Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

poemul salvat de pe masa de disecție

3 min lectură·
Mediu

* 

încerci să iei distanță de tot ce mișcă-n  

jurul tău. tai frazele, de parcă ai  

tăia, cu ață, mămăliga, și nimic nu  

explodează, poate mai târziu – cine știe?! 

prea mare-i liniștea. și s-a făcut târziu în  

cuvinte. și-n tine. și-n picăturile astea  

căzute, rămase cu dorul de cerul părăsit,  

deși nu plouase prea mult, doar cât să te  

pierzi printre aluviuni sentimentale. acum,  

te cauți prin ele și nu te regăsești. sper că  

ești bine. trebuie să fii bine. fii  

rezonabil, ce naiba! întreabă și dincolo, poate  

o fi rămas ceva. știu, ai dreptate, cum să te  

recompui din resturi? ar fi ca și cum  

ai încerca să readuci la starea lichidă  

picătura evaporată. nu-i imposibil, dar  

picătura nu va fi aceeași. așa și  

sentimentul: revigorat, tot nu va fi același,  

deși, la fel ca și-altădată, poți să  

îți aranjezi în el mustața, chiar să te  

strâmbi la tine – de ce nu?! –, aș zice că  

dă bine. chiar este indicat. așa mai  

iei distanță și de tine, să nu te fure  

valul, s-ajungi și tu, în timp, aluviune.  

 

* 

cum aș mina propriu-ți discurs! măcar,  

acolo, un cuvânt  

să explodeze. încerc și-așa, tai frazele-n  

zigzag, de parcă  

așteptat aș fi cu mămăliga-n prag, în loc de  

pâine și sare,  

că doar poemul ăsta e și el o sărbătoare. 

ce zici? să  

mergem mai departe? n-ar fi prea  

mult să îl  

întindem ca pe o pomană, și-apoi,  

să vină ăia să ne  

ceară vamă? tu zici că nu  

e cazul,  

că pân-aici nu prea am zis nimic.  

posibil s-ai  

dreptate. știi, nu-i așa ușor s-apreciezi  

distanța,  

e măiestrie să găsești măsura.  

și-n plus,  

cum să te-auzi dacă așa departe ești de tine?  

aproximezi aiurea;  

bașca, mai strici mândrețe de poem,  

iar când te- 

apuci să tai din el, e  

deja rece.  

doar știi că-ți place mămăliga  

aburindă! 

 

* 

 – ce-ai zice frazele să le tăiem altfel? 

 – mai bine s-o tăiem,  lasă-l să doarmă,  

că poate mâine spune ce-a visat  

și terminăm. 

 

* 

(poemul, odihnit.) 

tot mă uitam la ăștia de mai sus.  

oare nu au habar ce-nseamnă să fii viu,  

că orice tăietură strașnic doare?  

auzi la ei: să-mi taie ca pe mămăligă frazele;  

apoi, să mi le-așeze în zigzag,  

de parcă ar dori să fiu  

experiment textualist din fașă eșuat!  

mă-ntind atât cât vrea liniștea mea  

și n-o să povestesc ce am visat.  

acum, mă-ndrept spre repetiții,  

spectacolul rămâne pe-altădat’. 

 

06138
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
405
Citire
3 min
Versuri
72
Actualizat

Cum sa citezi

George Pașa. “poemul salvat de pe masa de disecție.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14206535/poemul-salvat-de-pe-masa-de-disectie

Comentarii (6)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

Distincție acordată
@florin-andorFAFlorin Andor✓
Poemul pare că îşi verifică mecanismul de funcţionare în timp ce se scrie. Sub această construcţie ceva se întâmplă (ceva care se explică, se reia, comentează ceva afirmat deja, cumva în detrimentul emoţiei ce ar putea susţine; ceva este viu aici). Conflictul este drenat în cuvinte, dincolo de om, dincolo de propriile lui emoţii. Tăietura frazelor aduce un fel de solemnitate, în care liniştea nu mai încape, în care timpul “s-a făcut târziu în / cuvinte. și-n tine.”. Timpul se scurge, cumva, chiar şi în interiorul limbajului, până când cuvintele ne rămân în urmă. Realizăm că se poate resuscita un sentiment (“ar fi ca și cum / ai încerca să readuci la starea lichidă / picătura evaporată. nu-i imposibil”), printr-o reconstituire, o privire cu totul nouă, dar nimic nu mai poate fi refăcut cum era (miezul moale, afectivitatea, par să fie aici). Pare că ştii să păşeşti, cu o eleganţă rece, printre acele elemente (stări şi imagini) bine creionate (gravitate, autoironie, umorul şăgalnic, mustața în care îți aranjezi imaginea, poanta cu vama și pomana). În mămăliga de care vorbeşti destul de mult pare că e adunat firul care leagă textului întregul (frazele ajung să se taie ca mămăliga, poemul se întinde ca o pomană, iar la sfârşit textul pare își revendică dreptul de a nu fi tăiat, cu un fir de aţă, după pofta celor care îl analizează). Pare un text care vorbeşte despre multe, deodată. Pare că, după ascultarea unor voci, poemul îşi revendică status-ul de personaj şi pledează pentru propria viaţă (refuză să fie tratat ca o bucată de carne inertă). Pe alocuri chiar abruptul readuce la procedura de disecţie. Am gustat imagini („și s-a făcut târziu în cuvinte. și-n tine.”, „picătura nu va fi aceeași.”, „cum să te-auzi dacă așa departe ești de tine?”), stări ce pot fura zâmbetul (cum cea în care poemul refuză să povestească ce a visat și pleacă la repetiții), am simţit dezagregarea sentimentului prin scriere (sau poate aşa mi-a spus ochiul meu).
0
@florin-andorFAFlorin Andor✓
Aici pun continuarea, ce n-a încăput în prima parte ... Pare că ai inserat în interiorul textului construcţii care întreţin jocul, nu dintr-o nevoie anume. Poemul acesta şi-a construit, în secret, o voce (chiar de la începutul derulării procedurii; parcă are personalitate şi afirmă că nu vrea să fie disecat de autor, dar în acelaşi timp se disecă singur, părelnic). Mă iartă de nuanţe personale de percepţie. Frumos, frumos poemul acesta. La bună citire!
0