Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Pibe y Dandy y Fuero

1 min lectură·
Mediu
sunt un arc de clepsidră sinuos și perfect cu umbra călcată la dungă
și tragic, și singur, și profund histrion afișez o grație sumbră
când pășesc peste lume-n plictis tacticos nici urmă de rid sau de zgură
scăldat în dantele și în dichis o dandy-barocă figură
îmi port, ca pe-un dat, peste fruntea plecată cununa de laur și jind
în timp ce iluzii de fard și de ceară în palmele reci mi se prind
mă îmbăt cu blestemul de a fi muritor, un stîlp în ruine și chin
sădind pe cadavre de vise trecute un vis de argint și venin
și-n hăul de umbre ce curge sub mine, când mândru și singur petrec
îmi caut în carne păcatul suprem din care să pot să-mi întrec
osânda bătută în cui de argint,
supliciul,
supremul defect,
nebunia de a fi - altfel cum?
decât sinuos și perfect.
0316
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
145
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Doru Mihail. “Pibe y Dandy y Fuero.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/doru-mihail/poezie/14203799/pibe-y-dandy-y-fuero

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
Mă surprinzi mereu plăcut, Dorule. Frumos îți îmbraci poezia!
0
@bogdan-geanaBGBogdan Geana
Superb poemul tău, cu atât mai minunat cu cât cred că de această dată rata ca fiecare să înțeleagă ce vrea este mult mai ridicată. Evident, eu am înțeles ce am vrut, am ilustrat ca urmare și am urcat-o pe Radio. Așadar, cu 30 minute înainte ca Anglia să ia biletele de finală, poemul tău poate fi auzit. Felicitări!
0