintr-un fel, şăgalnic, de păcălire a ochiului(a celulelor cu conuri, a celulelor cu bastonaşe) să vadă vesel ce sufletul ŞTIE că este tragic. Tu spui "Nu plânge", aproape ritualic, acolo unde există toate motivele serioase de plâns (cumva îmbraci într-o suită de îndemnuri pentru liniştire o moarte, o pierdere, o neputinţă de a repara ceva anume şi reduci la absurd un fel de a face haz de necaz de tragedia însăşi; iar acest fel de absurditate secătuieşte lacrima). Ştii să spui multe "minciuni frumoase"(cum ar fi „Nu s-a-ntâmplat nimic în seara asta,”), într-o ambiguitate uşor de înghiţit; cumva până şi moartea intră, încurcată în casa poemului tău (simbolizat de acel "corb debusolat mi-a spart fereastra"), aproape caraghioasă. Cumva, la tine, n-ar conta cum ceva din exterior pătrunde în interiorul imaginilor, mă ispiteşti să văd lumea altfel (dintr-un fel de psihologie inversă). Dar mă opresc aici, spunându-ţi cum n-a mai fost nevoie să-mi iau pastila verde_crud, azi (pentru împăcarea mea cu lumea). Într-un anotimp de secetă socială, resimţită de foarte mulţi dintre noi, parcă am avea nevoie de protecţia celor plecaţi(cum un fel de ploaie, pentru hrănit sufletele arse). Mulţumesc frumos pentru cuvintele tale şi îţi mărturisesc faptul că mă bucură mult felul în care scrii. M-ai ajutat să-mi reconfigurez zâmbetul meu, mi-ai adus lumină. NIci nu mai e cazul să te felicit pentru că simt cum eşti conştient de valoarea scrisului tău, pentru cine-i gustă energia, desigur(aici zâmbesc, foarte mulţumit de darul tău). La bună citire.

Mi-a plăcut această așezare, de tot, de plin, de atâta plin în gând. Și jocul confuziei mi-a plăcut, ca să poți lăsa descoperit doar atâta cât poți duce. Și iluzia acelei mușcături, din gând, cu gura plină de iubire mi-a plăcut (ori asta am ales să văd acum). Mi-e drag scrisul acesta, cu pașii lui bine numărați, cu energia faină și eleganța naturală_cum o respirație, parcă. Îți mulțumesc frumos pentru cuvinte și pentru parfumul necuvintelor. La bună citire.

Zvera End ... îți mulțumesc frumos pentru timpul dedicat parcurgerii acestui text. Mărturisesc faptul că inițial, textul, a fost construit fără ultimele două linii și îmi suna echilibrat așa. Pe urmă am realizat că oricum ar fi, pentru majoritatea oamenilor, gura lumii aduce drona aceea pe pământ (sau în bucăți sau explodată_prin combustie internă, din cauză de presiune internă/presiuni externe) ... de aceea abruptul și cumva inesteticul alipit! Ai văzut potrivit, mă bucură buna ta vedere. Iar de ar fi fost mult diferită de a mea eu m-aș fi bucurat de vederea ta, învățând din mers. Cum am ajuns la mare(pe bune), sub talaz și împământarea nisipului, parcă văd lumea altfel și iată-mă! Mulțumesc frumos de trecerea ta și aplecarea asupra cuvintelor închipuite. La bună citire.

Ottilia Ardeleanu ... vă mulţumesc foarte mult pentru venirea aproape de textul acesta, vederea potrivită a nuanţelor care contează şi pentru cuvintele d-voastră cu energie plăcută, dintr-un timp dăruit mie. La bună citire / veghere.

Mi se pare că aţi vrut, mult, să alergaţi cu textul acesta prin toţi ceilalţi, până la oboseala şi retragerea tuturor, cât să vă puteţi bucura în tihnă de o singurătata ca de un plin (experienţele cu ceilalţi). Şi nu pare să fie vorba despre drum / cale. Pare să fie vorba despre două puncte legate cu un elastic, o punere în mişcare şi o bucurie celălalt capăt de ascultare binemeritată. Şi lipsa unor promisiuni îi dă o uşoară nelinişte, cum ar putea exista ceva neutru (cum un viitor) care să nu aibă explicaţie. M-am bucurat de text, mulţumesc frumos! (e doar un punct de vedere). La bună citire.

