Doru Mihail

Plecăm la zece. Nu pentru că am fi matinali, ci pentru că înainte de orice ieșire există ritualul. Unul întreabă, altul răspunde — aceeași întrebare, reluată de minimum trei ori.. „Ai închis

îți doreai lucruri clare, nu? să nu mai sângereze pachetul de unt când îl desfaci, grăbit, cu mâna murdară de cafea și să nu mai trebuiască să explici de ce ai zâmbit când ai greșit drumul ai

n-am comparat niciodată dragostea ta cu o floare ai fi strâmbat din nas: „exprimarea impresional-vegetativă e pentru debutanți” așa că te-am iubit în registru minor, cu referințe

Iubita mea scrie versuri lungi, nu pentru că ar avea ceva de spus, ci pentru că pauza albă i se pare o concesie rușinoasă. (punctuația e opțională — sensibilitatea, nu) Când scrie, are o

o privesc știe că mă holbez n-o deranjează nimic nu-i tulbură ritmul în care tastează — fără grabă fără pauză fără intenție continuu (a început în 2006 și până astăzi nu s-a

Scumpă-mi bănuială care mă precede, mă urmează și mă întreabă: „Ai spus da?” Eu spun: „Da, desigur” „La ce?” „Nu contează. Important e reflexul” (Reflexul e tot ce mi-a rămas) Am învățat să

am stins veioza singur. mi-am pus și pijamaua fără să-mi zică nimeni. tedy e aici. are o ureche cam ruptă, dar nu se vede pe întuneric. mama m-a pupat pe frunte. a zis „noapte bună,

tată, te anunț oficial — m-am hotărât decizia e irevocabilă și mi-o asum cu toate consecințele (inclusiv alea despre care n-am întrebat că păreau complicate) azi nu fac teme nu e lene e

Dacă alfa și cu gama se-ntâlnesc din întâmplare, nu fac scurt, nu scânteiază, nu interacționează. (Științific, sunt incompatibile — ceea ce le face perfecte pentru o relație.) Alfa e grea,

mă alint nu-s gras, nu-s slab sunt exact cât trebuie ca să nu prezint risc pentru nicio fantezie. un echilibru instabil, ca balanța de la cântarul din piață am ochelari – dar cine

înaintăm printre cruci tata cu pasul ușor ezitant, ca și cum n-ar vrea să calce pe cineva pe care nu l-a cunoscut (e un fel de politețe care nu se mai practică) mă opresc când el se oprește nu

Stătea în fața mea cu o rochie albă cu maci — nu știu ce-a vrut să transmită, că macii se ofilesc repede. Dar i se lipea de coapse într-un mod care m-a făcut să aprob biologic — deși estetic

M-am întâlnit cumva – exact din întâmplare, că n-avem drumuri fixe decât spre dormitor cu o poetă tristă – una cu nasul mare, o cucuvea cu plete... mă rog. Nevastă-mea. Era în vervă –

Azi ne-am certat. Destul să-nflorească o liniște umedă în spatele ușii. Am dus, calm, gunoiul. Tu, ca să lovești, ai spart „din greșală” castronelul mătușii. Tăcând înțelept, mi-am

Fusta ta s-a cerut mutată din clasă nu o mai suportă genunchii cuminți. Mi-a șoptit că o gâdilă ciorapii de plasă și că are nevoie de versuri fierbinți. Cămașa cu ifose de profesoară și-a

Iubindu-te, parc-am omis să-ți spun, iubita mea, clăbucul de săpun îți face fața mai prietenoasă păcat de teoriile ce nu te lasă a-l folosi mai des, cum se cuvine pH-ul bazic chiar îți vine

Ascuţind, ascuţind, ascuţind şuriul pe os Pân’ la plăsele plictisul Dansându-te-n sus şi în jos Rumegând, rumegând, rumegând orzoaica uscată Mânzeşte a râs, încreţească-ţi-se fleanca

Ascunde-mă, iubito, ntr-o rimă decadentă Și lasă-mă fierbinte să te sărut cu foc. Aşterne-mi pătlăgele prin vodcă şi absentă Ia-ţi de sub sân şi drege-o c-un strop de busuioc. Apoi, citește-mi

Ai haz, iubire – lucru rar, în vremurile noastre triste, apucături manieriste și mult umor involuntar. Iar dacă sunt dezacordat, mult prea frumoasa mea grisină e ca pe tine să te fac să mă

Eram copii iubita mea de plastic și recitam din Hamlet pe elastic cu niște scări de bloc în rolul de fiord sau câte o sonată tristă-n chifla Ford Tu m-ai crezut atunci când ți-am

privește atent un copac în amurg, a zis un poet, ca recomandare și pe urmă ia-te și du-te, nebun, dar când dai să te-ntorci matol la chindie, legănat pe popice ca un lebădoi, (se exclude