Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Coapse pe tocător

3 min lectură·
Mediu
Binecuvântată fii, o, Malaco,
cazan de năcreală-n burta lumii,
cu coapse de beton dospit
la colțul mesei,
și privirea — moale, rotundă, flămândă
clipind adânc, urduros,
din ochi înecați în untură,
ca doi ficăței.
Femeie-furtună, cu sânii lăptoși
scurși ca aluatul dospit
peste supa de patimi.
Noi, zarzavaturile, te așteptăm
îmbrăcate în straturi de pământ și păcat,
nedespicate, nespălate,
pregătite să fim malaxate
cu polonicele palmelor tale.
Iată-mă-s, geme vânăta,
îmi desfac între șolduri carnea mea mov,
vibrând la fiecare feliere-a ta lentă,
sângerez dulce în tigaia promisă,
freamăt sub stropi de ulei
cum fremătă o cadână
sub perdeaua de mirodenii.
Nu strig, dar muşc din vârful cuțitului tău
cu lama lată când mă crestezi
julienne -ah! gem-,
în mine totul e moale și fierbinţeală,
te chem acolo unde carnea se-nmoaie cu dor,
ca o zeiță lăsată să adoarmă
într-un pat de ghimbir.
Tu mă ții în strânsoare cu palma ta lată,
de parcă ai stoarce borhotul din struguri,
îmi întinzi trupul pe tocător,
îmi desfaci pulpele, îmi răsucești șoldurile,
ca să mă feliezi în cercuri largi,
precum sărutările rotite-n spirale de hrean,
înainte să mă azvârli, toată,
în uleiul încins.
Mă strivești între degetul mare și cel arătător
și te aud cum în şoaptă rosteşti:
„Tu, vinato, ești doar începutul.”
Sub degetele tale dicotiledonate
castravetele geme
cu toată codiţa-I prea verde,
nu-i mai ajunge să fie doar tare,
vrea să fie pătruns, curbat
în rugăciunea unei supe de vară.
Își freacă spinarea de o andivă obraznică,
ce șoptește printre foi către lama cuţitului:
dă-mi o brunoise de dorință, iubitule
apoi coboară-n mine, mângâie-mă
rondelle,
şopteşte-mi subţire un chiffonade
şi feliază-mă fără milă
transversal, apoi în bastonașe,
până mi se-nmoaie nervul
și devin pastă
de dor,
în mujdei.
Iară ceapa — ah, ceapa
se zvârcolește ca o novice la mănăstire,
văduvită de foi, de sfârc,
plângînd nu din usturime, ci de dorul tăișului aspru,
cu care tandru o decojești,
‘nainte de-a o trimite
spre sărutarea fierbinte-a tigăii,
unde obrazul i se topește,
cu voluptate.
A noastră ești, Malaco,
când șoldul greu îl lași pe lemnul muncit,
și din șorț se strecoară — dulce, profund —
odor salis și altele nespuse,
ingrediente secrete,
păstrate de marii chefi în tăcere,
niciodată scrise
în vreo carte
de-a lor.
Ne iei în pumn, pe fiecare,
ne frămânți, ne tragi de cozi,
ne verși, ne amesteci —
borș cu sudoare, mujdei cu gemete,
tocate fin.
Tigaia — altarul cu pereți antiaderenți —
ne fierbe în orgasme lente
de ceapă, mărar
și sare presărată...
cu lingura.
La ochi.
061068
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
422
Citire
3 min
Versuri
88
Actualizat

Cum sa citezi

Doru Mihail. “Coapse pe tocător.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/doru-mihail/poezie/14189272/coapse-pe-tocator

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@george-pasaGP
George Pașa
Textul aduce puțin cu universul poetic al lui Emil Brumaru, care atrage și el pasiunea culinară presărată cu umor, sexualizare,dar dar și o doză de transcendent. Parcă aici e mai puțin prezentă acea aplecare spre sublimarea cotidianului și inserția oniricului. Nu înseamnă că este ceva rău. Totuși, ceva parcă lipsește pentru ca textul să aibă valențe poetice depline.
0
@george-pasaGP
George Pașa
n-aș zice că avem de-a face aici cu o pastișă, mai degrabă, pastișare în maniera optzeciștilor. Uitasem să precizez referirea la Julien Ospitalerul.
0
@george-pasaGP
George Pașa
"Ospitalierul". Mai sunt câteva repetiții de cuvinte, așa că mă scuzați și pentru ele!
0
@doru-mihailDM
Doru Mihail
Mă bucur că ai citit și că ți-a spus ceva textul. Acel „ceva” care lipsește… știi cum e, apare când are chef, stă cât vrea și pleacă fără să lase bilet. Dar na! poate data viitoare l-oi prinde și eu într-o pasă mai bună.
0
@ottilia-ardeleanuOA
Ottilia Ardeleanu
poezie gastronomică, plină de umor fin și delicatese care aduc mirosuri din alte spații terestre...
Uite un masterchef al poeziei culinare!
0
@doru-mihailDM
Doru Mihail
prea generoasă, ca de obicei. Îți mulțumesc!
0