Doru Mihail

.

mă alint nu-s gras, nu-s slab sunt exact cât trebuie ca să nu prezint risc pentru nicio fantezie. un echilibru instabil, ca balanța de la cântarul din piață am ochelari – dar cine

înaintăm printre cruci tata cu pasul ușor ezitant, ca și cum n-ar vrea să calce pe cineva pe care nu l-a cunoscut (e un fel de politețe care nu se mai practică) mă opresc când el se oprește nu

Stătea în fața mea cu o rochie albă cu maci — nu știu ce-a vrut să transmită, că macii se ofilesc repede. Dar i se lipea de coapse într-un mod care m-a făcut să aprob biologic — deși estetic

M-am întâlnit cumva – exact din întâmplare, că n-avem drumuri fixe decât spre dormitor cu o poetă tristă – una cu nasul mare, o cucuvea cu plete... mă rog. Nevastă-mea. Era în vervă –

.

.

Azi ne-am certat. Destul să-nflorească o liniște umedă în spatele ușii. Am dus, calm, gunoiul. Tu, ca să lovești, ai spart „din greșală” castronelul mătușii. Tăcând înțelept, mi-am

Fusta ta s-a cerut mutată din clasă nu o mai suportă genunchii cuminți. Mi-a șoptit că o gâdilă ciorapii de plasă și că are nevoie de versuri fierbinți. Cămașa cu ifose de profesoară și-a

Iubindu-te, parc-am omis să-ți spun, iubita mea, clăbucul de săpun îți face fața mai prietenoasă păcat de teoriile ce nu te lasă a-l folosi mai des, cum se cuvine pH-ul bazic chiar îți vine

.

Ascuţind, ascuţind, ascuţind şuriul pe os Pân’ la plăsele plictisul Dansându-te-n sus şi în jos Rumegând, rumegând, rumegând orzoaica uscată Mânzeşte a râs, încreţească-ţi-se fleanca

Ascunde-mă, iubito, ntr-o rimă decadentă Și lasă-mă fierbinte să te sărut cu foc. Aşterne-mi pătlăgele prin vodcă şi absentă Ia-ţi de sub sân şi drege-o c-un strop de busuioc. Apoi, citește-mi

Ai haz, iubire – lucru rar, în vremurile noastre triste, apucături manieriste și mult umor involuntar. Iar dacă sunt dezacordat, mult prea frumoasa mea grisină e ca pe tine să te fac să mă

iubita mea cu şolduri late şi păr maro ca boaba de cafea, îţi spun cu drag acuma: noapte bună. şi ieşi, te rog, din pijamaua mea. e verde; iară verdele nu-ţi vine deloc, pe trupul mlădios. tu

Eram copii iubita mea de plastic și recitam din Hamlet pe elastic cu niște scări de bloc în rolul de fiord sau câte o sonată tristă-n chifla Ford Tu m-ai crezut atunci când ți-am

privește atent un copac în amurg, a zis un poet, ca recomandare și pe urmă ia-te și du-te, nebun, dar când dai să te-ntorci matol la chindie, legănat pe popice ca un lebădoi, (se exclude

Iubita mea din comentarii adăugate cu parfum de zvâc, să ştii că te iubesc cu nepăsare şi cu plictis, iar când vreun bâzdâc mă-împinge să te-apuc de tâţă cu vreo metaforă uşoară, să ştii că

Cămașa roșie-nflorată pe care o purtai odată o văd pe scaun șifonată și-mi amintesc cum altădată fiind în ea înveșmântată ți-am spus — nu vrei s-o scoți un pic să ne iubim sub clar de

Ai râs, într-o joi, când ţi-am adus o floare Se ofilea, săraca, - E săptămâna mare ai zis a scuză. Și-ai oftat. Eu… asta e și nu m-am supărat. Mult mai târziu ţi-am zis hai să fugim în

Mărie, Mărie, cu crupa de foc, Pusu-ţi-ai podoaba pe vis cu noroc, Ți-ai lăsat kouloura să-mi fâțâie-n față, Și-n ochi să-ţi văd pathos, și chin şi dulceaţă. Te fâțâi pe ritm de baladă