la vechea poștă se strângeau în fiecare seară oamenii care nu mai aveau cui să scrie
veneau după serviciu cu telefoanele descărcate și stăteau la mesele de plastic din spate
unde înainte se sortau
mecanismul e simplu — dacă ai timp
ți-l explic
și te prinzi imediat — iei un picior, îl pui înaintea celuilalt,
apoi pe celălalt înaintea primului și uite-așa,
deși poate ai fi vrut să stai la o
— Doamne, ce-aș mai schimba ceva în existența aceasta monotonă, am zis.
— Te-ai apucat de vioară.
Stăteam pe balcon ca două persoane rămase în viață după ce una dintre ele (adică eu) s-a lăsat de
nu știam nimic unul despre celălalt cu toate astea
mâna mea stătea lipită de mâna lui
pe bara tramvaiului 25
și între degetul meu mic și degetul lui
nu mai încăpea nimic
am aflat că-l cheamă
La noi în bucătărie miroase frumos — a toamnă.
A roșii coapte, tăiate în două, a frunze de țelină zvântate pe ziar, a ardei copți îngrămădiți într-o cratiță și ținuți sub capac, unde transpiră
Ești frumoasă când stai supărată
și ții în poală geanta maică-tii cu amândouă mâinile, genunchii lipiți,
fermoarul închis până la capăt, de parcă ai ține-o chiar pe ea,
doar că mai mică, din piele
aseară încercam să agăț o icoană
în bucătărie
tu stăteai pe masă și spuneai: mai la dreapta
mai sus
nu chiar atât
după a treia măsurătoare am fotografiat peretele
și am întrebat ai-ul unde să dau
eram la romană, îți îndrugam rahaturi despre manierism.
„ne-am rafinat prea mult”, aberam
„ne e frică să fim proști, să fim cruzi.”
tu ți-ai stins chiștocul de talpa pantofului,
te-ai uitat peste
Are-n păr un colț de lună
niște stele împreună,
un obraz puțin pătat,
un aer cam complicat.
Și o umbră parfumată
de gutuie-n geam, mușcată,
iar în fiecare seară
o otravă-n subsuoară.
Și mai are,
În arșițele de demult,
Când nicio boare n-adia,
Ieșea tot satul după cruce
Și-n lungi litanii se jelea.
Purtând icoanele prin holde,
Cu rugi și clopote în vânt,
Să se îndure iarăși Domnul
Și ploaia
Există, fără îndoială, o vârstă de la care bărbatul n-ar mai trebui să se urce pe trotinetă electrică, numai că nimeni n-a stabilit-o încă, ceea ce mi se pare o lacună serioasă. Adică de ce pentru
sunt un arc de clepsidră sinuos și perfect cu umbra călcată la dungă
și tragic, și singur, și profund histrion afișez o grație sumbră
când pășesc peste lume-n plictis tacticos nici urmă de rid sau de
Provoacă-mă, iubito, la un ultim duel,
cu săbii tocite de lut,
îți poartă orgoliul pe deget – inel,
accepta-voi înfrângerea mut.
Nu ți-oi face reproșuri, n-ar avea niciun rost,
i-un război care
ce mai așteptați, domnilor zugravi de biserici?
de unde vă vine atâta somnolență
în fața zidului alb?
lăsați vechile canoane să se odihnească în mănăstiri,
luați ierminia și ajustați-o:
aduceți iadul
Vecinul meu de peste drum crește pui de cioară.
Nu este o ocupație foarte răspândită
și cred că există motive întemeiate pentru asta,
dar omul își vede de treabă:
îi hrănește, le vorbește, le pune
Dacă ar fi să alcătuiesc o listă a oamenilor care mi-au complicat inutil copilăria, profesorii de istorie ar ocupa un loc foarte sus. Probabil primul loc, deși profesorii de matematică ar formula
Mergem pe dig.
Ai bascheți verzi în picioare și o rochie albă din bumbac
o alegere cromatică ce mă face să mă gândesc la o salată de vară proaspătă
fredonezi on ira (foarte discret; evident nu-ți
Dacă ar fi să compun un poem de sorginte social-filozofică —
un string,
o fiță,
o caramea, o halviță —
nimic n-ar fi mai potrivit, mai carnavalesc, mai de efect imediat
decât să vorbesc despre
domnișoară din trifoi
care-ți râzi de amândoi
cu albastră-ți uitătura
și vioaie-ți plimbătura
deștelor în pas dactil
ai uitat că mi-s copil
ai uitatără măsura
dându-mă de-a dura-dura
‘călecată
o vacă paște pe câmp
televizorul cu diagonală de o sută paisprezece centimetri
proiectează aceeași vacă
de ani de zile
am văzut-o și anul trecut
poate și acum zece ani
nu mai țin minte
filmul e
se coace țara-n zeamă de tomată
și curge bulionul peste glie
ca o regină beată
coana moarte
scuipă semințe de pe năsălie
și cine sâmbetele să-i mai poarte
copilei știrbe și cu praf în ghete
când
în Cișmigiu, limba română se plimbă adeseori pe lângă mine
dar asta nu mă împiedică să o supraveghez,
pășind foarte atent pe alei
îmi rezerv adesea rolul de martor,
un martor cu urechi (perechea mea
Acum, când privirile alunecă lin pe ecrane
și liniștea dintre noi se traduce evident prin distanță
pe sub epidermă au început să îmi crească
iubito,
nu o să-ți vină să crezi
solzi!
Solzi lucii,
Domnule Nanu,
alegeți o soluție convenabil-facilă.
mai ales că îngerul blond beneficiază (suplimentar) și de concursul muzical
al unui alt mare artist
Iată ce vă propun —
mai aplicat, sub egida lui
DM