Pastel

Păstrând proporțiile, e un text eminescian în notă postmodernă. E un Lacul/ Dorință/ Pe aceeași ulicioară, Pe lângă ploppii... etc, dar scris în altă viață și alt univers. E un text care se poate scrie abia după multă lectură și după mult talent. Talent ca talent, dă-l dracu', dar și exercițiul (a se citi "muncă"). Și încăpățânare sensibil[. E drept că, uneori, toate astea se confundă cu același talent.

Aveam de-a face, iar, cu aceeași detașare, același aparent plictis, cu un prozaism voit, care devine instrument lirtic, cu aceeași mână sigură. Sunt nițel invidios pe:
"tu ai clipit de câteva ori,
ca și cum ți-ar fi intrat în ochi un gunoi
apoi am călcat într-o baltă
și te-am stropit.

te-ai uitat la mine
și ai spus:
— ești imposibil!" - pentru că e o declarație de dragoste aproape perfectă.

Mai sunt multe, și multe aș mai putea spune despre text, dar, totuși, textul a spus suficient.

Un text clasic modern.

err: plopii/ sensibilă... și ce-or mai fi.
Scuze!

Doru, sunt fără replică. AAA vede Eminescu, eu văd Minulescu, eşti prea voyeur şi totodată prea behaviorist ca să scapi neobservat, ce mai, numai clasici, că devii suspect. Şi cine nu te stie cum le citesti, cum prind un suflu nou la lectură, pierd tot şpilul. Ai un buton de REC, roşu, în dreapta, APASĂ-L! APASĂ-L!

îmi plac foarte mult poeziile în care se povestește, aici este un șir epic bine conturat, presărat cu descrieri, fără a pierde replicile care dau savoarea. stea.

Adrian, Otilia, Carmen, Bogdan — vă mulțumesc pentru lectură și pentru generozitatea interpretărilor. Mă tem că textul e ceva mai modest decât îl văd comentatorii, pe care îi salut și îi prețuiesc. În altă ordine de idei, profit și eu de ocazie să mai apăs pe câte o facilitate a site-ului — de pildă, am apăsat pe „REC” (Bogdan, mulțumesc pentru imbold).