Poezie
Ți-ai uitat ciorapii pe clanță
1 min lectură·
Mediu
Ți-ai uitat ciorapii
pe clanță.
Încă împletiți.
Încă umezi de tine.
Îi deznod cu degetele.
Încet.
Greu.
Ca pe o piele învechită care se lasă.
Îi spăl.
Îi scufund.
Îi las să zacă.
Ca niște picioare
care se deschid
întru abandon.
Nu-i strâng.
Îi legăn.
Pipăi cu buricele
degetelor
elasticul ud.
Îi las să putrezească de dor.
Îi las să fie bucăți din tine,
adiere de parfum decupat din umbra ta,
mută, prelungită,
întinsă pe cracul alb.
Îi atârn.
Flutură.
Se lovesc de geam,
ca genunchii tăi în dragoste.
Luna mușcă din elastic.
Și-l scutură.
Și-l întinde.
Și-l rupe.
Îi miros (iar).
Îi strivesc.
Îi calc în palme.
Îi sărut pe urmele călcâiului.
Uneori vreau să-i rup.
Alteori
să-i bag în gură
și să tac.
Și râd.
Dragă...
de fapt ce vreau să-ți spun e că,
niciodată,
nici dacă ți-ai smulge carnea cu dinții
și ți-ai propune să dispari cu ură,
ridicol
și întru totul,
ceva din tine tot rămâne uitat.
03744
0
Îi deznoad cu degetele. - îi deznod cu degetele
intru abandon - întru abandon
întrutotul - întru totul
după "cu ură", trebuie virgulă, fiindcă ai o propoziţie intercalată
Amorth te întreabă dacă mai predai româna, ca să ştie în ce limbă să îţi scoată vocea aia de care vrei să scapi:))
cât despre poem, semeni cu unul care scria despre chiloţi în Poemul muştei. Însă tu, mult mai diluat, cu toate că tot douămiist în esenţă.