George ... am trecut de câteva ori pe aici şi n-am găsit cuvinte. Şi mi s-a părut că nu mai e nimic de adăugat. Ca şi cum aş veni la un măr, cu un singur măr frumos, dar mi-e jenă să-l iau eu. Ca şi cum ar mai fi şi ceilalţi, care şi-ar dori să-l culeagă iar urmele degetelor mele ar schimba ceva pe etichetă. Şi l-am citit încet, ca pentru o intradermoreacţie (chiar m-am gândit o clipă, că va trebui să aştept 72 ore ca să văd o urmă/reacţie pe pielea mea; aici zâbesc, dar mă ştii). Dar n-a fost să fie aşa pentru că am simţit totul cum o iubire inoculată ieşind mai apoi prin toţi porii. Nu ştiu cum ai câştigat intimitatea celuilalt (ca să nu fugă de ac, sau inocularea s-a întâmplat prin presiune intradermică); rămână talentul tău. Ar putea fi şi o cheie ascunsă, aici. Şi mă refer la introducerea propriei destrămări în celălalt ca într-un final, când eşti eliberat prin toţi porii, să te regăseşti / reîntregeşti, ca iubire, în cea mai bună vibraţie a ta. Şi da, ar putea fi vindecare, protecţie, lipsa unei necesităţi (cum de a fi al meu, ceva ce definesc după ce simt), o cale anume care contează mai mult decât rezultatul, fără solemnităţi ori trasee cosmice. Mi-a plăcut mult. E doar una dintre vederi (mă iartă; în definitiv e tot un fel de rană). La bună citire / veghere.

Am ajuns aici atras de o energie anume, atras de un titlu parcă “stricat dinadins” (dar îi stă bine aşa), cât să arate ca un şarpe care îşi muşcă propria coadă (în mod natural vedeam acolo “te iubeşte şi pe tine cineva, fără sfârşit”). Şi nu ştiu dacă asta a fost intenţia celui pe care o lejeritate cu care scrie îl îngăduie, cu graţie. De aceea am parcurs textul, prima dată (apoi încă de două ori), alunecând uşor pe suprafaţa cuvintelor, ca pe un tobogan. Ai reuşit să spui adevăruri greu de spus şi care dor în profunzimea lor, adevăruri cu energie grea ce par mai uşoare când le spui tu, ca şi cum ai trata rănile la vedere, cu apă oxigenată. Poveştile cu mama pot fi mereu poveşti fără sfârşit. Pare că ţi-e uşor să scrii, când tu ai totul în tine şi cuvintele de asemenea, parcă bine numărate. Frazele par scrise dintr-o suflare (dintr-o respiraţie a ta), fără să aibă nevoie de şlefuire. Tu reaşezi, parcă, într-un os fracturat al timpului, toate segmentele acelui os cu o măiestrie care doare (mă iartă că aşa văd eu).Textul pare cumva un dialog real fără dialog, ca şi cum acelaşi timp continuă să existe în toţi ceilalţi iar tu poţi spune tot felul de lucruri contradictorii fără să poţi fi contrazis. Mi-au plăcut toate imaginile, imagini cum “a ieșit vremea la drumul mare / strânge birul cu delicatețe timp”, ”îmi ascund zâmbetul în colțul salonului dezinfectat zilnic / cu periuța și pasta”(mi-a adus aminte de armată), ”nu mai crede în lacrimile care sapă la picioarele crucilor”. Şi am văzut cum primul şi ultimul vers se întregesc. Îmi place felul în care scrii. La bună citire.

Bogdan Geană ... mă bucură mult că aţi rezonat cu textul de mai sus, că v-a adus aproape amintiri şi trăiri de odinioară. Şi da, eu am mizat şi pe varianta că o să fie cineva (unul sau mai mulţi) care o să vadă şi multe dintre "pistele false" (capcane_cum spuneţi d-voastră; de fapt le-am desenat tocmai pentru acea ispitire către imaginaţie şi retrăire intensă, pe care aţi sesizat-o foarte bine), cumva am imaginat textul ca o mână cu multe falange, delicate şi lungi, care să cheme uşor pe fiecare cititor în lumea sa. Iar în privinţa titlului aţi văzut bine (aici zâmbesc şi nu pentru că ar fi o satisfacţie a mea vis-a-vis de felul în care am vrut şi am încropit acest text din "laptele puţin şi fad al unei lumi prost alcătuite" ci pentru satisfacţia că nu v-aţi lăsat înşelat de aparenţe_în acea străduinţă către aflarea adevărului personal). Către lumea de dincolo de curcubeu (lumea imaginară) cred că tindem cu toţii atunci când apar tot felul de probleme şi încercări personale. Şi da, s-ar fi putut continua textul, cu alte multe cercuri legate, aşa cum bine aţi văzut. Vă mulţumesc frumos pentru venirea aproape şi pentru timpul dedicat unei "risipiri în oglindă". Ştiu cum ştiţi să citiţi orice fel de text, iar asta de foarte mulţi ani (aici zâmbesc pentru că aşa reuşesc, în felul meu desigur, "să văd ce sunteţi" sau ce mă lăsaţi să văd şi să mă bucur de asta). La bună citire/veghere.

