Doru Mihail

în sufragerie aveam un telefon de producție internă, model robust, avea un disc mare, galben, și un lacăt minuscul, foarte sigur pe el, pus acolo parcă să ne testeze imaginația, dar care sugera

Uite ce voiam să-ţi spun cafeaua de la Delicatețuri cu care ne încălzim lunea şi miercurea cât hoinărim pe străduţele întortocheate din preajma hanului Solacolu are pentru mine acelaşi gust

eram la romană, îți îndrugam rahaturi despre manierism. „ne-am rafinat prea mult”, aberam „ne e frică să fim proști, să fim cruzi.” tu ți-ai stins chiștocul de talpa pantofului, te-ai uitat peste

nu știu exact de ce... dar în seara aia m-am trezit spunându-ți foarte serios că oamenii care se plimbă prin parc și vorbesc despre pace ar trebui supravegheați ai râs (aveai obiceiul ăsta să râzi

La 9 și trei minute președintele a deschis ședința. Primul punct: toamna. „Se constată că refuză să vină. Nu și-a trimis delegații, nu a răspuns la invitații, nu colaborează.” Un deputat

« ai observat, draga mea (așa îți spun de fiecare dată după ce ne certăm) că de fiecare dată când cer un coniac domnișoara se întreabă dacă « oare !» să îţi aducă şi ţie unul? am senzaţia că

aseară încercam să agăț o icoană în bucătărie tu stăteai pe masă și spuneai: mai la dreapta mai sus nu chiar atât după a treia măsurătoare am fotografiat peretele și am întrebat ai-ul unde să dau

E trei noaptea. Sau cât o fi. Mi-e şi târşală să mă uit la ceas, pentru că pun pariu că s-ar uita-napoi la mine cu milă — și belive-me, ultimul lucru de care am nevoie la ora asta e puţină compasiune

În golul de sticlă cu vuiet confuz, suspendat între haos și fluxul difuz, eu, dopul din plută, cu fruntea-ncleştată, visez o ieșire — dar lumea e plată. Mă strânge tăcerea în spume și dor, în

mamă, azi dimineață a intrat Dumnezeu în sufragerie cu șosetele ude; ne-a murdărit covorul cu modele turcești, (și-a cerut scuze, că El nu prea știe să meargă pe vârfuri; zice că de două mii de

De câte ori, pe înserat… sau poate dimineaţa după porţia de iaurt (amestecat cu tărâţe) de câte ori – spuneam spuneai şi tu spuneau şi pereţii, vecinii urlau că ce spunem nu îi interesează, prin

Te-aș fi iubit cu totul, de-ai fi fost și aer, și pământ, și toate fără rost, te-aș fi rotit cu cracii goi sub soare, dac-ai fi fost și ceață, și umbră, și strânsoare. Au, ce caliu mi-e dorul de-a

Ești frumoasă când stai supărată și ții în poală geanta maică-tii cu amândouă mâinile, genunchii lipiți, fermoarul închis până la capăt, de parcă ai ține-o chiar pe ea, doar că mai mică, din piele

domnișoară din trifoi care-ți râzi de amândoi cu albastră-ți uitătura și vioaie-ți plimbătura deștelor în pas dactil ai uitat că mi-s copil ai uitatără măsura dându-mă de-a dura-dura ‘călecată

nu regret. nu mă jelesc. nu strig… versul lui Esenin plutea între noi ca un obiect mic, translucid, o insectă prinsă într-un chihlimbar pe care tu îl scoteai la iveală așa, ca din

nu am nimic cu lichidele le respect sunt forme decente de a aluneca printre realități fără a lăsa urme permanente. ceaiul – de pildă – m-a scos dintr-o discuție despre viitor (în care ea

vorbeam cu alex despre migraţia berzelor – tema nu contează, contează doar că, atunci când ne întâlnim, orice banalitate se umflă ca drojdia până ajunge să capete aer doct de simpozion. în

ce mai așteptați, domnilor zugravi de biserici? de unde vă vine atâta somnolență în fața zidului alb? lăsați vechile canoane să se odihnească în mănăstiri, luați ierminia și ajustați-o: aduceți iadul

îmi plac atlasele, în special cele botanice; nu că mă dau rotund, dar clasificările, cuvintele latinești — pentru cei nefamiliarizați, partea scrisă cu italic — își găsesc adesea, în mintea mea

Poimâine sunt Floriile -sărbătoarea copiilor. E interesant cum parcă uităm că dincolo de a fugi cât poate de plictiseală, Acela pe care ne permitem cu obraznicie să-L type-uim cu

Dragă Bob, Îți scriu dintr-un tramvai din generația noastră, care m-a dus azi dimineață la școală, de mână cu nepotul meu. Are ochii mei — nu de-acum, ci de-atunci, când purtam fustă lungă și visam