Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

ca o cravată de mătase la un trening de fâș

2 min lectură·
Mediu
Nu, n-ar fi potrivit să ne naștem bătrâni.
Eu aș zice că merităm ceva mult mai pervers:
să ni se permită, o singură dată,
să ne întoarcem în copilărie cu mintea de acum,
ca și cum ni s-ar da voie să inspectăm ruinele
înainte de propria evacuare.
Să intri iar în apartamentul părinților
știind deja tot.
Să vezi linoleumul din bucătărie jupuit
ca o arsură pe coapsă.
Să auzi râsul adulților
și să recunoști imediat în el
clinchetul paharelor ciocnite
în timp ce sub vapor se cască hăul,
iar orchestra deja își acordează instrumentele
cu apă de mare.
Mama să-ți spună “puiul mamei”
iar tu să vezi cum buzele i se invinețesc deja
pe la colțuri.
Chircit în halatul lui de finet,
să-l vezi iară pe tata cum doarme tun
în lumina Telejurnalului
(care îi colorează fața într-un albastru
de macrou congelat).
Să mergi iar la școală
știind deja că învățătoarea va muri,
că băiatul din ultima bancă va ajunge șofer “pe Spania”,
că fata care miroase a mere verzi și a săpun cheia
va învăța într-o zi să-și înăbușe plânsul în baie.
Te dai în leagăn și simți cum te doare mintea,
cum cunoașterea asta ți s-a înfipt în coaste
ca o rangă într-un câine strivit pe asfalt.
Așa va fi în ultima zi:
copiii vor alerga prin parcuri, veseli și imbecili,
iar tu vei fi singura ființă din univers
care va vedea cu oripilare,
prin transparența obrajilor,
scheletele părinților mișcându-se greoi,
ca niște somni negri sub gheața unui lac înghețat.
Și nimeni, dar absolut nimeni,
n-o să mai poată rosti „când o să fii mare”
fără ca aerul să miroasă a spital, a iodoform
și a amenințare
cu executarea silită.
017
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
282
Citire
2 min
Versuri
44
Actualizat

Cum sa citezi

Doru Mihail. “ca o cravată de mătase la un trening de fâș.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/doru-mihail/poezie/14202277/ca-o-cravata-de-matase-la-un-trening-de-fas

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@george-pasaGPGeorge Pașa
Față de textele poetice precedente ale autorului, dacă nu este o schimbare de registru aici, în mod sigur este o schimbare de ton, adică o voce mai puțin mucalită, dar mult mai greu de clasificat: e dureroasă, tăioasă, aspră, dar și (auto)ironică, duioasă, senină în fața implacabilului. Nu este ușor să scrii așa.
0