Ottilia Ardeleanu ... da, e bine să nu uităm acele chemări din demult, cu veşminte şi parfum aparte. Mulţumesc frumos pentru venire aproape şi timp acordat, timp de suflet. La bună citire.

Florina Daniela Florea ... mereu am fost încântat (aici zâmbesc în colţul gurii, pe partea stângă) de felul în care ştii cum să faci o radiografie a unui text, să citeşti printre cuvinte cu o anume claritate, cum să urmăreşti firul tăcut al energiei cuvântului, cumva cu uşurinţă, cumva detaşată (părelnic) dar chiar din mijlocul ochiului, din centrul lentilei. Şi da, în privinţa semnificaţiei aparte! Mă bucură felul în care ai văzut (ce îmi doream să fie văzut, iar dacă ai văzut şi altfel din acel altfel eu învăţ acum, cu încântare), cum ai ştiut să cobori din minte în inimă cuvintele, pentru o cântărire cu folos. Ai prins în ochiurile unei oglinzi esenţialul, dar şi piesele de puzzle care au vibrat către tine prin energia lor (chiar şi greutatea unei anume energii). Îmi amintesc de tine (cu mult drag), dintr-un demult de turtă dulce şi simt că au trecut mulţi ani, în folosul tău! Îţi mulţumesc frumos pentru punctările tale, venirea aproape şi pentru ridicarea (pentru o clipă) în lumină a textului. La bună citire/veghere.

Ottilia Ardeleanu ... vă mulţumesc mult pentru cuvinte, pentru venirea aproape şi pentru gândurile d-voastră bune. O să mă gândesc la sugestia d-voastră, deşi n-am simţit niciodată o astfel de nevoie interioară. La bună citire/veghere( aici zâmbesc, de bine).

Adriana Baxan ... îţi mulţumesc frumos pentru timp acordat, pentru venire aproape şi pentru paşii tăi printre cuvintele mele închipuite, demult ... mă iartă pentru respiraţia dintr-un târziu fără vină ... la bună citire.

Ştefan Petrea ... vă mulţumesc frumos pentru o trecere!

Sergiu Burlescu … mă bucură mult felul în care “ştii să vezi şi poţi să vezi” cuvintele printre cuvinte şi bridele de energie care le susţin (aici zâmbesc, plăcut surprins) … am perceput textul de mai sus cum se simte vulnerabil, după radiografia ta, dar e cazul să-şi asume asta dacă doreşte să se simtă viu! … ai înfipt acele necesare în punctele potrivite, cât să poţi drena imaginea de ansamblu, imaginea ta despre (cu talentul tău) … mă bucură faptul că te fascinează cuvintele, fascinaţie pe care o încerc şi eu de vreo 20 şi ceva de ani, iar această fascinaţie te poate ajuta mult să te împlineşti sufleteşte, să înveţi să iubeşti sufletul oamenilor sau părţi bune din sufletul lor ... ai văzut potrivit de bine împletirea firelor, printre cuvintele mele închipuite din textul de mai sus şi mă bucură faptul că ştii să-ţi alegi cuvintele cu multă grijă, echilibrat (mă iartă, e doar percepţia mea) ... îţi mulţumesc frumos pentru trecere şi buna vedere prin textul de mai sus dar şi pentru ridicarea lui, pentru o clipă, în lumină … la bună citire/veghere :)

.. îţi mulţumesc frumos pentru aplecarea asupra textului şi interpretarea lui într-o cheie potrivită. Uneori e destul de greu de suportat când totul se clatină, doar pentru că te-ai străduit să devii altcineva, iar coordonatele atât de bine cunoscute nu mai pot fi un cuib dătător de siguranţă ori de liniştea ştiută. Iar liniştea nouă e altfel, de parcă ai trăi descalibrat între două lumi. La bună citire/veghere :)

Constat cu regret că aplicarea etichetei 'OffTopic' s-a făcut selectiv (şi în defavoarea mea, cum o stigmatizare croită personalizat), țintindu-mi replicile care nu conțineau atacuri, ci doar observații argumentate, exprimate într-un limbaj calm şi personal (poate incomode ca nuanţe de exprimare), replici pe care nu le-am putut plasa din start la locul lor (tehnic vorbind, chiar logat fiind cu nivel 120, de aceea v-am cerut ajutor acolo sub textul d-voastră_Domnule BogdanGeana, pentru a putea trimite comentariul la text). În schimb, una dintre intervențiile celuilalt participant, cu conținut vizibil depreciativ sau sarcastic, a fost lăsată vizibilă și netaxată. Asta mă face să înțeleg că nu regulile sunt problema, ci cui se aplică ele. Abia acum putem vorbi de ton şi de segregare. Cât despre nivel şi alte delicateţuri vă pot spune acum, de la Oradea, că suntem efemeri şi perisabili, Am înțeles mesajul.