încă se poate
Mergem pe dig. Ai bascheți verzi în picioare și o rochie albă din bumbac o alegere cromatică ce mă face să mă gândesc la o salată de vară proaspătă fredonezi on ira (foarte discret; evident nu-ți
microbist și suporter
Dacă ar fi să compun un poem de sorginte social-filozofică — un string, o fiță, o caramea, o halviță — nimic n-ar fi mai potrivit, mai carnavalesc, mai de efect imediat decât să vorbesc despre
teșchereu și halardeală
domnișoară din trifoi care-ți râzi de amândoi cu albastră-ți uitătura și vioaie-ți plimbătura deștelor în pas dactil ai uitat că mi-s copil ai uitatără măsura dându-mă de-a dura-dura ‘călecată
poem cu vacă
o vacă paște pe câmp televizorul cu diagonală de o sută paisprezece centimetri proiectează aceeași vacă de ani de zile am văzut-o și anul trecut poate și acum zece ani nu mai țin minte filmul e
totul e sub control
se coace țara-n zeamă de tomată și curge bulionul peste glie ca o regină beată coana moarte scuipă semințe de pe năsălie și cine sâmbetele să-i mai poarte copilei știrbe și cu praf în ghete când
Au început să înflorească teii. Gen
în Cișmigiu, limba română se plimbă adeseori pe lângă mine dar asta nu mă împiedică să o supraveghez, pășind foarte atent pe alei îmi rezerv adesea rolul de martor, un martor cu urechi (perechea mea
patru versuri
Acum, când privirile alunecă lin pe ecrane și liniștea dintre noi se traduce evident prin distanță pe sub epidermă au început să îmi crească iubito, nu o să-ți vină să crezi solzi! Solzi lucii,
dintr-un cornet
există dorințe care își aleg pentru îndeplinire momente absolut imbecile vin târziu ca instalatorii ca moda pantalonilor largi ca pofta de mers pe munte la patruzeci și șapte de ani ca succesul
meniu românesc
— nostalgia, zic, e un ospătar bătrân. tu priveai oamenii trecând pe lângă masa noastră cu obrazul sprijinit în palmă și zâmbeai de undeva de foarte departe; (mereu mă enervează când vorbele mele
ca o cravată de mătase la un trening de fâș
Nu, n-ar fi potrivit să ne naștem bătrâni. Eu aș zice că merităm ceva mult mai pervers: să ni se permită, o singură dată, să ne întoarcem în copilărie cu mintea de acum, ca și cum ni s-ar da voie să
Micul
dacă n-aș avea această melancolică manie a clasificărilor, (defect profesional, probabil, dar agravat fără îndoială de viața de familie) aș spune pur și simplu (fără niciun pic de fanfaronadă) că
un titlu foarte lung despre o anticameră construită din timpi de așteptare perfect aliniați, dar ținută în picioare de o răbdare atât de mică și de disproporționată încât aproape devine o formă de arh
scandalos de puține lucruri pot fi duse la bun sfârșit într-o sală de așteptare – este ideea de la care am abandonat mai demult un mare poem, premisele — stimate auditoriu — premisele, aceste animale
Pastel
nu știu exact de ce... dar în seara aia m-am trezit spunându-ți foarte serios că oamenii care se plimbă prin parc și vorbesc despre pace ar trebui supravegheați ai râs (aveai obiceiul ăsta să râzi
misterele lumii - pe scurt
eram copil mi-aduc aminte – existau mistere care refuzau să stea liniștite, erau agățate în cuvinte care nu prea stăteau cuminți, le apuca neliniștea, aveau colțuri, margini, îți făceau limba să
Panta rhei
O scară rulantă este, în termenii strict necesari pentru a evita orice neînțelegere inutilă, un plan înclinat pus în mișcare continuă, un compromis rezonabil între gravitație și comoditate, o
vreau acasă, mai tramvai
există o perioadă despre care nu știu exact ce dată poartă, în care un bărbat își lua copiii de mână dimineața și mergea cu ei într-un parc unde leagănele aveau lanțuri adevărate, buturugi
turnesol
nu regret. nu mă jelesc. nu strig… versul lui Esenin plutea între noi ca un obiect mic, translucid, o insectă prinsă într-un chihlimbar pe care tu îl scoteai la iveală așa, ca din
Ziua unirii
– să ne iubim! (mi-ai zis) de ziua națională! la Motru, într-o mică pensiune – e aer bun; au țuică, preparate de cerb. am rezervat! ce zici? eu… – foarte bine (și-am înghițit a nod) – e
A venit cu șosetele ude
mamă, azi dimineață a intrat Dumnezeu în sufragerie cu șosetele ude; ne-a murdărit covorul cu modele turcești, (și-a cerut scuze, că El nu prea știe să meargă pe vârfuri; zice că de două mii de
Nostalgia
Nostalgia, draga mea bucată de crevete, servit în propria-i coajă, comandat din teribilism și consumat, aparent, din mândrie prostească. Nu că n-ai fi tu bun, dar am eu mici rezerve când îți
Noroc, Mitică! La mulţi ani!
Noroc, Mitică! La mulţi ani! Monşer, parol! Nu savurez aceste false-apucături de protocol. Spui „la mulţi ani” şi „să trăieşti”, adică unuia care – cum să zic – ridică vagi semne că ar fi pe
atlase
îmi plac atlasele, în special cele botanice; nu că mă dau rotund, dar clasificările, cuvintele latinești — pentru cei nefamiliarizați, partea scrisă cu italic — își găsesc adesea, în mintea mea
telefonul din sufragerie
în sufragerie aveam un telefon de producție internă, model robust, avea un disc mare, galben, și un lacăt minuscul, foarte sigur pe el, pus acolo parcă să ne testeze imaginația, dar care sugera
alunele nu prea pot fi partajate
îmi plac alunele pentru zgomotul lor mic, sec, precum portiera trântită înainte de ultimul argument. nu explică nimic, dar închid discuția, ca anumite răspunsuri: scurte, reci, fără drept de
