Iubita mea scrie versuri lungi,
nu pentru că ar avea ceva de spus,
ci pentru că pauza albă i se pare o concesie rușinoasă.
(punctuația e opțională — sensibilitatea, nu)
Când scrie, are o
o privesc
știe că mă holbez
n-o deranjează
nimic nu-i tulbură ritmul
în care tastează —
fără grabă fără pauză
fără intenție
continuu
(a început în 2006
și până astăzi nu s-a
Scumpă-mi bănuială
care mă precede, mă urmează și mă întreabă:
„Ai spus da?”
Eu spun: „Da, desigur”
„La ce?”
„Nu contează. Important e reflexul”
(Reflexul e tot ce mi-a rămas)
Am învățat să
am stins veioza singur.
mi-am pus și pijamaua fără să-mi zică nimeni.
tedy e aici.
are o ureche cam ruptă, dar nu se vede pe întuneric.
mama m-a pupat pe frunte.
a zis „noapte bună,
tată, te anunț oficial —
m-am hotărât
decizia e irevocabilă
și mi-o asum cu toate consecințele
(inclusiv alea despre care n-am întrebat
că păreau complicate)
azi nu fac teme
nu e lene
e
Dacă alfa și cu gama se-ntâlnesc din întâmplare,
nu fac scurt, nu scânteiază, nu interacționează.
(Științific, sunt incompatibile —
ceea ce le face perfecte pentru o relație.)
Alfa e grea,
mă alint
nu-s gras, nu-s slab
sunt exact cât trebuie ca să nu prezint risc pentru nicio fantezie.
un echilibru instabil, ca balanța de la cântarul din piață
am ochelari –
dar cine
înaintăm printre cruci
tata cu pasul ușor ezitant,
ca și cum n-ar vrea să calce pe cineva pe care nu l-a cunoscut
(e un fel de politețe care nu se mai practică)
mă opresc când el se oprește
nu
Tac
Dar nu cum tace prostul — din lipsă de idei,
ci cum tace ironic-stilatul
care știe că orice cuvânt poate fi o grenadă
posibil declanșatoare.
Ea mestecă.
Eu — mimez.
(Tehnică veche:
Stătea în fața mea cu o rochie albă cu maci —
nu știu ce-a vrut să transmită, că macii se ofilesc repede.
Dar i se lipea de coapse într-un mod care m-a făcut să
aprob biologic
— deși estetic
E trei noaptea. Sau cât o fi. Mi-e şi târşală să mă uit la ceas, pentru că pun pariu că s-ar uita-napoi la mine cu milă — și belive-me, ultimul lucru de care am nevoie la ora asta e puţină compasiune
M-am întâlnit cumva
– exact din întâmplare,
că n-avem drumuri fixe
decât spre dormitor
cu o poetă tristă – una cu nasul mare,
o cucuvea cu plete... mă rog.
Nevastă-mea.
Era în vervă –
Azi ne-am certat. Destul să-nflorească
o liniște umedă
în spatele ușii.
Am dus, calm, gunoiul. Tu, ca să lovești,
ai spart
„din greșală”
castronelul mătușii.
Tăcând înțelept, mi-am
Fusta ta s-a cerut mutată din clasă
nu o mai suportă genunchii cuminți.
Mi-a șoptit că o gâdilă ciorapii de plasă
și că are nevoie de versuri fierbinți.
Cămașa cu ifose de profesoară
și-a
Iubindu-te, parc-am omis să-ți spun, iubita mea,
clăbucul de săpun îți face fața mai
prietenoasă
păcat de teoriile ce nu te lasă
a-l folosi
mai des, cum se cuvine pH-ul bazic chiar îți vine
Ascuţind, ascuţind, ascuţind
şuriul pe os
Pân’ la plăsele plictisul
Dansându-te-n
sus şi în jos
Rumegând, rumegând, rumegând
orzoaica uscată
Mânzeşte a râs, încreţească-ţi-se
fleanca
Ascunde-mă, iubito, ntr-o rimă decadentă
Și lasă-mă fierbinte să te sărut cu foc.
Aşterne-mi pătlăgele prin vodcă şi absentă
Ia-ţi de sub sân şi drege-o c-un strop de busuioc.
Apoi, citește-mi
Ai haz, iubire – lucru rar,
în vremurile noastre triste,
apucături manieriste
și mult umor involuntar.
Iar dacă sunt dezacordat,
mult prea frumoasa mea grisină
e ca pe tine să te fac
să mă
Eram copii
iubita mea de plastic
și recitam din Hamlet pe elastic
cu niște scări de bloc în rolul de fiord
sau câte o sonată tristă-n chifla Ford
Tu m-ai crezut
atunci când ți-am
privește atent un copac în amurg,
a zis un poet, ca recomandare
și pe urmă ia-te și du-te, nebun,
dar când dai să te-ntorci
matol la chindie,
legănat pe popice ca un lebădoi,
(se exclude
Iubita mea din comentarii
adăugate cu parfum de zvâc,
să ştii că te iubesc cu nepăsare
şi cu plictis,
iar când vreun bâzdâc
mă-împinge să te-apuc de tâţă
cu vreo metaforă uşoară,
să ştii că
Cămașa roșie-nflorată
pe care o purtai odată
o văd pe scaun șifonată
și-mi amintesc cum altădată
fiind în ea înveșmântată
ți-am spus — nu vrei s-o scoți un pic
să ne iubim sub clar de
Ai râs, într-o joi, când ţi-am adus o floare
Se ofilea, săraca, - E săptămâna mare
ai zis
a scuză.
Și-ai oftat.
Eu… asta e
și nu m-am supărat.
Mult mai târziu ţi-am zis
hai să fugim
în
Mărie, Mărie, cu crupa de foc,
Pusu-ţi-ai podoaba
pe vis cu noroc, Ți-ai lăsat kouloura
să-mi fâțâie-n față,
Și-n ochi să-ţi văd pathos,
și chin
şi dulceaţă. Te fâțâi pe ritm de baladă