Poezie
dintr-un cornet
2 min lectură·
Mediu
există dorințe
care își aleg pentru îndeplinire
momente absolut imbecile
vin târziu
ca instalatorii
ca moda pantalonilor largi
ca pofta de mers pe munte la patruzeci și șapte de ani
ca succesul poeților morți
ca înțelepciunea
nu mă întrebați de ce
n-am răspuns
pot spune doar că niciodată organismul meu n-a mai produs atâta material inflamabil
ca în adolescență
la șaisprezece ani, de pildă,
dacă o fată îți atingea mâna accidental,
erai terminat pentru tot restul zilei
profesorul putea foarte bine
să intre călare pe un hipopotam în clasă —
n-ai fi observat
stăteai în bancă precum un sfânt lovit cu scaunul în cap
și retrăiai contactul
cadru cu cadru
îmi amintesc perfect tipul acela de fervoare
puteam trăi lejer trei luni
dintr-un:
„bună :)”
aș fi mers lângă ea pe stradă
cu atenția încordată a unui om care transportă nitroglicerină
și n-aș fi pierdut timpul ascultînd ce spune
n-aș fi avut nevoie;
ar fi putut foarte bine să-mi recite din specificațiile unei clase de beton monolit
n-ar fi contat! important era că aerul venea spre mine
după ce trecuse mai întîi pe la ea
numai că vezi tu? mai ții minte ce spuneam la început?
viața are obiceiul să livreze răspunsuri la asemenea dorințe numai foarte târziu
de exemplu — complet aleatoriu — noi doi
mergem pe lângă gardul spitalului Colțea
fiecare cu înghețata lui
tu mergi puțin strâmb, ofensată vizibil de un pantof,
încât la un moment dat nu mai suporți și te aud:
— ține-mi cornetul ăsta puțin că mă bate de mor
iar eu — firește — îl țin
ca un bărbat care de ani întregi ține
plase, chei, umbrele
plus alte extensii ale vieții tale cotidiene
iar cum stau acolo ținând două înghețate,
în timp ce tu negociezi violent cu încălțămintea,
îmi trece dintr-odata prin cap că adolescentul care am fost
ar fi murit de fericire
pe loc
să fi pleznit întâmplător un asemenea nivel
de intimitate; pe când eu
acum
mă surprind verificând foarte atent
dacă nu-mi curge cumva cremă pe degete
în timp ce tu mă îndemni foarte calm, aproape indiferentă:
— poți să guști dacă vrei
a ta e tot cu cireșe?
0014
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Doru Mihail
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 360
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 58
- Actualizat
Cum sa citezi
Doru Mihail. “dintr-un cornet.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/doru-mihail/poezie/14202368/dintr-un-cornetComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
