Doru Mihail

Ciulinul plânge ca un prost Privind în jos la spinul bleg, Ciulino, fă, io te-nțeleg, Da’ altul mai puțin anost Să te măriți n-ai dibuit? Acuma nu mai are rost — Ciulina s-a

sărind peste prelogomene (de care-n scârbă te dezici privind obtuz, pe sub sprâncene) îți spun direct și sincer — te complici. să folosești, monșer, caca-ul drept argument atunci când

a venit ar spune poetul (am cunoscut odată o fată care iubea poezia unui anume poet și pentru că acea poezie îmi plăcea și mie, între mine și persoana respectivă s-a înnodat ceva — un ceva greu

Haide, iubito, mai spune-mi tâmpenii arată că ştii să-nţelegi un surâs, arată-mi, de fapt, ce vrei tu boulenii vor trece oricum şi vor face muu-muuu. Eu te-oi ascunde-ntr-o rimă săracă – e ce

„atențiune poem!” – zic „aveam o iubită — și ziceam că n-o merit acum n-o mai am deci s-a rezolvat” muzica mă împungea în tâmple ca o andrea și-n pauzele de ob-la-di ob-la-da cineva a

am ieșit din casă cu gândul clar să cumpăr lipici aveam o fisură mică în atitudine „ocoliți – pe la unu” — ziceau și-așa am făcut. blocul nu mai avea parter rămăsese doar o femeie care

mi-am spus „astăzi o scot în parc vorbim, râdem, poate o țin de mână — dacă nu protestează” tu ai venit punctuală am ales o bancă de lângă lac – retrasă o rață privea spre noi cu interes

am cunoscut odată o timidă – mărturisea că avea obiceiul să-și mascheze acest detaliu de personalitate ascunzându-se în spatele tatălui protector și de-acolo împărățea peste lumea bătăușilor din

„să-mi scrie versuri în franceză” – așa ai scris în oracol la dorințe secrete – mă rog nu-mi era adresat sută la sută mie dar eu așa am luat-o textul era redactat cu cerneală violetă rotund

contactul vizual s-a produs în vestiare fără preliminarii intrare directă în joc se trece la încălzire el propune scheme de posesie ea cere testarea suprafeței de joc după verificări

alfabetul începe cu litera a de la abandon, de la așteptare, de la absurd. de fapt, uite ce vreau să-ți spun: alfabetul ăsta — sau cum îți place ție să-l numești, limbajul nostru de

.

Se făcea că te îmbrăcai (sumar) și te-ncălțai și eu mă uitam la tine cum pleci (evident, mă ofticau privirile tăioase și reci) „Ai roșii în frigider” “Am văzut” „Sper să-ți

Plecăm la zece. Nu pentru că am fi matinali, ci pentru că înainte de orice ieșire există ritualul. Unul întreabă, altul răspunde — aceeași întrebare, reluată de minimum trei ori.. „Ai închis

îți doreai lucruri clare, nu? să nu mai sângereze pachetul de unt când îl desfaci, grăbit, cu mâna murdară de cafea și să nu mai trebuiască să explici de ce ai zâmbit când ai greșit drumul ai

n-am comparat niciodată dragostea ta cu o floare ai fi strâmbat din nas: „exprimarea impresional-vegetativă e pentru debutanți” așa că te-am iubit în registru minor, cu referințe

Iubita mea scrie versuri lungi, nu pentru că ar avea ceva de spus, ci pentru că pauza albă i se pare o concesie rușinoasă. (punctuația e opțională — sensibilitatea, nu) Când scrie, are o

o privesc știe că mă holbez n-o deranjează nimic nu-i tulbură ritmul în care tastează — fără grabă fără pauză fără intenție continuu (a început în 2006 și până astăzi nu s-a

Scumpă-mi bănuială care mă precede, mă urmează și mă întreabă: „Ai spus da?” Eu spun: „Da, desigur” „La ce?” „Nu contează. Important e reflexul” (Reflexul e tot ce mi-a rămas) Am învățat să

am stins veioza singur. mi-am pus și pijamaua fără să-mi zică nimeni. tedy e aici. are o ureche cam ruptă, dar nu se vede pe întuneric. mama m-a pupat pe frunte. a zis „noapte bună,

tată, te anunț oficial — m-am hotărât decizia e irevocabilă și mi-o asum cu toate consecințele (inclusiv alea despre care n-am întrebat că păreau complicate) azi nu fac teme nu e lene e

Dacă alfa și cu gama se-ntâlnesc din întâmplare, nu fac scurt, nu scânteiază, nu interacționează. (Științific, sunt incompatibile — ceea ce le face perfecte pentru o relație.) Alfa e grea,